Acasă Extern Danemarca interzice burka

Danemarca interzice burka

Deputații din Danemarca urmând o legislație similară din alte sate europene interzic burka.

Majoritatea parlamentarilor, inclusiv opoziția social-democraților au declarat că vor vota pentru interzicerea confecțiilor care acoperă fața.

Jakob Ellemann-Jensen, deputat al Partidului Stânga Liberală, care guvernează în prezent, a susținut că legislația propusă nu vizează nici o religie și nu este o interdicție pentru a purta turban sau kippa, „aceasta nu este o interzicere a îmbrăcămintei religioase, este o interzicere a mascării”, a insistat el.

Franța, Belgia și, cel mai recent, Austria au adoptat legi similare.

În Austria, legea a intrat în vigoare duminică. În plus față de văl, interzice purtarea măștilor de schi în afara pistelor, măști chirurgicale în afara spitalelor și machiajul clovn în afara circului.

Poliția a raportat că o femeia a fost obligată să-și îndepărteze vălul, la sud de Salzburg. Încălcarea legii este sancționată cu o amendă de 150 €.

Cancelarul german Angela Merkel a susținut o legislație similară, spunând: „Legea noastră are prioritate față de codurile de onoare, regulile tribale sau de familie și de legea sharia”.

Iar în Arabia Saudită…

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…