În momentele în care adevărul este tras în toate direcțiile și valorile devin un mijloc strategic de schimb, democrația se află din ce în ce mai prinsă între formele subtile ale haosului și cele ale autoritarismului. Pe de o parte, sunt politicieni care transformă politica într-un spectacol și, pe de altă parte, instituții care confundă ordinea cu ascultarea. Triangulat undeva între cele două extreme este cetățeanul occidental a cărui libertate de a gândi, de a se îndoi și de a critica este înlăturată, iar el rămâne cu alegerea fie a loialității oarbe, fie a tăcerii defensive.
Donald Trump, revenit la putere, nu mai este doar o întâmplare politică, ci o revenire simptomatică. Carisma lui nu se bazează pe argumente, ci pe nereguli. El contravine slăbiciunilor sistemelor democratice reprezentative: oboseala cetățeanului, frustrarea celui care simte că și-a pierdut orice simț. Nu prezinta solutii; el promite putere. Și chiar prin această promisiune, el riscă să transforme geopolitica într-un pariu imprevizibil. Un lider imprevizibil este mai periculos decât un inamic de-a dreptul într-o lume în care echilibrul este construit pe tratate fragile și alianțe nervoase. Totuși, să nu preamărim nici cealaltă parte. Uniunea Europeană – un construct juridic și simbolic impresionant – cultivă tendințe din ce în ce mai autoritare de dragul binelui colectiv. Libertatea de exprimare este filtrată algoritmic, opoziția politică devine suspectă, iar valorile comune sunt transformate încet, dar sigur, în norme obligatorii. Oricine se opune este catalogat drept extremist. Cei care nu sunt de acord sunt priviți ca trădători. Conform acestei logici, a fi „pro-european” nu mai este o convingere; mai degrabă, este o condiție pentru acceptare. La periferia acestor lumi, se află Rusia. Un actor agresiv, cu siguranță. Dar și un actor care a fost provocat. Este ușor de uitat că înainte de tancuri și lovituri aeriene a existat un cadru de pace – Acordurile de la Minsk. Este ușor de uitat că, în cinismul său, Rusia a cerut o garanție scrisă că NATO nu se va extinde spre est. Și este prea ușor de ignorat că NATO, în grăbirea ei pentru consolidarea strategică, a ignorat nu numai aceste solicitări, ci și realitatea psihopolitică a spațiului post-sovietic. Între timp, în timp ce Occidentul argumentează asupra narațiunilor și interpretărilor, China privește. Nu invadează. Nu predică. Nu dă lecții despre democrație. În schimb, produce, exportă, investește și construiește. Influența sa nu vine de la arme; vine liniștit. Din disciplina strategică pe care acest Occident agitat și gălăgios pare să o fi uitat. China nu câștigă inimi, ci câștigă teritoriu. Fără să tragă niciun foc.
Așadar, cetățeanul se trezește prins într-o alegere imposibilă. Pe de o parte sunt liderii „showbiz-ului” care reduc complexitatea în nimic mai mult decât un scandal. Pe de altă parte, instituții care transformă normele în dogme. Iar între ele, puterile exploatează slăbiciunile democrației pentru a-și justifica propriile proiecte de dominare. Ce rămâne atunci din libertate? Un hashtag? Un slogan? Sau poate, o practică abia existentă? Nu putem salva democrația cu algoritmi etici, fraze retorice și tweet-uri de foc. Răspunsul nu se află nici în pragul Washingtonului, al Moscovei sau Beijingului, și nici în structura unei comisii europene. Răspunsul se află în capacitatea noastră de a regăsi MĂSURA – acel echilibru fragil între siguranță și incertitudine, între diversitate și coerență, între libertate și responsabilitate.
Altfel, vom continua să oscilăm între un Trump care amenință, un Bruxelles care reglementează, o Rusie care exploatează și o Chină care avansează – în timp ce oamenii care pun întrebări serioase, care vor să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat, devin din ce în ce mai puțini.
Astăzi, este mult mai mult despre „de partea cui ești?”, decât despre ceea „ce crezi?”.
Bibliografie:
Bentley, M., & David, M. (2021). Reconceptualising foreign policy strategy in the Trump era. Cambridge Review of International Affairs, 34(6), 738–757.
Bentley, M., & Lerner, A. B. (2021). Introduction: Trump and unpredictability in international relations. Cambridge Review of International Affairs, 34(6), 723–737.
European Council on Foreign Relations. (2023). Ukraine, Russia, and the Minsk agreements: A post-mortem.
European Parliamentary Research Service. (2023). State of play of academic freedom in the EU Member States.
Flonk, D., Jachtenfuchs, M., & Obendiek, A. (2024). Controlling internet content in the EU: towards digital sovereignty. Journal of European Public Policy, 31(4), 567–588.
Institute for the Study of War. (2025). Lessons of the Minsk Deal: Breaking the Cycle of Russia’s War Against Ukraine.
Kaarbo, J., & Turner, O. (2021). Predictably unpredictable: Trump’s personality and approach to China. Journal of Contemporary China, 30(129), 1–15.
Kavalski, E. (Ed.). (2024). Anti-populism and the Trump trauma in US foreign policy. International Affairs, 100(5), 1857–1875.
Masaki, J.A., et al. (2023). China’s Aggression in the 21st Century. Dartmouth College – Master’s Theses.
Ziegler, T. D. (2024). Authoritarian governance of academia in Central and Eastern Europe: Chances of a European counterculture. Global Constitutionalism, 13(2), 345–372.
