FRICA

Fii tare, nu-ți fie frică!

Referindu-se la sentimentul fricii, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române dă următoarea explicaţie: „Stare de adâncă nelinişte şi de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoşare”.

Frica este singurul adversar al omului. Ori de câte ori începi să te temi şi apare sentimentul fricii   ești pe cale să fii înfrânt:  frica de lipsuri! Frica de pierderi! Frica de personalitate! Frica de critici! Frica îți slăbește orice putere, căci ai pierdut contactul cu Puterea Universală.

„De ce vă este frică puțin credincioșilor”?

Frica este credința inversă. Sănătatea este bunăvoința de a renunța la negativitate. Există oameni care devin înspăimântați de fiecare dată când aud o știre sau deschid un ziar în care este prezentată o boală la modă, ceea ce corelează cu cantitatea de frică și vină pe care o poartă deja în ei. Cantitatea de frică este cu adevărat o consecință a cantității de vină inconștientă. Un exemplu convingător de frică inconştientă ne oferă  în prezent  situaţia  existentă în cele mai multe ţări cu pandemia care, din păcate, a  luat şi vieţi omeneşti.

Prin urmare, persoana care este atrasă de frică este vulnerabilă, iar când aude de o boală, ea devine programată mental suficient cât să lase să se întâmple acel lucru în viața ei. Cu alte cuvinte, când îți este frică, începi să atragi lucrurile de care te temi. Fără voia ta, ești hipnotizat de tiparele negative  şi apare sentimentul fricii.

Din păcate, acest sentiment al fricii dăunează întregului mers al  fizicului persoanei date, fiind confruntată şi cu  probleme generate de starea psihologică în care se află această persoană.

Îngrijorarea este o stare de teamă permanentă, iar paranoia reprezintă apogeul acesteia. În formele mai ușoare ale fricii, simțim numai o oarecare neliniște. Când sporește în intensitate, devenim speriați, precauți, blocați, tensionați, sfioși, incapabili să mai vorbim, defensivi, neîncrezători, ne simțim amenințați, nesiguri, panicați, suspicioși, timizi, prinși în capcană, vinovați și plini de troc. Ne temem de durere, de suferință; ne temem să trăim, să iubim, să ne apropiem de cineva; ne temem să nu fim respinși; ne temem de eșec, să nu părem ridicoli, să fim criticați, să fim dezaprobați; ne temem de responsabilitate, de luarea deciziilor, de autoritate, de pedeapsă, de schimbare, de pierderea sentimentului siguranței;  de violență, de pierderea controlului; ne temem de înălțime, de singurătate; ne temem de teamă însăși.

Acceptul de a ne elibera de teamă și de a o depăși ne propulsează deja la nivelul următor, care este cel al furiei; faptul că putem face față sentimentelor combinate teamă/furie și putem accepta  adoptarea persoanei care cunoaşte  adevărul…

Un experiment cu totul remarcabil este acela de a ne elibera de teamă şi de a ne fi teamă. Când încetăm să ne mai temem de teamă, constatăm că aceasta nu este decât un sentiment. De fapt, teama este mult mai suportabilă decât depresia. În mod surprinzător, pentru cineva care a trecut prin depresie, reparația fricii este un semn bun. Este mai bine să te simți speriat decât lipsit de speranță, care este depresia.

Ceea ce gândim, tinde să se manifeste. Aceasta înseamnă că orice gând pe care îl păstrăm constant în minte și îl alimentăm cu energie va tinde să se manifeste în viața noastră în forma în care a fost reținut în minte. În aceeași ordine de idei, teama naște gânduri de teamă. Cu cât ținem mai mult în minte aceste gânduri, cu atât evenimentul de care ne temem va avea șanse mai mari de a se produce, ceea ce ne va întări teama.

Trebuie să ne eliberăm de inhibițiile impuse de teamă și să ajungem să funcționăm cu succes, pentru că acest proces se propagă automat.

Teama este asociată cu propria noastră supraviețuire, prin urmare atinge o coardă sensibilă din mintea noastră.

Pentru cei mai mulți teama este atât de generalizată, încât întreaga viață constă dintr-un set imens de mecanisme compensatoare menite să o țină sub control.

Individul obișnuit este preocupat de trupul său, (nu de suflet) de funcționarea, performanțele aparente și supraviețuirea acestuia. Mintea unei persoane obișnuite (fără credință) este asaltată de griji, de frica de a se îmbolnăvi, teama de suferință, maladie și moarte. Iată de ce mintea este pregătită să apere trupul printr-o diversiune de strategii. Trăind într-o tensiune interioară cu gândul numai la trup până la sfârșitul zilei persoana respectivă se simte precum o victimă, secătuită, golită, epuizată.

Conștiința de sine este o consecință a preocupării noastre constante față de trup. Prezența trupului este predominantă în câmpul conștiinței și se creează o fixație mentală cu privire la ceea ce face acesta, la locul în care se află și la mișcările pe care le face, la supraviețuirea sa, la atitudinea și aprobarea altor persoane față de trupul nostru, la aparență și comportamentul acestuia.

La baza acestor preocupări stă echivalarea inconștientă „Eu sunt trup”. Aceasta reprezintă un nivel foarte limitat al conștiinței. Aproape toată energia se pierde prin constanta preocupare față de propriul trup.

Constatăm că aceste vulnerabilități nu sunt decât produse ale minții, iar trupul va reacționa la ceea ce gândește mintea. Când începem să renunțăm la nesfârșita diversitate de temeri privind trupul nostru, la neliniști și sisteme de convingeri, afecțiunile noastre fizice vor începe să se vindece de la sine. Ne vom simți mai însuflețiți şi vom avea sentimentul unei libertăți personale mai mari.

O persoană care urmează procesul de renunțare poate să mănânce orice și să meargă oriunde, fără să se mai teamă de agenți contaminați, substanțe poluante, curenți de aer, de animale. Percepția asupra propriului corp se modifică, iar acesta apare mai degrabă ca un cățeluș de companie.

Percepția se schimbă de la „Eu sunt trup la Eu sunt om cu trup”.

Trebuie să înțelegem că nu suntem acest trup pieritor. Trupul aparține lumii materiale. Noi suntem sufletul nemuritor, cel care niciodată nu moare. Este foarte important să înțelegem acest lucru cât mai curând în viață. Când trupul este bolnav putem să-l însănătoșim prin puterea credinței și voinței noastre cu ajutorul Celui Preaînalt.

Odată ce am înțeles acest lucru, jumătate din slăbiciunea pe care o trăim zilnic va fi tămăduită.

După ce ai înțeles că tu ești suflet nepieritor care sălășluiește în acest trup, niciodată nu te vei teme de moarte. Vei ști că nu vei muri chiar și atunci când trupul își găsește sfârșitul.

De asemenea este important să înțelegem încotro mergem. Această lume este doar un loc unde ne pregătim sufletul pentru viața veșnică și aici ne aflăm doar vremelnic. Prin urmare, nu ar trebui să ne irosim timpul adunând bani și construind palate. Toți marii regi care au construit palate impunătoare, au plecat și le-au lăsat în urma lor. Nu adunați lucruri aici, faceți cum a spus Învățătorul nostru Suprem Iisus Hristos „Adunați-vă comori în ceruri, unde nici moliile, nici rugina nu pot să le distrugă” (Matei 6, 20).

Odată ce vom înțelege acest lucru nu ne va mai cuprinde teama lumească, teama de sărăcie, boală sau teama de oameni din jurul tău. În fiecare zi intrăm în contact cu oamenii din jur și cu mass-media, din acest contact se generează multă frică. Ne este frică de vecin, de patron, de polițist, de hoți, de toată lumea. Nu avem absolut nici un motiv să ne fie frică de o ființă omenească, întrucât Dumnezeu sălășluiește în inimile noastre.

Să nu-ți fie frică niciodată de lume, trebuie să înțelegem doar ce vrea Dumnezeu să învățăm din fiecare situație. Dacă înțelegem lecția pe care El dorește să ne-o ofere și o punem în aplicare, toată frica va dispărea. Dacă am recunoaște ce încearcă Dumnezeu să ne facă, am zâmbi imediat și am spune „ne supui la o altă încercare, ne dai un alt test”.

Trebuie să învățăm că urmează să abordăm fiecare încercare, fiecare test. Când vecinul tău este mânios pe tine, trimite-i iubire în loc de ură și mânie. Dacă ești sincer, vecinul tău se va liniști, în cele din urmă.

Când apare sărăcia să spui „știu că vei fi alături de mine Doamne, Tu vei avea grijă de mine Doamne, nu am de ce să mă tem!”. El ne învață și ne pune la încercare tot timpul. Prin urmare, să nu ne temem de viață, indiferent cât de grea va fi situația, să nu uităm că Dumnezeu este cel care se află în spatele ei. Dacă putem înțelege acest lucru, frica va dispărea automat. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu este în toți și în toate. Omul este doar instrumentul din Mâna Lui.

În Evanghelia după Ioan, este un verset care spune „În iubire nu există frică, căci iubirea desăvârșită alungă frica” (Ioan 4, 36).

Când sufletul este lipsit de Iubire, frica se strecoară înăuntru, dar în momentul în care simți iubirea pentru Dumnezeu frica dispare.

Ne putem imagina iubirea ca lumina soarelui, gândurile negative fiind norii. Pe când Sinele nostru superior este asemenea soarelui, toate gândurile negative, nesiguranța, teama, furia și resentimentele pe care le nutrim estompează lumina sa până la cer, la un moment dat, aceasta abia mai ajunge să pătrundă până la noi. Iisus Hristos a spus că prin credință deținem cu toții, în noi, puterea de a vindeca. Un sfânt părinte cu har care are și o conștiință superioară este prin definiție acela ce a îndepărtat de la el norii de negativitate și emană în exterior întreaga putere vindecătoare a soarelui.

Pe măsură ce renunțăm, treptat, să opunem rezistență temerilor noastre și ne eliberăm de ele, energia care era blocată în sentimentele de teamă este eliberată și devine acum posibil ca ea să strălucească în exterior, ca energie a iubirii.

De aceea iubirea necondiționată are puterea cea mai mare și în aceea constă puterea sfinților celor mai cunoscuți.

Dacă, privind în interiorul nostru, ne dăm seama că am permis ca experimentarea propriei noastre naturi să fie blocată de tot felul de temeri, atunci putem să redescoperim iubirea din noi recurgând la mecanismul renunțării, eliberându-ne astfel de norii negativității. Redescoperind iubirea din interiorul nostru, redescoperim adevăratul izvor al fericirii.

Pentru că nutrim convingerea iluzorie că teama ne ține în viață, iar aceasta se întâmplă pentru că teama se asociază cu un întreg set de strategii de supraviețuire.

Considerăm că dacă am renunțat la teamă – principalul nostru mecanism de apărare – am deveni cumva vulnerabili. De fapt, adevărul este exact pe dos. Teama este aceea care ne face orbi la adevăratele pericole întâlnite pe parcursul vieții. În realitate, teama este pericolul cel mai mare cu care se confruntă organismul uman. Teama și vinovăția dezlănțuie boala și eșecul în toate aspectele vieții noastre.

Când înlăuntrul tău este necunoaștere sau întuneric, simți frică și singurătate, dar când lumina lui Dumnezeu îți umple ființa automat frica dispare.

Când înlăuntrul tău este frică, e semn că te-ai depărtat de Dumnezeu. Caută să ajungi la El, umpleți inima cu iubirea Lui Necondiționată și vei constata că frica va dispărea fără urmă. Cel mai important antidot pentru frică este să te cunoști pe tine și să-ți umpli inima cu iubirea lui Dumnezeu.