Calin Georgescu și sfârșitul politicianismului

Zilele acestea asistăm la sfârşitul unei epoci. Degringolanda clasei politice și  revolta populaţiei umilite, marchează începutul prăbuşirii  pseudodemocraţiei postdecembriste.

S-au spulberat iluziile prosperităţii importate, create de modelele de dezvoltare neocolonială, până mai ieri sacre şi obligatorii. Ţara nu este numai în prag de faliment economic. În ceea ce priveşte demnitatea noastră naţională, am ajuns pe treapta cea mai de jos pe care o poate atinge o naţiune care se consideră suverană.  România şi-a abandonat poziţiile economice nu numai prin transferuri de proprietate de la stat către multinaţionale şi către oligarhii locali, dar şi prin transferuri de proprietate de la statul român către alte state (d exemplu Distrigaz Sud către Gaz de France – companie franceză de stat etc. etc.) Aceste jafuri au fost legitimate de un întreg aparat academic şi propagandistic.

Principala vinovată pentru actuala situaţie este, fără doar şi poate, clasa politică. Din păcate, de la opincă la vlădică, toată lumea nu vede, nu concepe şi nu visează decât „soluţii politice“. De fapt, „soluţii politicianiste“. Politicianismul a modelat universul mental, nu numai al aşa-ziselor elite, dar şi al omului de rând. A creat o pseudo-realitate în care orice fleacuri devin „probleme serioase“ şi orice nulitate, o „personalitate“. Mai nimic în „România profundă“, România oamenilor reali cu probleme reale, nu-şi poate găsi rezolvare datorită ecranului ce se ridică între cetăţean şi realitatea pe care o trăieşte. Este vorba de o construcţie artificială (politică) ce se oferă pe sine ca soluţie generală şi funcţionează cu scopul de a eluda situaţiile şi rezolvările concrete. Trăim în plin marxism fără marxism; totul este mistificat prin politizarea problemelor şi valorilor.

Ce înseamnă, de fapt, politizarea unei probleme reale? În primul rând, „descărnarea“ ei de conţinut. Odată intrată în centrifuga politicianistă, problema reală îşi pierde realitatea, profunzimea şi încărcătura umană. Nu ne mai trimite la o situaţie concretă, tragică de multe ori, care îşi cere o rezolvare imediată, ci la un „discurs despre…“, o „naraţiune“. În România, tot ceea ce este politizat primeşte şi o dimensiune mitică – spun „mitică“ întrucât politicianismul, precum mitul, explică totdeauna o situaţie sau o condiţie printr-o poveste, în acest caz, o poveste oferită de mass media şi de oamenii politici. Fără acest aspect mitologizant al politicianismului românesc, cum am putea explica fascinaţia exercitată asupra populaţiei de către personaje şi probleme care nu ar însemna nimic în afara pseudo-realităţii politicianiste?

Vine însă vremea când miturile se sfarmă. Asta nu înseamnă sfârşitul democraţiei în România, ci doar începutul ei.

In Programul de țară, ,,Hrană, Ap, Eneergie”, Călin Georgescu lansează idei de-a dreptul incandescente. Este reconfortant şi încurajator să vezi, în sfârşit, un bărbat care enumeră în mod clar priorităţile ţării: asigurarea hranei, a apei potabile, a energiei şi protecţia mediului. Dar poate cel mai important lucru pentru România, în eventualitatea în care Călin Georgescu ar deveni prim-ministru(este propunerea pentru prim ministru venită din partea partidului AUR) ar fi  accentul pe care l-ar pune, fără echivoc, pe apărarea interesului naţional, promovarea binelui comun şi a unei economii civice bazate pe mcul producător. Un model românesc care să îmbine principiile dezvoltării durabile cu răspândirea largă a proprietăţii productive. Politicienii de toate culorile nu văd redresarea României decât printr-un alt val de privatizări, atragerea de noi fonduri de la UE  şi „investitori strategici“ – altfel spus, prin colonizarea completă a României; Călin Georgescu vede revigorarea României „prin oamenii ei“ şi prin investiţia masivă în tineri şi în sistemul educaţional.

Nu ştiu dacă expertul Călin Georgescu va ajunge primul ministru al României. Sau dacă, odată ajuns în fruntea unui guvern de uniune națională, va putea să duca la bun sfârşit ceea ce şi-a propus. Indiferent de cursul evenimentelor politice, zarurile schimbărilor radicale au fost aruncate. Programu de țară ,,Hrană, Apă, Energie” a ridicat un steag și a început să trezească conștiințele adormite.  A conturat  harta unui viitor demn și prosper. Depinde de noi daca vom pune umărul să construim „modelul românesc“ de la firul ierbii, printr-o amplă mobilizare şi solidaritate populară, sau aşteptăm în continuare ordine „de sus“ și ,,din afară”.