Acasă Extern Marea Britanie dă ultimatum Rusiei

Marea Britanie dă ultimatum Rusiei

Marea Britanie a dat președintelui Vladimir Putin termen până marți la miezul nopții pentru a explica modul în care un agent chimic dezvoltat de Uniunea Sovietică a fost folosit asupra spionului dublu.

Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, și fiica sa, Yulia, în vârstă de 33 de ani, sunt în spital într-o stare critică din 4 martie, când au fost găsiți inconștienți pe o bancă din fața unui centru comercial din Salisbury.

Primul ministru Theresa May a declarat că este foarte probabil ca Rusia să fie de vină după ce Marea Britanie a identificat substanța ca parte a grupului de agenți letali Novichok dezvoltați de armata sovietică în anii 1970 și 1980.

„Fie acesta a fost un act direct al statului rus împotriva țării noastre”, a declarat luni parlamentului luni. „Sau guvernul rus a pierdut controlul asupra acestui agent chimic cu potențial dezastruos permițând să intre în mâinile altora”.

În Rusia are loc campanie electorală pentru alegeri prezidențiale care vor avea loc pe 18 martie, iar Putin, el însuși fost spion al KGB, este așteptat să câștige cu ușurință la un al patrulea mandat în Kremlin.

Rusia a negat orice rol în otrăvirea agentului dublu și spune că Marea Britanie suferă de isterie anti-rusească.

Ambasadorul rus la Londra,Alexandru Yakovenko, a fost citat la Biroul de Externe și i s-a fost dat termen până la sfârșitul zilei de marți pentru a explica ce s-a întâmplat sau Rusia se va confrunta cu ceea ce a premierul  May a numit „măsuri mult mai extinse” împotriva economiei rusești de 1,5 trilioane de dolari.

Dacă nu va fi primit niciun răspuns satisfăcător din partea Rusiei până la miezul nopții, atunci premierul May va schița răspunsul britanic în parlament. Theresa May urmează să organizeze miercuri o întâlnire cu șefii serviciilor desecuritate.

Ministrul de externe, Boris Johnson, a declarat marți că răspunsul britanic va fi „proporțional, dar robust”.

„Îi dăm Rusiei termen până la miezul nopții să explice cum a apărut agentul chimic Novichok pe străzile din Wiltshire”, a spus el. „Nu putem exclude că au o explicație”.

Rusia a cerut accesul la agentul agentul chimic folosit împotriva lui Skripal, dar Marea Britanie i-a refuzat accesul, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Cum ar putea răspunde Marea Britanie?

Marea Britanie ar putea chema aliații pentru un răspuns coordonat al Occidentului, prin  înghețarea activelor liderilor oficiali și a oamenilor de afaceri ruși, prin expulzarea diplomaților, anularea participării la evenimente precum Cupa Mondială de fotbal, conform Reuters.

Cifrele oficiale arată că Rusia importa bunuri și servicii din Marea Britanie,  în 2016, de 4,7 miliarde de lire sterline (6,5 miliarde de dolari) și exporta bunuri și servicii în valoare de 5,3 miliarde de lire sterline. Importurile din Marea Britanie sunt de aproximativ 550 de miliarde de lire sterline pe an.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…