Concepte cheie în metafizica lui Nae Ionescu

Motto: „Inițiat în isihie, poetul V. Voiculescu [martir al temnițelor comuniste] depășea starea de extaz și se ridica la starea de înmănunchere a sufletului în propriul său interior” (Valeriu Anania)

La vreo câțiva ani după ce îi apăruse Cordula sau dovada ultimă (1966), Hans Urs von Balthasar îi spunea lui Vintilă Horia că la baza crizei creștinismului ar sta dezinteresul pentru mistică (pentru „viața contemplativă”) care este miezul central al credinței creștine precum si sclerozarea   teologiei moderne eșuată într-un „raționalism înspăimântător” (V. Horia, Viaje a los centros de la Tierra, ed. II-a, 1976, p. 115) ilustrat, de ex., de Rudolf Bultmann. Căzut în erezia marcionistă (care nega divinitatea lui Iisus) a fost și darwinistul Ernest Renan. La Biserica din Drăgănescu, Sf. Arsenie Boca l-a pictat pe Renan în compania lui Nietzsche (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca).

Spre a evidenția autenticitatea trăirii revelației creștine, Urs von Balthasar subliniase diferența dintre teologii moderni si unii Părinți ai Bisericii (precum Sf. Maxim Mărturisitorul sau Sf. Grigore de Nyssa) a căror moarte martirică a dovedit că „trăiau ceea ce gândeau”( https://www.youtube.com/watch?v=m1ETPlqMCnA ). Scăpat cu viață după cele 14 luni de lagăr de exterminare (la Canalul ”morții”), călugărul mistic Arsenie Boca trecuse în 1952 pe la Mănăstirea Sihastru. Cu experiența gulagului comunist (de care a avut parte fără vreo condamnare judecătorească, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns), fostul stareț de la Prislop si de la Sâmbăta le-a spus atunci tinerilor călugări că „mănăstirile nu mai pot da martiri, mucenici. Și nici Biserica. Doar pușcăriile se vor transforma în catedrale”. Același lucru îl va evidenția Mircea Eliade în romanul său Noaptea de Sânziene apărut la Paris (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Misterul totalității la două personaje ale romanului Noaptea de Sânziene : Călugărul Anisie /Arsenie Boca și filozoful Petre Biriș /Mircea Vulcănescu). Prin 1961-1962, martirajul creștin de după gratiile închisorilor comuniste a fost transpus pictural de Părintele Arsenie Boca în bolta altarului unei biserici din mijlocul capitalei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade și a Părintelui Arsenie Boca).

Condiția umană din perspectivă creștină a fost unul dintre subiectele predilecte ale filozofului Nae Ionescu încă de când își pregătea doctoratul în Germania. E drept că teza sa de doctorat   fusese axată pe critica pretențiilor identificării logicii cu matematica, a logisticii de a se considera un limbaj universal, că bibliografia ei cuprindea nume ca Russell, Whitehead, Bolzano, Hilbert ori Cantor, și că în final, Nae Ionescu evidențiase presupozițiile intuitive ale logisticii, ruinând astfel pretenția de fundamentare a priori a matematicii. Dar perspectiva în care știuse să înfățișeze problema era, fără nici o îndoială, metafizică (vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, Slobozoa, 2000).

Întâmplarea a făcut ca odată cu ieșirea României din neutralitate (august 1916), doctorandul să fie reținut, până la terminarea primului război mondial, într-un lagăr de intelectuali figurând ca prizonieri de război. ”În lagărele germane, Nae Ionescu a cunoscut numeroși preoți catolici și protestanți de mare cultură, printre care și monseniorul Vladimir Ghica. Întors în țară, acesta a vorbit despre el ca despre o mare personalitate românească.” (vezi Octav Onicescu, Memorii, vol. II, București, 1984). In discuțiile purtate cu teologii din Germania, tânărul de 26-27 de ani va face dovada unei atât de impresionante cunoașteri a problemelor religioase încât va fi recomandat să ocupe postul de referent la o editură ce publica lucrări de profil religios (ibid.).

Din Germania, după susținerea tezei (în 1919), Nae Ionescu se întoarce în țară doctor în fundamentele logice ale matematicii, dar și în subtile probleme de filosofia religiei. Poate de aceea el își va ține cursurile de logică -înfățișată în cele mai recente perspective ale ei (de pildă, “Filosofia gramaticii ca introducere în logică“, 1923-1924; “Logică cu specială privire asupra științelor exacte“, 1926-1927 sau “Logica colectivelor“)-, în paralel cu prelegeri de filosofia religiei, sau cu renumitele sale cursuri de metafizică construite în ideea unei contraponderi pentru ratarea mântuirii. Tematica religioasă se putea însă regăsi chiar și în cursurile de logică, de istoria logicii, sau de teoria cunoștinței. Ceea ce l-a făcut pe Cioran să scrie în 1937 despre acel “plâns de clopote” rătăcit într-un tratat de logică (vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor-Nae Ionescu prin discipolii săi: P. Țuțea, Cioran, Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000). Metafizicianul Nae Ionescu abordează probleme religioase și în bogata sa activitate de jurnalist, nu numai în calitatea sa de universitar făcând faima Universității bucureștene. Asemenea probleme, apărute colateral în prelegerile sale, erau -nu de puține ori- regândite cu ocazia scrierii câte unui articol pe teme religioase.

În cadrul metafizicii ființei pe care o înfățișează la cursul din 1936-1937, Nae Ionescu ajunge la un moment dat să se preocupe de natura omului după cădere, evidențiind ideea   dezechilibrării ordinii firești a lumii în care inițial omul a fost pus de Dumnezeu în rând cu celelalte făpturi ale Sale.

In cea de-a XVI-a prelegere a ultimului său curs de metafizică, Profesorul încearcă să delimiteze cel mai omenesc “loc în existență”. Vorbind de pe pozițiile unui gânditor creștin, inițiatorul Școlii trăiriste va face ca totul să graviteze în jurul interpretării mitului biblic al păcatului originar. În primul rând, Nae Ionescu prezintă studenților săi care ar fi sensul interdicției omului de a mânca din pomul cunoașterii. După interpretarea de atunci, mitul biblic nu ar povesti doar cum Dumnezeu l-a făcut pe Adam, a făcut-o pe Eva, i-a așezat în grădina Raiului și le-a spus să nu mănânce dintr-un anumit pom de acolo. Ci cum Dumnezeu, după ce l-a făcut pe Adam, după ce i-a dat și soție, ar fi zis: “Dar ia să-i pun și o lege!”. Cu umorul său propriu, subtilul metafizician ridică următoarea problemă: oare Dumnezeu a făcut legea pe care a făcut-o pentru “a-i face mizerie lui Adam?” (vezi Nae Ionescu, Tratat de metafizică. 1936-1937, București, 1999, p.158). Răspunsul, desigur, nu poate fi decât negativ. Numai că soluția acestei probleme a făcut să difere între ele toate interpretările care s-au mai dat mitului biblic al păcatului originar.

Cu profunzimea de gândire atât de admirată de contemporanii săi, filozoful oferă (și de astă dată) un răspuns surprinzător: prin legea pe care a pus-o după ce a creat primii oameni, Dumnezeu ar fi exprimat însăși condiția umană. Pasajul în care își expune noua interpretare este atât de viu și atât de caracteristic lui Nae Ionescu încât merită să fie citat în întregime: “Dumnezeu nu a spus: <<N-ai voie să faci cutare lucru>>. Dumnezeu a spus cu totul altceva: Mă omule, tu trebuie să știi că asta nu e de nasul tău, asta nu e natura ta. Dacă tu faci asta, tu nu calci legea mea, calci legea ta. Vrei să treci peste condiția ta!” (p. 159)

La începutul prelegerii vorbise despre opoziția dintre om și existență care este pornită din necesitatea omului de a ști. Profesorul subliniase caracterul neutru al opoziției apărute numai întru cât problema cunoașterii presupune un subiect și un obiect de cunoscut.

Acum, odată ajuns cu interpretarea mitului la nesocotirea “legii omului”, filozoful anulează caracterul neutru al cunoașterii, prin care cunoașterea figura ca simplu raport subiect-obiect. Înaintând în interpretarea mitului biblic, Nae Ionescu arată că mâncând din fructul oprit, omul nu numai că trece peste condiția lui, întrucât face “un act de împotrivire față de el însuși”, dar, atacând problema cunoașterii, omul face și un act dușmănos, odată cu actul „de împotrivire față de Dumnezeu” (p.159).

Pentru a explica de ce problema cunoașterii are, prin ea însăși, un caracter dușmănos, Nae Ionescu se oprește la structura actului de cunoaștere. Cunoașterea ar fi, dincolo de polaritatea subiect-obiect, un act de „luare în posesie” a obiectului de către subiect, o mânuire, după bunul plac al subiectului, a tot ce poate deveni obiect de cunoaștere, a tot ce există nu numai în afara subiectului, dar și în opoziție cu subiectul, ca intrând în câmpul de cunoaștere al subiectului.

Prin cunoaștere, s-ar mai întâmpla însă ceva: omul ajunge să își creeze pentru sine o situație cu totul specială. Așa este nesocotită ordinea naturală, omul împotrivindu-se față de Dumnezeu și față de ordinea firească. Ceea ce-i spusese șarpele Evei, când a ispitit-o să mănânce din măr, anume că mâncând din măr omul va ajunge asemenea lui Dumnezeu s-a întâmplat: “Procesul cunoașterii creează pentru om o situație specială, de aceeași natură ca poziția pe care Dumnezeu o ocupă față de existență (…) Cine l-a pus pe om aici? Dumnezeu nu l-a pus (…) Din acest moment apare tragedia umană, prin această rupere, această smulgere, care se întâmplă prin om și pentru om, în momentul în care intervine procesul de cunoaștere.” (pp.161-166).

Ordinea rațională pe care omul o introduce în lume își are izvorul în păcatul originar, va scrie Nae Ionescu și într-un articol publicat în același an (Limitele criticei teologice, în “Predania”, anul I, nr.5, 5-15 aprilie 1937). Prin procesul de diferențiere în care omul, ca subiect cunoscător, se instituie pe sine deasupra celorlalte realități, se anihilează omogenitatea creației, se produce o ierarhizare a existenței, o oarecare dependență -de om- a existenței obiective, “cel puțin sub raportul cunoașterii”.

O primă consecință a păcatului originar va fi așadar instituirea unei deosebiri dintre creație și om. În ordinea firească, dinainte de păcat, toate erau, nu existențe proprii, ci “existențe în funcție de Dumnezeu” după cum era vrerea lui Dumnezeu. Nici omul, nici celelalte făpturi ale lui Dumnezeu nu erau “existențe autonome”. A doua consecință este însuși conflictul în care se pune omul cu Dumnezeu, a treia decurgând din conflictul dintre om și existența pusă în contradicție cu natura ei, în măsura în care ea devine condiționată de ceva diferit de “sursa ei firească”.

Care ar fi concluzia care se poate trage de aici? Să renunțe omul la cunoaștere, cunoașterea fiind un păcat? Așa cum arată mitul biblic, ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Mai mult încă, ceea ce s-a întâmplat, nu putea să nu se întâmple. Dar raporturile care au început să existe și care nu erau atunci când fiecare împlinea legea lui Dumnezeu, au creat o dezordine ireversibilă în univers, iar în om au creat sentimentul unei ruperi a legăturilor sale organice cu Creatorul său, un sentiment de înstrăinare, o neliniște.

Ordinea nou creată, chiar „obiectivă” cum devine ea, nu este, “pentru aceasta, și firească”. Chiar dacă omul raportează la el întreaga existență, crezându-se stăpân, existența rămâne ceva “care niciodată nu a intrat în capul oamenilor” (Tratat de metafizică, 1936-1937, p. 169).

Omul nu este capabil să depășească falsificarea și sărăcirea lui prin cunoaștere, fiindcă însăși procesul cunoașterii aceasta implică, atâta vreme cât în cunoaștere omul se socotește pe sine ca termen ultim al existenței, rațiunea umană instituindu-se în același timp “judecător și lege”.

Sentimentul însingurării care-l copleșește pe omul “instalat ca scop al lumii acesteia” nu ar avea alt leac decât dăruirea persoanei proprii, topirea ființei umane în altceva, căutarea unui echilibru printr-un punct de sprijin în afara omului (ibid., p.171). Cam aceasta ar însemna ca omul să existe după cum l-a făcut Dumnezeu: să trăiască după cum “a vrut Dumnezeu atunci când l-a făcut” și nu la voia întâmplării.

Activitatea metafizică întotdeauna a tins înspre “dăruirea persoanei tale, înspre topirea ființei tale în altceva”(Ibid.). În felul acesta, însăși cunoașterea îl poate scoate pe om din impas. Dar nu cunoașterea-stăpânire, aflată sub robia identității “Eu=Eu” la care se ajunge pe calea subordonării obiectului de cunoscut la subiectul cunoscător, ci o cunoaștere izvorâtă din iubire.

În sistemele metafizice cu preocupări etice, scria Nae Ionescu în “Funcțiunea epistemologică a iubirii“(1919), iubirea și cunoașterea pot să se întâlnească, ba chiar pot să ia naștere una din alta, sau să se ajute una pe alta. Filosofia budistă ar considera iubirea ca “mântuire a inimii”, ca reflex emoțional al cunoașterii “extrarealității”, ceea poate duce către urmarea că, sub raportul primordialității, “iubire și cunoaștere sânt unul și același lucru” (Nae Ionescu, Neliniștea metafizică, București, 1993, p.81). Pentru platonism, iubirea ar juca rolul unui agent “în virtutea căruia cunoașterea are loc”. De aici caracterul ei ontic și nu epistemologic. (p. 84)

Lui Nae Ionescu îi părea că în formulele scolastice din filosofia intelectualistă a Sfântului Thoma din Aquino esența creștinismului se pierde. Pentru că, pe de-o parte, sub influența filosofiei grecești, “scolastica a desfășurat imaginea unui Dumnezeu în repaus”. Pe de altă parte, Sf. Thoma a făcut din iubire “o activitate separată a facultății de a voi”(p.88), căreia “trebuie să-i preceadă un act al rațiunii”. Ordinea ar fi așadar: facultatea de a cunoaște și facultatea de a voi cuprinzând, ca activitate separată, iubirea.

La Sf. Augustin s-ar găsi singura “fundare filosofică” în care este înțeleasă esența creștinismului. Pentru că, în opinia lui Augustin, Dumnezeu creează prin iubire. In om ar exista iarăși primatul iubirii, întrucât iubirea precede atât cunoașterea (reprezentarea) cât și facultatea de a voi. Nae Ionescu subliniază valoarea și adâncimea concepției Sfântului Augustin făcând o paralelă cu o constatare din domeniul psihologiei. Anume că cele cunoscute despre un anumit obiect sunt cu atât mai complete cu cât interesul și iubirea pentru obiectul de cunoscut este mai mare.

Revenind în 1937 la tema iubirii ca act de cunoaștere, inițiatorul unicei Scoli filozofice românești va arăta că nu numai iubirea, dar însăși cunoașterea, poate fi, într-un fel, privită ca “identificare” a subiectului cu obiectul. Cunoașterea, departe de a fi o “fotografiere”, este identificare a unui obiect din afară cu o imagine din conștiința noastră, identificare prin însăși imaginea pe care noi o proiectăm în afară. “Nu vezi ceea ce este, vezi ceea ce ști tu” ar fi un adevăr datorat misticii: “pentru ca să vezi ceea ce este, trebuie să devi întâi tu ceea ce este” (vezi Nae Ionescu, Iubirea-act de cunoaștere, în “Predania”, anul I., nr. 12-13 din 1-15 noiembrie, 1937).

Și de această dată Nae Ionescu pornește de la premiza că funcțiunea fundamentală a iubirii ar fi cunoașterea. Înțelegi mai bine pe cineva iubit, pentru că prin iubire între cei doi poli puși în prezență s-a stabilit o identificare. Dar, între monopolaritatea iubirii, interpretarea imanentă a iubirii (în care subiectul se iubește pe sine și ignoră necesitatea de a trece dincolo de el) și considerarea iubirii ca act tranzient, act în care se petrece o transfigurare a realității trăită în funcție de celălalt, se cască o adevărată prăpastie.

Fiindcă, pe de-o parte, în interpretarea imanentistă se ajunge la destrămarea individului, la panteism, la confundarea subiectului cu întreaga existență. Iar, pe de altă parte, “orice soluție care nu contează cu conștiința existenței tale, nu este o soluție metafizică, pentru că duce la nihilism, la distrugerea omului”(Ibid.).

Teoria iubirii ca act de cunoaștere, așa cum am văzut, apăruse prima dată în lecția inaugurală din 1919 prin care Nae Ionescu și-a început strălucita sa carieră universitară. Mircea Eliade, fostul său asistent, chiar remarcase o anumită constanță cu care această temă era regândită fie în prelegerile ținute la Universitate, fie în câte un articol publicat în “Cuvântul” sau în altă parte.

În articolul Iubirea ca act de cunoaștere (1937), Nae Ionescu își structurează pe câteva nivele gândirea asupra funcției gnoseologice a iubirii. La început va arăta structura și funcția metafizică a iubirii, lăsând de-o parte aceea interpretare care consideră că iubirea ar fi în exclusivitate o acțiune creativă, asemenea interpretare situând iubirea în domeniul activității voinței și creațiunii. Doar pe urmă el face diferența între “iubirea ca act de cunoaștere” și “iubirea ca impuls creator”, care își găsește indestularea în el însuși. Aceasta îl va ajuta să plaseze contemplația, în care iubirea este drum (metodă), posibilitate de a te depăși, impuls, în sfera iubirii ca act de cunoaștere, contemplația având “ca ultim termen înțelegerea, cunoașterea realității”.

Între cele două funcțiuni ale iubiri, cunoașterea și acțiunea, prima ar fi precumpănitoare, deoarece însăși filosofia științifică, încercând să explice cum are loc cunoașterea, a căzut peste adevărul conținut de acel dicton mistic: “nu vezi ceea ce este, vezi ceea ce ști tu”.

În următoarea treaptă aduce precizarea că “bipolaritatea actului de iubire este hotărâtoare pentru putința întrebuințării iubirii ca drum înspre cunoaștere” (op. cit). Apoi arată că “iubește pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toate puterile tale și din tot cugetul tău, însemnează că nimic din ceea ce simți și din ceea ce gândești să nu fie îndreptat în altă parte decât înspre Dumnezeu; …încordarea ta de fiecare clipă să tindă numai înspre Dumnezeu, înspre acest centru de orientare a tuturor puterilor tale spirituale”. Or, în măsura în care o asemenea trăire este traductibilă în formule conceptuale, ea este cunoaștere: “prin urmare, -concluzionează Nae Ionescu, identificarea cu Dumnezeu prin ajutorul iubirii, este cunoașterea lui Dumnezeu” (Ibid.).

Dar în creștinism, care a apărut ca o doctrină a iubirii, “începutul și desfășurarea procesului cunoașterii stă la Dumnezeu. Este anume voia unui Dumnezeu plin de iubire, ca noi să ne mântuim cunoscându-L, și nu o acțiune spontană a noastră, intreprinsă de noi, din motive stabilite de noi” (Nae Ionescu, 1937).

Reforma lui Luther și gândirea modernă de după Renaștere au separat rațiunea și credința, lăsându-le apoi separate, într-o totală lipsă de legătură între ele. Aici ambele au greșit, observase cu justețe Hans Urs von Balthasar. Profesorul Nae Ionescu (inițiatorul Scolii trăiriste) unește credința creștină cu rațiunea traducând trăirile mistice în forme conceptuale, parcă prevăzând repunerea problemei transcendenței în termeni cât se poate de reali: Cum a fost, de pildă, ivirea lui Iisus în celule atestată de mulți deținuți politici martirizați de regimul polițienesc comunist.

Repere bibliografice 

-Isabela Vasiliu-Scraba, Faust în interpretarea lui Nae Ionescu, în rev. „Jurnalul literar”, București, Serie nouă, an XVI, nr. 20-24, nov.-dec., 2005, p.6-7. https://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck&t=184s .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu despre superbia animi, în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr. 6 (103), p. 10; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-creatiune/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Primatul spiritualului în naeionesciana ‘iubire ca instrument de cunoaştere’, în rev. „Arges”, Pitești, Anul VIII (XLIII) nr.5 (311) mai 2008, p.22.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade si brațul lung al inchiziției comuniste; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ; o primă variantă cu titlul „Mircea Eliade în cyberspatiu”, în rev. „Arges”, Pitești, Anul VII (XLII) nr.6 (300)   iunie 2007.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu şi Mircea Eliade. Partea I-a în revista “Convorbiri literare”, Iași, Anul CXXXV, Serie nouă, nr. 2(62), februarie 2001 p.39. Partea a II-a, în “Convorbiri literare”, nr. 3,(63), martie 2001 p.31.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, în rev.”Viaţa Românească”, București, Anul XCV, nr. 7-8 iulie-august 2000, p. 176-181.

– Isabela Vasiliu-Scraba, „Tăcerea descriptivă” a filozofului Nae Ionescu: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-vulcannae10-mantuirea/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Editarea cursurilor lui Nae Ionescu, în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 134, aprilie 2000, p. 9-11.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Cu Mircea Eliade în Europa, în rev. “Viaţa Românească”, București, Anul XCII, nr. 5-6 / 1997, p. 157-158.

– Isabela Vasiliu-Scraba, “In strictă perspectivă istorică”(despre Mircea Eliade), în rev. „Origini/Romanian Roots”, USA, vol.VIII, No. 11-12/89-90, Nov.-Dec. 2004, p.62.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10, sau, o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011; http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46

-Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu si Părintele Arsenie Boca ; în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, nr. 12 (63), p. 7; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabeavs-boca-nae9/

– Isabela Vasiliu-Scraba, Elemente pentru o topologie a prezentului, în rev. „Origini/Romanian Roots”, USA, vol.VII, No. 1-2/67-68, Jan.-Febr. 2003, p.2.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu-   despre unul autentic: Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://www.scribd.com/document/191358853/IsabelaVScrabaEliadePlesu ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-PlesuEliade10.htm .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și gândirea occidentală contemporană, în rev.”Viaţa Românească”, București, Anul XCV, nr. 3-4, martie-aprilie 2000, p. 103-108 ; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2017/04/187354528-isabelavscrabanaeoccident.pdf .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36; https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade ; si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17; http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în   rev. „Poesis”, Satu Mare, ian.-martie 2010, pp. 74-78; sau https://fr.scribd.com/doc/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica ; si în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.- martie 2010, si https://fr.scribd.com/doc/226206379/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCuliBeletristica .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie; http://www.alternativaonline.ca/IVS1312.html ; sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte; http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ ; eseu având 1878 accesări, iar rev.„Asymetria” (Paris); http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1178 având 1540 accesări.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15; sau on-line în rev. „Clipa”, SUA, Anul XXIV, mai 2014; http://www.clipa.com/a7934-Isabela-Vasiliu-Scraba-Eliade-si-detractorii-lui-sau-Rafuiala-oamenilor-de-r226-nd-cu-omul-superior.aspx ; sau https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori ; o variantă mai elaborată din site-ul personal, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-EliadeDetractori4.htm

-Isabela Vasiliu-Scraba, Lichidarea lui Eliade prin tertipuri, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VIII, nr.88, aprilie 2009, p.4362.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5; http://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2013/07/isabela-vasiliu-scraba-ceva-despre.html ; sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258.htm .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Vasile Băncilă : în revista “Convorbiri literare”, Iași, Anul CXXXIV, Serie nouă, nr. 7, iulie 2000, p.43; p.39.https://www.scribd.com/doc/190102734/IsabelaVScrabaNaeBancila?irgwc=1&content=10079&campaign=Skimbit%2C%20Ltd.&ad_group=&keyword=ft750noi&source=impactradius&medium=affiliate

– Isabela Vasiliu-Scraba, O inedită perspectivă asupra timpului (Nae Ionescu), în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 135, mai 2000, p. 7.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu şi Constantin Noica. Partea întîi, în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, nr.136, iunie 2000, p. 9-10. Partea II-a, în nr. 137, iulie 2000, p.12.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Unitatea fiinţei. Un obscur pasaj din discursul platonic asupra «unului» şi consideraţiile lui Nae Ionescu despre «nimic», în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 138, august 2000, p. 5-6 ; https://www.youtube.com/watch?v=SU6kSS8CiZ0 .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Căderea în cosmos (I). Robia identităţii EU=EU şi cunoaşterea izvorîtă din iubire. Partea I-a, în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 139, sept. 2000, p. 5-6; Partea a II-a, în nr. 140, oct. 2000, p.5.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Căderea în cosmos (II). Semnificaţia ontologic-metafizică a principiului creştin al iubirii, în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 141, nov. 2000, 6-7.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Căderea în cosmos (III). Deosebirea, cu valenţe mitice, dintre două atitudini în faţa vieţii. Partea I-a în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 142, dec. 2000, 6-7, Partea II-a, în nr. 143, ian. 2001, p. 7.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50;   http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm ; , sau varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri; http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26; https://www.scribd.com/doc/167095578/IsabelaVasiliuScrabaEliadeSergiuAlGeorge : sau   http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21; sau http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Academicianul M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă; http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade ; pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, 1-15 aprilie 2016., nr. 326/2016, pp.24-25; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Faustul lui Nae Ionescu, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, nr.10 (61), octombrie 2012, pp. 18-19; https://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck&t=118s .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și dubla ei înfățișare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000; http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439 .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topografie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Filosofia lui Constantin Noica, între fantasmă şi luciditate, Ed. Ecodava, Slobozia, 1992,.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Inefabila Metafizică, Slobozia, 1993.

– Isabela Vasiliu-Scraba, O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Lucrurile şi Ideile Platonice, Ed. Fundaţiei “Ionel Perlea”, Slobozia,1995 ; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/sub-pretextul-unor-zvonuri/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Isabela, Despre Existenţă, Fiinţă şi Esenţă, Ed. Mirisa, București, 1996.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Isabela, Filosofie acroamatică la Platon, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1997.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 2004.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Atena lui Kefalos (Eseuri), Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1997.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Configuraţii noetice la Platon şi la Eminescu, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1998.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica Platonică a participării la divina lume a Ideilor, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1999.

– Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrîngerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Ţuţea, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu şi Vasile Băncilă, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 2000.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați; în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1 (110), ian. 2017, p.17; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul nașterii poetului Horia Stamatu: ciudățenii cripto-comuniste; în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, nr.9 (60), 2012, p.19; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-centenar10horiastamatu/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai profesorului Nae Ionescu: Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu; pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, 1-15 decembrie 2016., nr. 342/2016, p. 10 și p.31; https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, False dispute cu ideile lui Nae Ionescu și ale lui Eliade, pe hârtie în rev. „Biblioteca Seprentrionalis, Baia Mare, an XXV, nr. 1 (48), iunie 2017, pp. 84-88; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-polemicaeliadenae/ .

Cuvinte cheie:istoria filozofiei; „inițiatorul Școlii trăiriste”; „concepte cheie”;   „Isabela Vasiliu-Scraba”; „Nae Ionescu”, Hans Urs von Balthasar.

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/concepte-cheie-la-nae-ionescu/