Medic specialist: Coronavirusul NU e periculos. Nici un copil sub 10 ani nu are simptome de Sofia FEIER postat pe 02/03/2020 Dr. Dragoș Anastasiu S-a creat o isterie mondială cu privire la coronavirus, însă toţi au uitat ce înseamnă virusul gripal, care este mult mai „dăunător”, susține medicul specialist Dragoş Anastasiu. „Eu sunt medic de profesie şi în turism de 20 de ani, aşa încât îmi este relativ uşor să vorbesc despre efectul pe care o astfel de boală poate să îl aibă asupra turismului, dar în acelaşi timp putem să extrapolăm la tot ceea ce înseamnă economie. Haideţi să ne restrângem puţin discuţia în ceea ce priveşte coronavirusul şi turismul. (…) Nu vreau să fac multe remarci în ceea ce priveşte zona medicală, ci doar să trag nişte concluzii pe care le-aţi mai auzit, probabil, în ultima perioadă. Observ că, noi toţi, am uitat ce înseamnă virusul gripal, care este mult mai dăunător decât coronavirus, şi ne-am aruncat cu o isterie mondială pe acest coronavirus. Dacă nu ai peste 50 de ani şi nu vii din China, şansele să mori de coronavirus sunt 1 la 450 de milioane. Şansa să te calce tramvaiul în oraşul tău natal este infinit mai mare decât cea pe care o ai ca să mori de coronavirus”, a menţionat Dragoş Anastasiu, într-o conferinţă organizată de Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Dr. Dragoș Anastasiu a subliniat faptul că niciun copil sub zece ani nu are simptome. „Aţi văzut că pacientul zero a avut simptome zero. Asta este de fapt boala. Nu vreau să bagatelizăm, că nu despre asta este vorba, dar cred că ne-a cuprins o isterie mondială nenecesară, nebazată pe cifre şi care nu ne face bine. Sigur că asta generează frică şi trece în zona emoţională. Este greu să te lupţi cu emoţiile, cu oameni care spun că şi-au planificat concediul în Italia, de exemplu, şi nu mai vor să plece în Italia, deşi în Italia avem de a face cu cinci oraşe care sunt carantinate şi atât. Dar este Italia. Sudul Italiei este mult mai departe de zona carantină decât este Germania sau Austria, dar nu mai mergem în Italia. Toate lucrurile astea se bazează din păcate nu pe raţiune, ci pe emoţie”, a susţinut preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane. Anastasiu a amintit de gripa aviară care nu a produs niciun deces uman, dar care a distrus turismul incoming, respectiv atragerea de turişti străini. „Nu voi uita niciodată două lucruri: gripa aviară, care nu a produs niciun deces uman, dar a distrus turismul de incoming românesc, apropo de Deltă şi nu numai. Şi nu voi uita puciul din Turcia, de la Istanbul, care a produs în Turcia un mare dezastru turistic pentru că lumea nu s-a mai dus în Turcia. Totul, din păcate, se bazează pe emoţie”, a adăugat Anastasiu. Distribuie pe:Sofia FEIER
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia