Sfârșitul erei ”political correctness”

Foto: Media

Grupul de stânga „More in common”din SUA a realizat un sondaj de opinie privind percepția corectitudinii politice în rândul americanilor. Cercetarea, desfășurată în perioada decembrie 2017- septembrie 2018 pe 8 000 de respondenți și 6 focus grupuri, arată că 80 la sută dintre americani cred că acest concept „political correctness” (corectitudine politică) este ”o problemă pentru țară”.

Concluziile acestei cercetări intitulată „Hidden Tribes. A study of America`s Polarized Landscape”sunt surprinzătoare: minoritățile (negri, asiatici, nativi amerindieni, hispanici) resping uneori mai vehement decât albii „corectitudinea politică”, promovată de progresiștii neo-marxiști.

Curentul de opinie defavorabil conceptului de ”corectitudine politică” este majoritar în rândul tinerilor care au fost expuși cel mai puternic îndoctrinării progresiste din sistemul de învățământ al SUA: 74 % dintre tinerii cu vârsta de 24-29 de ani și 79 % dintre cei sub 24 de ani.

Rezultatele sondajului sunt la fel de surprinzătoare privind apartenența rasială a respondenților.

„Albii sunt mai puțin înclinați să creadă că această corectitudine politică este o problemă în țară. Totuși, 79% dintre ei împărtășesc această părere. Procentele sunt mult mai mari în rândul nativilor americani 88%, hispanici 87% și asiatici 82%, negrii 75%.

Când li s-a cerut să spună exact ce îi supără la „corectitudinea politică”, mulți dintre respondenți au susținut că sunt îngrijorați că li se îngrădește „capacitatea de a se exprima liber”.

Rezultatele acestui sondaj dă mare bătaie de cap democraților. Niciun politician nu ar vrea să susțină în discursul politic valori în care cred mai puțin de 20% din americani.

Ce este ”corectitudinea politică”?

Corectitudinea politică denotă un complex de credințe considerate a fi singurele atitudini umane decente. Acestea sunt atitudini precum anti-rasismul, care susține că oamenii de pe tot globul sunt complet identici, cu excepția culorii pielii și a altor diferențe fizice vizibile; feminismul, care susține că femeile și bărbații sunt exact identici, cu excepția unor detalii fizice nesemnificative. Susținătorii acestui concept afirmă că este o alegere liberă existențială dacă dorești să te definești ca bărbat sau ca femeie sau ceva între ele.

Corectitudinea politică pledează pentru frontiere deschise și pentru imigrația liberă – întrucât, în general, suntem deopotrivă indieni, arabi sau europeni, cum spun ei, deci ce contează? Națiunile aparțin trecutului și vor fi înlocuite de comunitatea globală.

Acest concept susține că pentru dezvoltarea personală a individului educația înseamnă aproape totul, iar proprietățile ereditare sunt de o importanță minoră.

”Corectitudinea politică” s-a născut în universitățile americane.

Profesorul Howard S. Schwartz de la Universitatea din Oakland consideră că leagănul corectitudinii politice se află în universitățile americane și de la început s-a născut ca un complex de atitudini „corecte”.

Termenul „corectitudine politică” a apărut în dezbaterea publică într-un articol din New York Times sub semnătura lui Richard Bernstein, în 1990. Bernstein a descris corectitudinea politică după cum urmează: „- există o serie de credințe/atitudini în mediul academic privind opiniile despre rasă, ecologie, feminism, cultură și politică externă care este definit ca  atitudine „corectă” față de problemele lumii, un fel de ideologie neoficială a universității”.

Rețineți că, încă de la început, corectitudinea politică se referea la un set de atitudini și nu numai la utilizarea cuvintelor corecte, cum ar fi „afro-american” în loc de „negru”, „zone dezavantajate din punct de vedere social”, în loc de „ghetou” și așa mai departe.

Bernstein a continuat: „Nucleul conceptului își are rădăcinile în radicalismul din 1960, care opinează că societatea occidentală a fost dominată timp de secole de ceea ce se numește adesea structura puterii masculine a albilor sau hegemonia patriarhală. Toată lumea, mai puțin bărbații heterosexuali albi, a suferit o anumită formă de represiune și i s-a refuzat exprimarea culturală”.

Însă, ”corectitudinea politică” a devenit mai mult decât o expresie serioasă a credinței, transformându-se într-o intoleranță crescândă, o închidere a dezbaterii, o presiune pentru  conformarea unui program radical. Cei care nu se conformează limbajului de lemn impus de ”political correctness” riscă să fie acuzați de un trio frecvent reiterat: sexism, rasism și homofobie.

Există ”corectitudine politică”?

”Corectitudinea politică” este adesea folosită în viața de zi cu zi pentru a aduce tăcerea oponenților. Dacă cineva dintr-o discuție între prieteni sau colegi se apropie de una dintre problemele cheie ale conceptului – cum ar fi o discuție despre rasele umane existente sau despre faptul că inteligența este ereditară sau există diferențe între femei și bărbați în plus față de aspectul fizic – vor găsi adesea o persoană dominantă din grup care întrerupe discuția în mod hotărât: „Refuz să discut un astfel de subiect”; ca și cum ai fi spus ceva obscen. Apoi, nimeni nu mai vrea să discute acest subiect, iar după o scurtă tăcere grupul găsește altceva despre care să vorbească.

Susținătorii conceptului ”corectitudine politică” susțin că opiniile lor sunt doar atitudini umane naturale și moderne care anterior au fost suprimate, dar acum cer locul lor natural în societate.

Rădăcinile ”corectitudinii politice”

Este ușor de văzut că atacul asupra bărbaților albi este un atac asupra tatălui, care servește și lucrează din motive familiale. Este o respingere a tuturor avertismentelor tatălui despre îndatoririle și regulile morale. Susținătorii ”political correctness” cred că bărbații albi au fost pe scenă de prea multă vreme și acum este timpul ca victimele, adolescenții, femeile, homosexualii și alte minorități etnice să se bucure de lumina reflectoarelor.

Profesorul Schwartz consideră că rolul tatălui, care este în mare măsură identic cu superego-ul lui Freud, a fost respins în jurul anilor 1970-1980, iar idealul ego-ului psihologiei narcisiste a luat locul acestuia. Idealul lui Freud este fantezia de a se întoarce la narcisismul timpuriu al copilăriei, unde mama era întregul univers al copilului și îi  îndeplinea toate nevoile.

În cultura occidentală, de-a lungul secolelor, sarcina tatălui era de a proteja familia de realitatea externă crudă educând în același timp copiii astfel încât să fie pregătiți să-i ia locul când devine  bătrân. Pe de altă parte, rolul mamei a fost acela de a oferi copiilor un sentiment profund de iubire și de fericire care durează toată viață și care este temelia pentru unitatea și autosusținere familiei.

În timpurile moderne, superego-ul exigent a fost înlocuit de idealul egoului narcisist care promite satisfacerea nevoilor individuale, fără a fi asociat cu realizări, eforturi sau muncă. În loc de obligații și condiții prealabile pentru indivizi, ei au drepturi: drepturile omului, drepturile cetățenilor, drepturile refugiaților, drepturile femeilor, drepturile copiilor și chiar drepturile animalelor.

Nu se menționează niciodată că drepturile presupun îndatori și obligații. Pentru toate drepturile pe care unii le dețin, va exista un număr similar de persoane care au datoria de a-și îndeplini obligațiile – cel mai probabil, acele persoane sunt bărbați albi.

Copilul mic primește hrană și îmbrăcăminte de la părinți, pur și simplu pentru că este cel care este, un copil minunat. În mod similar, indivizii narcisiști moderni cer drepturi și beneficii, pur și simplu pentru că sunt ființe umane.

Narcis

Narcis a fost un tânăr grec frumos și arogant, care a respins abordările disperate ale nimfei Ecco. Ca pedeapsă, zeii l-au condamnat să se îndrăgostească de propria sa reflecție. Narcis nu a putut să-i iubească pe alții, zi după zi, s-a uitat la reflecția sa pe suprafața apei, până când a dispărut și a devenit un crin care a primit numele, Narcisa.

O persoană care suferă de narcisism pronunțat simte că este o persoană specială și că este firesc să se afle întotdeauna în centrul atenției oamenilor – la fel ca un copil. El este foarte dornic să aibă simbolurile statutului său în societate, de exemplu, ce titlu are, cum trăiește și ce mașină conduce, că îmbrăcămintea trebuie să fie potrivită pentru a-i semnala prestigiul. Acestă persoană se promovează magnific pentru a compensa un profund sentiment de gol și insecuritate.

Trăsăturile de personalitate narcisiste devin din ce în ce mai răspândite în societatea modernă, mult mai mult decât au fost anterior. Aceasta se poate datora faptului că indivizii au o viață mai protejată și nu intră în contact cu realitatea crudă atât de devreme în viață. Tinerii din generațiile anterioare  puteau, de exemplu, să devină ucenici la 14 ani și să fie tratați cu glume aspre de către colegii  mai în vârstă, astfel ei înțelegeau că nu erau centrul lumii, așa cum erau obișnuiți să se simtă acasă cu mamele lor.

Începutul statului bunăstării a dat individului sentimentul că are de ales. Poate că indivizii s-au simțit mai puternici întrucât aveau de ales; nu au trebuit să urce roata de hamster atât de devreme. Ei își doresc să rămână tineri, liberi și neangajați mai mult timp și, având în vedere că au plasa de siguranță a statului de bunăstare atotputernic, simt că nu ar putea fi prea rău.

Conștiința unei persoane este în momentul nașterii o tablă neagră, „tabula rasa”, a scris John Locke. Dar, educatorii iau tabla goală și pur și simplu o pictează cu atitudini precum răzvrătirea împotriva autorităților, anti-rasismul, anti-sexismul, responsabilitatea umană pentru un dezastru climatic și cererea de bunătate iresponsabilă.

Mass-media sprijină ”corectitudinea politică” deoarece doresc să vândă publicitate, ziare și abonamente. Universitățile sprijină corectitudinea politică pentru că doresc să atragă studenți; politicienii afirmă ”political correctness” deoarece doresc să câștige voturi și să fie aleși. Într-o mare măsură, manipulatorii au exploatat pur și simplu un flux cultural existent împingând tendința către o corecție politică din ce în ce mai absurdă.

Concluziile publicate în „Hidden Tribes. A study of America`s Polarized Landscape”, indică începutul sfârșitului pentru conceptul ”political correctness” promovat la rang de ideologie în discursul politic al democraților din Statele Unite și din Europa, în ultimele două decenii.