Făuritori și Martiri ai Unirii Basarabiei cu România – Ioan Păscăluță

Locotenentul Păscăluță Ioan (1890-1988) militar, luptător pentru o nouă reunire a Basarabiei cu România, deputat în Sfatul Țării

Ioan Păscăluță s-a născut la 7 aprilie  1890, în localitatea Fălești, din preajma Prutului,  județul Bălți. A terminat școala primară și liceală. Din fragedă tinerețe a hotărât să devină militar.

În 1914 termină Școala de ofițeri de infanterie, este trimis pe Frontul de sud-vest, în Galiția, în cadrul unei companii de basarabeni. Luptă împotriva germanilor și a austro-ungarilor pe frontul românesc. Acolo a întâlnit ardeleni și bucovineni români, înrolați în armata inamică. S-au întâmplat  situații pe front când grupuri de soldați români-ardeleni se predau în plen companiilor moldovenești care le cruțau viața, ei spuneau: „de ce noi, frații să ne ucidem pentru împărățiile lor?”. În 1916 este rănit în luptele cu austro-ungarii. Se tratează în spitalele militare. A fost decorat de conducerea Armatei ruse cu Ordinul Sfântul Gheorghe clasa I.

În 1916 regimentul de infanterie este trimis în partea de sud a Basarabiei, Ioan Păscăluță ajunge la Odesa.  Aici se întâlnește cu căpitanul Emanoil Catelli, locotenentul Anton Crihan,  sublocotenenții Ștefan Holban, Simion Murafa, Nicolae Ciornei, Constantin Osoianu, ș.a. La Odesa, locotenentul Păscăluță Ioan, se include în Mișcarea de Renaștere Națională a militarilor moldoveni din garnizoana Odesa, face propagandă național-patriotică, cheamă la acțiuni de dezrobire a Basarabiei de sub ocupația rusă, luptă pentru autonomie și independență, folosind deplin libertățile revoluției ruse.

Sublocotenentul Păscăluță Ioan, fiind un orator distins, vorbind literar românește, participă cu un discurs la Mitingul Militarilor din Odesa, care a avut loc la 18 aprilie 1917. Mai târziu participă și la Primul Congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia din 30 aprilie 1917, vorbește înflăcărat în numele militarilor garnizoanei din Odesa, cerând autorităților guberniale de la Chișinău scrisul latin, predarea în școli a limbii românești, slujirea în biserici a credinței în Dumnezeu într-o limbă înțeleasă de popor, adică în românește.

La 14 mai 1917, Păscăluță Ioan se afla printre organizatorii Comitetului Ostășesc din Odesa. Printre rezoluțiile Comitetului Ostășesc din Odesa, se precizează că urmează a se organiza formațiuni militare, companii, detașamente formate din ostași moldoveni, sub comanda ofițerilor Matveev, Crihan, Suruceanu, Popov și alții. Scopul acestora era instruirea ostașilor privind comenzile în limba română precum și păstrarea strictă a disciplinei ostășești. Aceste structuri militare aveau menirea de a proteja satele moldovenești și populația băștinață de bandele înarmate de dezertori și revoluționari bolșevici care destabilizau situația politică și economică, săvârșind jafuri și crime.

În iulie 1917, Comitetul Ostașilor Moldoveni din Odesa, îngrijorat de activitatea destabilizatoare a Comitetului Central Revoluționar din Chișinău, care cu acaparează puterea politică a acestui Comitet de către un grup de revoluționari ruși și antinaționali, însărcinează pe Ioan Păscăluță și pe alți membri să intre în cadrul Comitetului din Chișinău, alături de opoziție și separatiști. Era nevoie pentru a sprijini forțele sănătoase și a contrabalansa părerile și voturile celor care considerau că Basarabia trebuie să acționeze pentru salvarea Rusiei. Separatiștii propuneau ca soldații și ofițerii moldoveni să lupte în unitățile militare bolșevice ale Armatei Roșii pentru interesele Rusiei Sovietice. Sublocotenentul Păscăluță Ioan a fost împotriva acestei decizii și a luptat cu ceilalți militari moldoveni pentru o independență totală față de Rusia, pentru formarea unei noi administrații basarabene și a unei Armate Moldovenești. Alături de sublocotenentul Ioan Păscăluță erau și bravii ofițeri, români-moldoveni: N.Ciornei, N.Secară, A.Crihan, N.Suruceanu.

Sublocotenentul Ioan Păscăluță participă activ la Conferința și discuțiile militarilor moldoveni din 1-5 septembrie 1917 privind unirea Basarabiei cu România, o întrunire mai mult conspirativă și secretă. El menționează că „ar fi bine să facă la început o republică independentă democratică și numai după ce vom pune pe picioare o armată puternică, să facem unirea”. În continuarea ideii, el menționează: „de aceea susțin cu toată convingerea că formula unirii cu condiții este cea mai fericită, pentru că împrejurările de azi sunt unice în istoria neamului nostru pentru a realiza năzuințele de unire ale națiunii. Făcând unirea Basarabiei, am prilejui începerea luptei pentru unirea tuturor românilor de pretutindeni în vechile granițe daco-romane…”

În perioada septembrie 1917 sublocotenentul Ioan Păscăluță a avut o misiune importantă la Moghilev și Petrograd, unde era Marele Stat Major al Armatei Ruse, a făcut parte, împreună cu Ștefan Holban, Anatolie Popa din delegația moldovenească a Comitetului, trimisă la Guvernul Provizoriu din Rusia, (condus de generalul Al.Kerenski), pentru a autoriza desfășurarea la Chișinău a Congresului Ostașilor Moldoveni. Această misiune a Comitetului Central Ostășesc a fost îndeplinită cu cinste, mai mult de atât, sprijinit de militarii moldoveni din garnizoana Petrograd, Ioan Păscăluță a trimis telegrame în toate garnizoanele Rusiei, a difuzat prin sistemul de telecomunicații știrea despre Congres și aprobarea Guvernului de organizare și  petrecere a Congresului militar la Chișinău.

La Congresul Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917, sublocotenentul Păscăluță Ioan devine unul dintre cei trei vicepreședinți sub președinția lui Vasile Cijevschi. După scandalul pus la cale de ”separatiști” în ședința din 20 octombrie, face parte din grupul care a adoptat noua tactică a vorbitorilor înscriși în bloc, și care, prin luările de cuvânt, non-stop, nu au mai dat nici o șansă adversarilor separatiști să vorbească. Acest Congres îl propune pe Ioan Păscăluță deputat în Sfatul Țării și responsabil de organizarea organelor legislative în Directoratul General al Guvernului.

Ca deputat în Sfatul Țării este propus din partea Comitetului Executiv Moldovenesc al Soldaților și Marinarilor din garnizoana Odesa. În aceiași perioadă au fost propuși ca deputați și alți camarazi de luptă și anume:: N.Secară, C.Osoianu și marinarul V.Gafencu.

În ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918, a votat pentru Unirea Basarabiei cu România. A fost deputat de la 21 noiembrie 1917 până la  27 noiembrie 1918, fiind membru în Comisia de interpelări și administrator al  sediului Sfatului Țării.

După Unire ocupă funcții modeste, lucrează în diferite comisii: bugetară și agrară, în organele de stat ale Primăriei Chișinăului, ca șef al secției financiare până în 1938. Pentru merite în activitățile naționale, sociale și politice este decorat  cu Ordinul Regele Ferdinand I.

Familia lui Ion Păscăluță era simplă și onestă: soția Ludmila Butichevici (din a doua căsătorie) era refugiată din Rusia, copiii: Nina (n.1911), Iolanta (n.1923) și Octavian (n.1925). În proprietate aea casă și 50 ha de pământ, ca deputat al Sfatului Țării.

În perioada anilor 1930-1932 Ioan Păscăluță era cu gândul de a scri cartea despre rolul militarilor români-moldoveni în marele eveniment al Unirii. O parte din materiale și documente din arhiva Sfatului Țării era în custodia domnului Ioan Păscăluță, dar nu a reușit să-și onoreze promisiunea, era presat și de serviciul istoric al Armatei române să predea statului manuscrisele și documentele. Mai bine de doi ani, 1932-1934, a durat corespondența dintre sublocotenentul Ioan Păscăluță și Marele Stat Major, corpul 5 Armată. I.Păscăluță nu era dispus să se lipsească de propria arhivă, motiva că nu poate preda documentele, că el va scri o lucrare istorică, că nu poate adună și găsi documentele cerute, că nu le mai găsește și poate s-au furat, etc. Până la urmă serviciul de Stat Major al Corpului 5 Armată (adresa nr.2390 din 26.11.1934) a dispus „măsuri de constrângere legale, pentru obținerea documentelor militare și ale Sfatului Țării. În adresă se mai menționează, că în toate teritoriile alipite sau ocupate, actele, documentele militare și politice și broșurile referitoare la război sunt redactate și predate serviciului istoric al Armatei și sunt proprietatea statului.” Document semnat de Șeful Serviciului istoric, generalul Gr. Constandache.

Scriitorul Vasile Harea dezvăluie detaliile de contradicție cu organele de justiție românești, referitor la unele documente ale Sfatului Țării deținute de Ioan Păscăluță și implicarea acestuia într-o afacere de trafic de influență în dosarul „afacerii Ungheni-Târg”. Redăm textul corespondenței, publicat în „Unirea Basarabiei cu Patria Mamă, Ia;i, 1998, autori: Harea Vasile și Bejan Vlad: „… Era un om foarte inconstant acest tânăr ambițios și cu spirit aventurier.  El a rămas în Basarabia și n-ar fi pățit nimic dacă n-ar fi fost amestecat într-o afacere oneroasă și ilegală, de trafic de influență, denumită atunci de ziarele românești „Afacerea Ungheni-Târg”. Cazul ajunsese în fața instanțelor judiciare. Dar I.Păscăluță, ca să scape de verdictul justiției, a fugit la Odesa, trecând Nistrul în mod clandestin și ca „răzbunare” a predat sovieticilor textul protestului celor 10 deputați ai Sfatului Țării împotriva abolirii condițiilor Unirii din 27 martie. Acest protest a căpătat în URSS o largă publicitate, iar mai târziu a fost republicat în volumul lui N.Berezneacov  „Bor” ba trudiascihsea Moldavii protiv interventov i vnutrennei contrrevoliutii”, pag.216-219. Ulterior, după un decret de amnistie generală, Ioan Păscăluță s-a întors în Basarabia

În 1940, Basarabia este ocupată de Rusia Sovietică, împreună cu alți funcționari și prieteni de idei, cu familia este nevoit să se refugieze în România. Ocupă funcții modeste, pentru ași întreține familia. Menține relațiile de rudenie și prietenie cu militarii basarabeni din Armata Română.

După terminarea războiului și ocuparea României de către sovietici, mai mulți ani, s-a ferit de organele securității române și NKVD-ul sovietic. O perioadă de timp a muncit la diverse funcții inferioare, lucrează și la Primăria din București. Era monitorizat de securitatea română, dar fiind invalid de război, având o situație materială precară, a fost lăsat în pace. La serviciile ocupate nu avea probleme, era un funcționar exemplar și corect.

Autoritățile socialiste românești, niciodată nu au apreciat meritele înaintașilor politici și al militarilor basarabeni în actul Unirii și făuririi României Mari. Fostul deputat al Sfatului Țării, sublocotenentul Păscăluță Ioan, nu a fost invitat oficial la București, Alba Iulia, Iași, Buzău sau la alte festivități pentru a sărbători ziua Unirii românilor..

Face mai multe demersuri către autoritățile statului român pentru a pleca în străinătate, la copii, care se stabilise în Canada. Securitatea română îi aprobă cererea cu condiții specifice regimului de a se întoarce și de a aduce informații despre românii canadieni. La vârsta de 82 de ani, în 1971 pleacă în vizită în Canada, la copii și rămâne acolo pentru totdeauna. Sub îndrumarea și ajutorul material al fiului său scrie și publică diverse materiale și amintiri. Cea mai importantă lucrare editată în română și franceză, fiind: ”Întemeierea și destrămarea României Mari”, ediție în limba engleză, 1989.

În memoriul din 11 mai 1968, Ioan Păscăluță către Pantelimon Halippa a descoperit și menționat despre documente noi care completează substanțial tabloul  luptelor pentru Basarabia. La 31 octombrie 1972, Ioan Păscăluță trimite o scrisoare deschisă în Consiliul de Miniștri al Republicii R.S.S.M. în care, el îi critică pe politicienii, guvernanții și istoricii sovietici pentru falsificări istorice,  menționează că Unirea nu a fost isprăvită de „moșieri și burghezi” români, dar de ofițeri, soldați, învățători și țărani din toată Basarabia.

În Canada, departe de țară și locurile natale, pe un drum complicat al pribegiei Ioan Păscăluță, acest soldat și tribun, la o vârstă înaintată de 82 de ani, a luat cu o dârzenie neobișnuită, cu asalt toate cancelariile marilor puteri, arătând nedreptatea făcută poporului său prin inconștiența și ușurința vânzării Basarabiei către Uniunea Sovietică, atât prin pactul Molotov-Ribbentrop cât și mai ales, la Yalta,  din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Memoriile lui Ioan Păscăluță, adresate conducătorilor Canadei, Statelor Unite, Angliei, Franței, Japoniei și chiar Uniunii Sovietice, precum și Conferinței de la Helsinki au demonstrat fără echivoc drepturile românilor – moldoveni de peste Prut de a fi și trăi împreună cu frații săi din România. … Ioan Păscăluță este apreciat în Canada de Societatea Română Canadiană „Carpații”, demersurile dânsului sunt sprijinite de președintele Societății dr.Petrovici O.M.

Moare la 10 octombrie 1988 în străinătate, la vârsta de 97 de ani, departe de Basarabia și dulcea Românie, pentru care s-a jertfit cu toată firea sa luptătoare. A fost înmormântat în cimitirul din Toronto, Canada.

Bibliografie:

1.Iurie, Colesnic, Generația Unirii, Chișinău, 2017

2.Eugen, Șt.Holban, Ostașii Moldovei, monumente istorice 1917-1918., Muzeum, Chișinău, 1995.

3.Documenti vnesnei politichi SSSR, Moscova, 1957.

4.A.N.M., f.727, inv.2, dos.37, dos. 27.