Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România

Autor: col.(r), conf.univ. dr.Anatol Munteanu, membru AOȘR

 

Vladimir Bodescu (1868-1941)

 jurist, magistrat, membru al Sfatului Țării

 

Vladimir Bodescu s-a născut la Durlești, sat din preajma Chișinăului, în ziua de 4 martie 1868, avându-i ca părinți pe Gheorghe Zaharia Bodescu, podporucik (sublocotenent), fost militar în armata țaristă, și soția acestuia, Elena.[1]

În 1880 Vladimir Bodescu era copil al Orfelinatului din Chișinău, repartizat, conform deciziei tutorilor, la Liceul de Băieți din Chișinău. Învăța cu rezultate medii. Anul școlar 1883-1884, fiind în acest timp elev în clasa a IV-a, V.Bodescu l-a încheiat cu câteva note negative, din care motiv a fost lăsat repetent.[2]

Sub îndrumarea fratelui mai mare, termină Liceul de băieți din Chișinău și își prelungește studiile, în 1885, la Facultatea de Drept a Universității Imperiale Sf.Vladimir din Kiev, unde s-a prezentat ca un student silitor. Vladimir Bodescu a fost repartizat ca candidat judecător la Tribunalul din Taganrog, oraș situat pe țărmul de nord a Mării Azov. La 1 iunie 1895, el a fost desemnat în calitate de ajutor al secretarului Tribunalului din Taganrog. Pe data de 13 noiembrie 1897, este transferat la Tribunalul din Erevan, dar pentru scurt timp, la 10 iunie 1898 este trecut din nou la Tribunalul din Taganrog. Prin ordinul gubernial din 28 ianuarie 1906, V.Bodescu este numit judecător al sectorului 2 al orașului Berdeansk, inclus în componența circumscripției Tribunalului din Taganrog, funcționând aici până în ziua de 25 octombrie 1910, când a demisionat, din motive personale.

Revine în Basarabia, la Chișinău, este angajat la procuratură, unde, potrivit unui dicționar biografic din 1939, a fost, un timp, procuror de curte, conducând efectiv Parchetul General din Chișinău.

În 1912, din funcția înaltă de procuror al Basarabiei trece la avocatură, unde se câștiga destul de bine. Era căsătorit cu Daria, din viță nobilă, cu care creștea un fiu, pe nume Alexandru, născut la 5 octombrie 1908.

În timpul carierei sale de avocat, Vladimir Bodescu a avut de trecut printr-o întâmplare neplăcută. Judecând, În cadrul ședinței din 5 aprilie 1913, judecându-se procesul cu privire la avocatul V.Gh.Bodescu, Secția Penală a Tribunalului din Chișinău a constatat că „..inculpatul V.Gh.Bodescu este acuzat de comiterea, la 21 august 1912, a unei contravenții, care se pedepsește cu patru luni de închisoare”, dar, „având în vedere Manifestul Imperial din 21 februarie 1913,  acest proces a fost clasat.”

În perioada 1914-1916 este mobilizat în trupele de rezervă ale Armatei Imperiale ruse, trece cursuri de subofițer la Școala militară din Odesa. Lucrează o perioadă de timp ca consilier juridic la Comenduirea garnizoanei. Este influiențat de ideile revoluționare din perioada respectivă. Cunoaște liderii mișcării revoluționare și comitetele ostășești  moldovenești. Susține ideile progresiste, inclusiv autonomia și independența Basarabiei, dar nu participă la acțiuni concrete. Lucrează în domeniul avocaturii, consultă militarii și soldații moldoveni în diverse probleme sociale, de proprietate a bunurilor, de vechime și pensii militare, într-o perioadă și anarhie a imperiului țarist. Colaborează și ajută primul și al doilea uvern al Republicii Moldovenești la elaborarea documentelor juridice în relațiile cu statele vecine, armata și cooperativele agrare.

La 20 februarie 1918, avocatul  Vladimir Bodescu este ales din partea „Societății juridice a moldovenilor”, deputat în Sfatul Țării, validându-i-se mandatul de la 21 februarie 1918 până la 27 noiembrie 1918, adică până în ziua când s-a desfășurat ultima ședință a acestui for legislativ basarabean. În cadrul Sfatului Țării a fost membru al Comisiilor Constituțională și Juridică.

Completând, la 21 mai 1918, chestionarul de membru al Sfatului Țării, Vladimir Bodescu a notat că este român-moldovean, practică avocatura, în cadrul Sfatului Țării face parte din Partidul Muncii al Agricultorilor moldoveni, inclus în componența Blocul Moldovenesc, este membru al Societății de Iluminare Culturală Făclia și al Societății Juriștilor moldoveni, locuiește în casa cu nr.64 de pe strada Leovskaia.  În memorabila zi de 27 martie/9 aprilie 1918 a fost prezent în sala de ședințe a Sfatului Țării și a votat pentru Unirea Basarabiei cu România.

În perioada interbelică și până în 1933, potrivit declarației făcute de Vladimir Bodescu, a deținut funcția de procuror al Curții de Justiție Chișinău. Pentru merite deosebite în consolidarea Unirii și justiției din Basarabia a fost decorat cu ordine și medalii jubiliare, inclusiv „Coroana României”. A făcut politică, a fost membru al Blocului Moldovenesc, membrul al Partidului Popular, membru al diverselor asociații și societăți profesionale.

În 1933 Vl.Bodescu se pensionează, se retrage la moșia pe care o avea în localitatea Durlești, suburbie a Chișinăului, avea o gospodărie exemplară, avea pământ, plantații de vii și livezi.După ocuparea Basarabiei de trupele sovietice, la 28 iunie 1940, viața fericită și strălucita carieră profesională a domnului Vl.Bodescu s-a teminat tragic. A fost nemotivat arestat de NKVD-ul sovietic.

Cercetătorul în istorie Iurie Colescnic, studiind Dosarul nr.824, a ex-procurorului Vladimir Bodescu din Arhiva Securității a R.Moldova a publicat integral conținutul cercetărilor efectuate de securitatea sovietică în 1940-1941. Motivarea era standartă ca și pentru alți lideri și oameni politici, din perioada Unirii Basarabiei cu România. Este acuzat în baza Codului penal al R.S.S.Ucrainene, care era codul altei republici și care nelegal funcționa în așa numita R.S.S.Moldovenească, pentru că a fost membru al Blocului Moldovenesc, calificat de sovietici „contrarevoluționar”, și deputat în Sfatul Țării, Vladimir Bodescu a fost învinuit pentru faptul că în 1918 a votat „dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și a unit-o cu Romțnia, motiv pentru care a primit drept recompensă 50 de hectare de pământ, că a fost membru activ al Partidului Popular, condus de mareșalul Alexandru Averescu. Incriminându-i-se pe nedrept lui Vl.Bodescu acuzațiile, a fost închis în penitenciarul din Chișinău.

Din chestionarul arestatului aflăm că Vladimir Bodescu era pensionar. Soția sa, Daria Alexandru Bodescu avea vârsta de 56 de ani. Copiii lor: Alexandru – procuror, Elena – avocat, și Tamara – casnică. În 1918 V.Bodescu a fost membru al Partidului Popular, iar din 1938 – membru al Frontului Renașterii Naționale.

Arestarea lui Vladimir Bodescu s-a făcut fără mandat de arestare. În adeverința de la 15 august 1940, anchetatorul NKVD Cerepanov a consemnat: „În legătură cu faptul că în secția specială nr.1 nu mai erau formulare de mandate, arestarea lui Bodesco V.G. s-a făcut în baza adresei procurorului din 10/08/1940.”

Capul de acuzare i-a fost prezentat tot la 10 august 1940. Pe lângă învinuirile cunoscute, în documente apare o frază nouă: „Aflându-se la posturi de răspundere, a luptat activ împotriva mișcării revoluționare, susținând dominația ocupanților români în Basarabia.”

Este surprinzător faptul că Vladimir Bodescu, conform actului din dosar, a fost supus primului interogatoriu pe data de 9 august 1940. Prin urmare, procedura de arestare a fost încălcată.

Pentru că știa bine legislația penală, a cerut anchetatorilor sovietici dreptul la apărare, ca cetățean român. Pentru a-l umili și a-l impune să tacă, era ridicat de două ori pe noapte, bătut și torturat, după care stropit cu apă din fântână, adus de temnicer în celulă fără suflare și cunoștință ( din declarațiile deținuților, închisoarea Chișinău, 1940).

Procesul verbal al interogatoriului (fără nr.) din 9 august 1940 conține informații prețioase atât pentru cunoașterea adevărului istoric cu privire la mișcarea de eliberare națională din 1917, cât și de ordin biografic.

Conținutul Procesului Verbal este redat mai jos:

„Întrebare: Ați fost membru al Blocului Moldovenesc? Răspuns: Da.

Întrebare: Din partea cărui partid politic? Răspuns: În Blocul Moldovenesc am intrat în 1918, din partea lucrătorilor organițiilor juridice din Chișinău.

Întrebare: Din ce partide ați făcut parte? Răspuns: Am fost membru al partidului lui Averescu.

Întrebare: Când și în ce împrejurări ați aderat la acest partid? Răspuns: În 1917, în orașul Chișinău, din Iași-România, a sosit generalul Averescu, care căuta adepți pentru viitorul său partid. Averescu a fost la gazda mea și mi-a propus să fiu adeptul lui. Eu n-am fost împotriva acestei propuneri. La a doua sosire a lui Averescu la Chișinău, în 1918, el mi-a propus să ader la partidul lui și eu am fost de acord. În acest partid m-am aflat până în septembrie 1918, când, devenind procuror al Curții de Justiție, am ieșit din partid.

Întrebare: Când și în ce condiții ați fost ales în Sfatul Țării? Răspuns: În Sfatul Țării am fost ales la sfârșitul anului 1917 sau la începutul anului 1918, din partea lucrătorilor justiției din organizația cărora făceam parte. Din partea acestei grupe, am fost trimis deputat. Aflându-mă în acest organ, am aderat la Blocul Moldovenesc.

Întrebare: Ce prezenta acest bloc? Răspuns: Blocul Moldovenesc întruchipa în Sfatul Țării o oranizație politică cu o predispoziție naționalistă evidentă. Din acest bloc făceau parte aproximativ 90 de persoane, deputați moldoveni din diverse grupări politice, care se situau pe poziția formării unei republici moldovenești independente de formație burgheză.

Întrebare: Ce activități contrarevoluționare promova Blocul Moldovenesc în Basarabia? Răspuns: Sarcina de bază a Blocului Moldovenesc era să moldovenizeze toate activitățile în Basarabia, să păstreze orânduirea politică burgheză care a fost până la 1917. Blocul Moldovenesc a declarat Basarabia independentă și autonomă, după care și-a modificat hotărârea, votând la 27 martie 1918 unirea Basarabiei cu România.

Întrebare: Personal, ați votat unirea Basarabiei cu România? Răspuns: Da, personal, am votat.

Întrebare: Ce scopuri urmărea Sfatul Țării votând unirea cu România? Răspuns: Sarcina întregului Sfat al Țării, precum și a Blocului Moldovenesc consta în aceea că trebuiau reduse la zero mișcările revoluționare din Basarabia, care luau amploare în 1918. Sfatul Țării și, în particular, Blocul Moldovenesc, minimalizând pornirea revoluționară în mase, își propunea sarcina să păstreze clasa moșierilor, capitaliștilor și să nu admită puterea sovietică în Basarabia.

Întrebare: Cum se realizau practic aceste deziderate? Răspuns: Sfatul Țării și, în particular, Blocul Moldovenesc, dorind să-și păstreze influența în masele populare, nu împiedica împărțirea pământurilor moșierești, dar, totodată, făcea totul ca o parte mare din aceste pământuri să rămână în posesia moșierilor. În continuare, când mișcarea revoluționară din Basarabia a fost frânată definitiv, membrii Sfatului Țării, după unirea Basarabiei cu România, au susținut cererea moșierilor de a se plăti retribuții pentru pământurile luate de țărani la finele anului 1917. În realitate, așa s-a și întâmplat. Pentru pământul luat, moșierii au primit din partea guvernului român compensații bănești, dar în ce mărime nu mai țin minte. Banii primiți de moșieri din partea statului român erau acoperiți din impozitele strânse de la țăranii care au beneficiat de acest pământ.

Întrebare: Ce a determinat Sfatul Țării să voteze unirea cu România? Răspuns: Fiind speriat de amploarea mișcării revoluționare în Rusia Sovietică, care amenința să învăluie Basarabia, cunoscând slăbiciunea organizațiilor politice întrunite în Sfatul Țării, se punea în discuție problema unirii pentru a salva Basarabia. Neadmițănd amplificarea în continuare a mișcării revoluționare, Blocul Moldovenesc s-a pronunțat unanim în favoarea Unirii Basarabiei cu România, mergând la lichidarea republicii independente, declarată de Sfatul Țării. Personal, ca deputat al Sfatului Țării și membru al Blocului Moldovenesc, împărtășeam acest punct de vedere și în baza lui am și votat unirea Basarabiei cu România.

Întrebare: În ce scop a fost declarată Republica Moldovenească îndependentă? Răspuns: Din orgoliu. Pe atunci, toți se dezlipeau în baza principiului autodeterminării popoarelor. Scopul nostru era de a organiza o republică moldovenească independentă.

Întrebare: Ce recompensă ați primit votând în Sfatul Țării unirea Basarabiei cu România?  Răspuns: Nu mai țin minte în ce an, toți deputații din Sfatul Țării au primit 50 ha pentru votarea din 27 martie 1918. Pământul primit l-am vândut în 1934 lui Marchetti, fost prefect al județului Chișinău, pentru 300.000 lei.

Întrebare: Ați arătat mai sus că, în 1917, v-ați întâlnit cu generalul Averescu. Cu ce scop a sosit Averescu la Chișinău? Răspuns: Scopul venirii lui Averescu era de a căuta susținători în Basarabia pentru viitorul său partid.

Întrebare: Recunoașteți că sunteți vinovat pentru faptul că ați votat unirea. Răspuns: Nu, nu recunosc. Poporul basarabean, cu limba și credința, tindea spre români și această unire a fost atunci firească”.

La 10 august 1940, Vladimir Bodescu este interogat din nou, cerându-i-se să recunoască că este vinovat de înăbușirea mișcării revoluționare, de apărarea sistemului burghez românesc, de votarea unirii. El se justifica în modul următor: „Fiind procuror timp de 14 ani, nu puteam să nu apăr guvernul României care m-a decorat cu Coroana României”.

Pe data de 2 septembrie 1940 i s-a organizat o întâlnire cu Emanoil Catelli, care trebuia să-l determine să recunoască că unirea Basarabiei cu România însemna, de fapt,  ruperea Basarabiei de la Rusia Sovietică.

Emanoil Catelli, potrivit afirmației lui Iurie Colesnic, era un mare patriot, dar el nu avea pregătire juridică, ci militară, și găsea problema simplă – nu pricepea de ce Bodescu se împotrivește și nu recunoaște un fapt atât de evident. Din procesul-verbal, întocmit cu ocazia acestei întrevederi și reprodus de I.Colesnic, aflăm următoarele:

„Întrebarea adresată lui Vl.Bodescu: Ancheta v-a prezentat capul  de acuzare că, fiind membru al Sfatului Țării, ați votat dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și unirea ei cu cu România. Recunoașteți acest lucru? Răspunsul lui Bodescu: În partea care se referă la unirea Basarabiei cu România eu îmi recunosc vina în întregime, dar în faptul că aceasta a dus la dezlipirea de Rusia Sovietică eu nu mă consider vinovat, deoarece atunci nu mă gândeam la aceasta.

Întrebare adresată arestatului Catelli: Este oare adevărată negarea de către inculpatul Bodescu a faptului că din votarea unirii Basarabiei cu România rezulta dezlipirea forțată a Basarabiei de Rusia Sovietică? Răspunsul lui Catelli: Negarea faptului dezlipirii Basarabiei de la Rusia Sovietică din partea inculpatului Bodescu nu este adevărată. Aceasta este o manevră de a se absolvi de răspunderea pe care noi, foștii membri ai Sfatului Țării, trebuie s-o purtăm. Faptul că am votat Unirea Basarabiei cu România însemna, în realitate, ruperea Basarabiei de la Rusia Sovietică. De aceea Rusia Sovietică, Japonia și Italia, încă în 1919, nu recunoscuseră Unirea. Și acum, când acest fapt este demonstrat istoric, nerecunoașterea din partea cetățeanului Bodescu mi se pare neserioasă și ridicolă. Aș dori să-i amintesc cetățeanului Bodescu că, în 1918, când s-a pus problema despre votarea dezlipirii Basarabiei de Rusia Sovietică și Unirea ei cu România, noi, moldovenii, membri ai Sfatului Țării și ai Blocului Moldovenesc, am fost inspirați de pornirea naționalistă comună – de a crea un stat româno-basarabean, cu unirea tuturor popoarelor și a tradițiilor existente. Noi ne obișnuiserăm cu modul de trai de până la revoluție și nu doream să-l schimbăm. Iată ce ne-a făcut pe noi, pe toți membrii Sfatului Țării, să votăm Unirea Basarabiei cu România, și a nega aceste fapte înseamnă a nega un adevăr istoric. Ideea noastră călăuzitoare era de a forma un stat românesc unitar în hotarele lui etnografice: din partea Rusiei, hotar era râul Nistru; din partea Austro-Ungariei hotar era Transilvania cu județele ce-i aparțineau și erau locuite de români.

Întrebarea adresată acuzatului Bodescu: Acum recunoașteți că, votând Unirea Basarabiei cu România, ați votat concomitent și dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică? Răspunsul lui Bodescu: Eu neg faptul dezlipirii Basarabiei de la Rusia Sovietică. Eu am votat Unirea Basarabiei cu România”.

Prin decizia anchetatorului NKVD din 14 iunie 1941, dosarul deținutului Vladimir Bodescu trebuia trimis către judecătoria sovietică a or.Chișinău. Fiind o situație de război cu URSS (22 iunie 1941) toți arestații și deținuții, inclusiv trenurile cu deportații români-moldoveni, „dușmani ai poporului1, au fost direcționate către ținuturile depărtate ale Rusiei, în Siberia miile de cetățeni români-moldoveni, au fost evacuați din timp în închisorile și gulagurile sovietice. La 24 octombrie 1941, Vladimir Bodescu era întemnițat în pușcăria specială pentru infractori politici din Kazan, este interogat, torturat și lichidat ca „dușman al poporului” (cărui popor?) la 28 octombrie 1941.

 

Bibliografie:

1.Arhiva Națională a Republicii Moldova (în continuare se va cita: A.N.R.M.), Fond 211, inventar 3, dosar 197.

2.A.N.R.M., Fond 1862, inventar 25, dosar 1165, fila 297, verso.

3.A.N.R.M., Fond 39, inventar 13, dosar 105, filele 2-8. Într-un dicționar biografic (Figuri contemporane din Basarabia, Chișinău, 1939, p.14) este notat că V.Bodescu, după încheierea studiilor universitare, a exercitat funcția de magistrat în câte va orașe din Imperiul Rus (Taganrog, Berdeansk, în Caucaz).

4.Figuri contemporane din Basarabia, p.14

5.A.N.R.M., Fond 39, inventar 13, dosar 105, fila 2, 9.

6.A.N.R.M., Fond 727, inventar 2, dosar 41, fila 152.

7.A.N.R.M., Fond 727, inventar 2, dosar 37, fila 6.

8.Iurie, Colesnic, Basarabia Necunoscută, Chișinău, 2000, vol.3, p.217-221

9.Dinu, Poștarencu, Destinul românilor basarabeni sub dominația țaristă, Chișinău, 2012.