Acasă Extern PE: România în Schengen. S-a votat favorabil

PE: România în Schengen. S-a votat favorabil

Parlamentul European a dat undă verde României pentru Schengen.

Parlamentul European solicită Consiliului Uniunii Europene admiterea României și a Bulgariei în spațiul Schengen, potrivit unei rezoluții adoptate, marți, dar care nu are caracter legislativ.

Rezoluția a fost adoptată cu 514 voturi pentru, 107 împotrivă și 33 de abțineri.

Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a celor două țări la spatiul Schengen este luată prin vot – cu unanimitate – de către miniștrii din cele 28 de state membre, în cadrul Consiliului, așa că votul de azi din PE are doar caracter de recomandare.

Parlamentul European a discutat, în plenara de la Strasbourg de marți, un raport în favoarea admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen. Documentul a fost adoptat în prealabil, în luna noiembrie, de Comisia pentru Libertăți Civile din PE.

Comisia Libertăților Civile (LIBE) a reiterat în 5 noiembrie recomandarea adresată miniștrilor statelor membre UE de a aproba rapid aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, ca membre cu drepturi depline.

O abordare în două etape – suspendarea controalelor la frontierele interne maritime și aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre – implică un anumit număr de riscuri și ar putea să aibă un efect negativ asupra viitorului extinderii spațiului Schengen, au subliniat membrii comisiei.

Eurodeputații au cerut ca decizia sa fie luata sub forma unui „act juridic unic”.

Aceștia i-au îndemnat, de asemenea, pe miniștrii UE să ia o decizie cu privire la aderarea Croației la spațiul Schengen, imediat ce aceasta țară va îndeplini criteriile de aderare.

În prezent, atât Romania, cât și Bulgaria aplică în mod parțial acquis-ul Schengen, iar controale sunt efectuate la frontierele ambelor țări.

Presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și-a exprimat speranța, miercuri, la Bruxelles, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă și cu ceilațti membri ai Guvernului, că Romania va fi primită în Schengen în mandatul actualei Comisii, subliniind că „mai sunt eforturi de făcut”.

„Din punct de vedere tehnic, știm că țara noastră îndeplinește toate criteriile și cred că acest lucru este un act de dreptate, un act de normalitate, un act prin care România este tratată ca și celelalte state membre ale UE”, a declarat vineri premierul Viorica Dăncilă, salutând declaratia președintelui CE.

Bulgaria va face parte din spațiul Schengen din 2019, pentru început doar cu frontierele aeriene, anunța la sfârșitul lunii noiembrie publicația bulgară 24 Chasa, citând afirmații ale liderului europarlamentarilor PPE, Manfred Weber, candidat pentru președinția Comisiei Europene.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Maria SECĂREȘ
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

A murit Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore din filmul ”Zorba Grecul”

Marele compozitor grec Mikis Theodorakis a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani la Ate…