Scrierea dacilor avea 150 de caractere, se scria de la dreapta la stânga și se citea de jos în sus

Filă din manuscrisul ”Codex Rohonczi”

Arheologul și istoricul român Constantin Daicoviciu consideră că pe vremea lui Burebista, scrisul era folosit pentru însemne religioase, politice, cu litere grecești, iar în vremea lui Decebal s-a trecut la caracterele latine.        

Constantin Daicoviciu consideră însemnările de pe unele balustrade ale unui zid de la Grădiștea Muncelului reprezintă un album de nume de regi, mari preoți și alți demnitari (Istoria României, I, 1969, p. 327-328).

Pe un vas descoperit la Ocnița-Cosota (jud. Vâlcea) apare inscripția în greacă ”Regele Thiamarcos”. Pe un alt vas găsit la Grădiștea Muncelului scrie cu litere latine ”DECEBALUS PER SCORILO”, interpretat ca Decebal, fiul lui Scorilo sau o simplă marcă de olar.

Textul lui Iordanes, ”Getica”, arată că unele din legile naturii ale lui Deceneu au fost chiar transcrise.

O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice privind alfabetul și scrierea dacilor.

După retragerea romanilor din Dacia (273-275 d.Hr.) s-au aflat puține lucruri despre strămoșii noștri, locuitorii zonei carpato-dunărene. Se spune că, de la daci nu au rămas izvoare scrise.

Manuscrisul cu ”scriere secretă” – Codexul dacilor numit ”Codexul Rohonczi”

O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice privind alfabetul și scrierea dacilor.

Manuscrisul cuprinde documente scrise în jurul anului 1000 d.Hr. A fost scris cu caractere dacice de la dreapta la stânga şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre vlahi şi regatul lor.

Cunoscut sub numele de Codexul Rohonczi, după numele oraşului Rohonc (Rohonczi în grafia maghiară veche; în germană Rechnitz, în croată Rohunac, situată, astăzi, în provincia Burgenland din estul Austriei). Manuscrisul a fost păstrat în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838.

Manuscrisul se află în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei din 1838. Mulţi au încercat să descifreze ”scrierea secretă” din Codexul Rohonczi, dar nu au reușit.

După al doilea Război Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legătură cu Codexul: „Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară – Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni nu a reuşit s-o descifreze până acum. Şi eu am încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat la foc.”

Otto Gyurk, după ce a studiat Codexul Rohonczi, a publicat în 1970 o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Manuscrisul este scris în limba dacă denumită ”latina vulgară”.

Alfabetul dacic avea 150 de caractere.

Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.

În 1982, Institutul de Lingvistică din București a obținut de la Academia de Științe a Ungariei o copie a Codexului Rohonczi. Arheologul Viorica Enachiuc timp de 20 de ani a făcut cercetări pentru a descifra scrierea, reușind în premieră să descifreze filele misteriosului manuscris.

Viorica Enachiuc, membră UNESCO din 1983, a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova, a cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică, iar în Danemarca a studiat scrierea runică.

Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI şi XII într-o limbă latină vulgară (daco-romană), cu caractere moştenite de la daci. Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprinde aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.

„Textele din Codexul Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, a spus Enachiuc.

Solii şi cântece ale dacilor

Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase scrise cu cerneală violet.

Manuscrisul cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni care include 86 de miniaturi executate cu pana de scris care prezintă diferite scene laice şi religioase.

Manuscrisul consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah) sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 şi 1101.

”Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc

Din manuscris reiese că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba „latina vulgară”. În secolele XII-XIII s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă.

Codexul cuprinde mai multe texte, ca „Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în fața ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc.

Viorica Enachiuc a reușit să descifreze Codexul Rohonczi cu ajutorul alfabetului daco-get din ”Cosmographia” scrisă de Aethicus Donare, în secolul V d.Hr.

S-au scris în lume zeci de studii și de cărți despre celebra ”Cosmographia” de Aethicus Donare (se citește Eticus) sau Histricus (după numele vechi al Dunării și al cetății Histria), în timp ce în România aproape că nu se știe despre opera și viața acestui personaj, una dintre marile personalități ale veacului al V-lea.

Aethichus Donare s-a născut în jurul anului 421 din părinți de viță nobilă, – nobile prosapia parentum – în cetatea Histria din Dunogeția – Geția de la Dunăre, adică provincia romană Scytia Minor sau Dobrogea de azi, după cum chiar el scrie: „ille Histria se exortum”.

Între anii 456 și 461, Aethicus Donares și-a pregătit echipajul, format din 101 cavaleri-cabiri, pentru temerara sa aventură de ocol al pământului. Călătoria a durat până în anul 466 și a avut următorul traseu: Histria, Marea Mediterană, Coloanele lui Hercule, insulele Britanice, insulele Feroe, Islanda, Groenlanda, țărmul nordic al Canadei și Alaskăi, peninsula Kamceatka, arhipelagul Nipon, Groapa Marianelor, arhipelagul Filipine, Malaezia, Papua Noua Guinee, insula Sumatra – Indonezia, Sri Lanka – Ceylon, Marea Arabiei, Marea Roșie, de unde a transbordat totul, peste istmul Suez, apoi urmează coasta de est a Mediteranei, Sudul Asiei Mici și înapoi acasă.

„COSMOGRAPHIA” a fost scrisă în limbile geto-dacă, latină și greacă

În urma acestei călătorii, Aethicus Donares a redactat celebra sa lucrare intitulată „COSMOGRAPHIA”, în trei limbi: getă, latină și greacă. În varianta scrisă în limba getă, Aethicus a folosit un alfabet propriu (alfabetul lui Aethicus, căruia i s-a mai spus și „glagolitic”) din care s-au inspirat Chiril și Metodie când au „inventat” alfabetul chirilic.

Varianta în limba latină a ajuns ulterior la călugărul benedictin Ieronim din Freising (Bavaria) care, în anul 763, a realizat o compilație abreviată, redusă la 100 de pagini (mai exact cenzurată, pentru a nu sminti și îndepărta de la creștinism pe tinerii cititori). În prezent se cunoaște doar un singur manuscris, datat cu secolul al VIII-ea, și se păstrează la Biblioteca Publică a Universităţii din Leipzig, Germania.

Fragmente ale lucrării lui au fost tipărite sub numele de ”Cosmographia lui Aethicus” , mai întâi la Veneția, în 1513 , apoi la Basel , 1535 și Leiden în 1722 , de către Abraham Gronovius , și la Paris , în 1852 , de către Armand de Avezac , cu un memoir asupra autorului.