9 ianuarie 1990, ziua în care securiștii urmau să fie confirmați ca teroriști (III)

”Conducerea de partid și de stat” care a preluat puterea în decembrie 1989, speriată de faptul că trebuia să justifice moartea a peste 1.150 de români și rănirea a peste 4.200, a încercat una din cele mai odioase operațiuni pentru a scăpa de judecata poporului, printr-un gest care va rămâne în analele Revoluției din decembrie 1989.

Din seara zilei de 22 decembrie 1989, toate cadrele Securității erau consemnate să stea în unități. Începând din data de 23 decembrie 1989, împreună cu o parte a membrilor Consiliului Politic al Ministerului de Interne am stat sub supravegherea parașutiștilor de la Boteni, care aveau în dotare arme automate. Spun ”o parte”, întrucât ”cealaltă parte”, au fugit, s-a ascuns – nu erau prezenți. Această supraveghere a durat până în la mijlocul lunii ianuarie 1990.

Îmi amintesc, cum în noaptea de Revelion, 31 decembrie 1989, împreună cu trei colegi am încercat să încropim o masă cu câteva gustări, cum e tradiția de sărbători. La masă i-am invitat pe cei care ne supravegheau – 8 soldați și căpitanul lor. Spre dimineață, aceștia au adormit, lăsându-și armele AKM sprijinite de masă. Cei trei colegi împreună cu mine, fiind preocupați de situația din țară și de familiile noastre, nu am închis un ochi. După un timp, i-am trezit. În momentul când ne-au văzut, și au realizat că armele automate sunt lângă ei, căpitanul a avut un acces de furie. Acesta a luat AKM-ul și l-a trântit cu putere de un birou spunând: ”Lua-le-ar dracu de ordine!”.  Și, imediat a dat ordin ca soldații să se echipeze și să părăsească încăperea. Cred că a fost primul gest din timpul Revoluției când ofițeri ai Armatei Române și-au dat seama că sunt manipulați.

Până pe data de 9 ianuarie 1990 am rămas în continuare consemnat la birou alături de colegii mei. Eram toți confuzi și înfricoșați cu privire la ceea ce se va întâmpla cu noi.

În dimineața zilei de 9 ianuarie, s-a primit ordin de la noua conducere a țării ca toți ofițerii și subofițerii de la Direcția a V-a și membrii Consiliului Politic să coboare în fața clădirii Securității Municipiului București unde ne așteptau mai multe autobuze.

Ni s-au dat arme automate AKM, urma să fim îmbarcați în autobuze și să fim duși la Cimitirul Ghencea, unde ni s-a spus că sunt mai mulți teroriști bine echipați și înarmați, care vor să atace Ministerul Apărării Naționale.

Înainte de a fi îmbarcați a venit un grup de ofițeri superiori format din generalul Giani Bucurescu – șeful Securității Municipiului București, generalul Ion Hortopan – comandantul CIT (Comandamentul trupelor de infanterie și tancuri) și câțiva colonei de la Securitate și de la Armată. Printre aceștia se afla și colonelul Ion Dobre de la Consiliul Politic al Ministerului Apărării (tatăl meu), care ne-au întors în birouri spunând că ordinul este anulat. Aceștia și-au dat seama de masacrul care urma să aibă loc.

Pentru curățarea cimitirului de teroriști nu era nevoie de peste 400 de cadre militare, ci de o grupă de 8-10 ofițeri și subofițeri.

La data de 9 ianuarie 1990, dacă am fi fost duși în Cimitirul Ghencea am fi fost executați sub pretextul că noi eram teroriștii din decembrie 1989, acesta fiind ordinul dat de generalul Nicolae Militaru. Ordinul a fost aprobat de ”noua conducere de partid și de stat” care era speriată că nu putea justifica numărul mare al morților și răniților din decembrie 1989. 

Consider că, unul din cei mai mari criminali ai Revoluției din decembrie 1989 a fost generalul Nicolae Militaru, dovedit colaborator al GRU, care a comandat execuția colonelului Trosca, care a comandat arestarea generalului Iulian Vlad, sub privirile binevoitoare ale ambasadorului URSS  Evgheni Tiajelnikov și a comandat ”operațiunea  Cimitirul Ghencea” în care urmau să fie executați câteva sute de ofițeri și subofițeri de la Direcția a V-a și de la Consiliul Politic al M.I.

De asemenea, consider că, generalul Nicolae Militaru a avut sprijinul unuia dintre cei mai urâți oameni de după Revoluție din cadrul Televiziunii Române, Teodor Brateș, al cărui nume mi-e silă să-l pronunț, care este cunoscut de toată lumea ca fiind ”Crainicul Revoluției”. În perioada evenimentelor din decembrie 1989, acesta  a dezinformat continuu opinia publică, anunțând în transmisiuni directe la TVR că: 200 de tancuri vin de la Pitești să înconjoare Bucureștiul, apa este otrăvită, USLA atacă televiziunea, o bombă a fost pusă la subsolul TVR, USLA atacă Ministerul Apărării, coloane de taburi de la Târgoviște se îndreaptă spre București. Aceste informații s-au dovedit a fi fost false, dar au înspăimântat populația și au făcut ca cei care au fost înarmați, la ordinul lui Ion Iliescu, să tragă și să omoare sute de români, provocând haos.

În loc de concluzie:

Instituția Securității, înființată în 1948, a fost o instituție urâtă de poporul român, pentru că o parte din Direcțiile acesteia au desfășurat activități de poliție politică. După revoluția din decembrie 1989, era de așteptat ca să fie efectuată o cercetare riguroasă privind Securitatea și fiecare angajat al acesteia să răspundă pentru ceea ce a făcut. Dar, s-a preferat același mod de lucru practicat de regimul comunist: o constatare generală, și nu o judecată individuală.

Nu trebuie confundată activitatea de 40 de ani a Securității cu vinovații pentru morții din decembrie 1989, despre care s-a spus, adesea, că au fost uciși de securiști. Cu privire la vinovații pentru morții și victimele evenimentelor din decembrie 1989, recomand cartea unui reputat istoric, doamna Zoe Petre, care în colaborare cu Catherine Durandin – o renumită cercetătoare a istoriei contemporane, a publicat ”Romania Post 1989”, la editura Institutul European, cartea a fost publicată și în limba franceză ”La Roumanie après 1989”, Zoe Petre (en collaboration avec Catherine Durandin), Paris 2008.