Iran, Orientul Mijlociu și Turcia -Tendințe cheie în anul 2019 (III)

Foto: Media

Iran

Sancțiunile SUA vor afecta Iranul, dar nu vor duce la prăbușirea guvernului iranian, chiar dacă economia țării se va clătina puternic. Prin creșterea sancțiunilor, Statele Unite speră să constrângă regimul de la Teheran să se întoarcă la masa negocierilor. Acest lucru nu va funcționa întrucât Iranul este cunoscut pentru gândirea sa politică de tip feudal.

Guvernul iranian va acorda prioritate stabilității regimului politic, și în fața intensificării tulburărilor populare va împuternici aparatul de securitate să adopte strategii defensive.

Teheranul va fi tentat să se răzbune prin hărțuirea navelor SUA aflate în Golful Persic, va efectua teste cu rachete balistice sau va reluarea activitățile nucleare, dar va face aceste lucruri doar atunci când va fi absolut necesar.

În schimb, Teheranul va recurge mai curând la atacuri cibernetice, va desfășura operațiuni sub acoperire sau va folosi proxy-urile regionale cheie pentru a lovi aliații SUA din regiune – Israelul și statele din Golf.

Iranul dorește să evite provocarea unei lovituri militare convenționale împotriva sa, dar, întrucât sprijinul politic al Uniunii Europene va slăbi în 2019, iar garanțiile economice sunt înlocuite de retorica politică, Teheranul va fi mai dispus să se angajeze în măsuri clare de represalii.

SUA se sprijină pe aliații săi din Golful Persic în  strategia de restricționare a Iranului.

Statele Unite, în realizarea strategiei regionale care depinde de comportamentul Iranului, se vor sprijini pe două seturi de aliați cu obiective similare, aliniate.

Primul set include aliații cei mai preocupați de Iran și dispuși să adopte politici anti-iraniene: Israel, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Aceste țări cu o istorie de decenii de neîncredere și de conflict cu Iranul și se vor coordona  împotriva Teheranului atât în privința spațiului cibernetic cât și pentru a impune sancțiuni, inclusiv și militare.

Cel de-al doilea set de aliați, Kuweit, Oman și Qatar, este mai puțin aliniat și mai puțin dispus să adopte o poziție restrictivă asupra Iranului. Aceste țări pot oferi SUA un sprijin strategic, diplomatic și economic în cazul unui conflict sau a unei crize regionale. O aliniere îmbunătățită între aceștia ar putea reduce intensitatea blocadei Qatarului, dar conflictul care stă la baza statelor membre în Consiliul de Cooperare al Golfului va dura.

Arabia Saudită

Pe parcursul anului 2019, Arabia Saudită va trebui să gestioneze preocupările referitoare la Prințul moștenitor Mohammed bin Salman. În urma uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, acțiunile prințului saudit vor continua să se afle în atenția internațională. Deși rămâne bine înrădăcinat în cadrul monarhiei saudite, poziția dominantă a acestuia depinde încă de sprijinul pe care îl are din partea tatălui său, regele Salman, iar o rezistență tăcută va continua să se construiască în cadrul familiei regale. Unii aliați cheie ai Riadului își vor limita sprijinul militar și investițiile străine directe în Arabia Saudită, însă este puțin probabil ca relațiile să se schimbe într-un mod radical.

În 2019, Riadul va continua să își promoveze obiectivele din strategia Vision 2030, relaxând măsurile de austeritate ca răspuns la semnele economice pozitive – creșterea prețurilor petrolului în 2018, oportunitatea de a compensa scăderea exporturilor de petrol iranian. Aceasta înseamnă că monarhia saudită poate evita aplicarea unor schimbări structurale profunde în economie, în special pe piața forței de muncă.

Nemulțumirile cetățenilor saudiți privind locuințele, salariile și calitatea vieții vor determina monarhia să folosească resursele financiare  propri pentru a calma cu bani nemulțumirile sociale.

Siria

În etapele finale ale războiului civil din Siria, cinci state cheie – Turcia, Rusia, Iran, Statele Unite și Israel – se luptă pentru influență și control.

Moscova și Teheranul se situează ferm în spatele președintelui sirian Bashar al Assad, dar diferă nu numai în ceea ce privește nivelurile de sprijin pe care le oferă, ci și obiectivele pe care le au.

Rusia a folosit conflictul sirian pentru a-și menține influența în Orientul Mijlociu și își va proteja câștigurile, dar nu are intenția de a avea un conflict deschis cu Turcia, Statele Unite sau Israel.

Iranul, pe de altă parte, va fi mai agresiv în sprijinul său pentru Damasc, în special în opoziție cu Ankara și Washingtonul. Teheranul va continua să-și consolideze forțele militare în Siria pentru a descuraja Israelul și pentru a susține Hezbollah, aliatul său din Liban.

Israelul va încerca să înlăture planurile Iranului, dar în mod prudent pentru a nu declanșa un conflict nedorit cu Rusia.

Turcia și Statele Unite se opun în continuare guvernării lui Assad, dar, în ciuda faptului că sunt aliați  în NATO, își vor continua propriile agende în Siria.

Statele Unite se concentrează pe eradicarea rămășițelor ISIS și va căuta să înlăture influența iraniană din Siria, ca parte a strategiei anti-Iran.

Izbucnirea unui conflict care să implice statele care supraveghează conflictul sirian este posibil în 2019.

Turcia își va menține concentrarea pe forțele kurde din Siria. Acest lucru este problematic pentru Statele Unite, care utilizează Unitățile de Protecție a Poporului Kurd (YPG) un grup pe care Ankara îl consideră o organizație teroristă, ca  aliat împotriva ISIS și a Iranului. În nord-vestul Siriei, angajamentul Turciei de a proteja provincia Idlib ar putea crește credibilitatea Ankarei ca partener local, mai ales ținând seama de obiectivul declarat al Damascului de recucerire totală. Idlib ar putea deveni un punct de atracție în rândul forțelor loiale Turciei, Iranului, Siriei și, mai puțin pentru Rusia. Având în vedere interesele divergente din Siria, potențialul de escaladare accidentală sau chiar o confruntare de la stat la stat în 2019 este mai mare ca oricând, deși fiecare putere va lua măsuri pentru a evita acest lucru.

Turcia – dificultăți economice

Cea mai mare provocare cu care se va confrunta Turcia în 2019 va fi economia sa aflată în dificultate. Pe lângă gestionarea inflației record, președintele Recep Tayyip Erdogan va trebui să se confrunte cu o plata datoriilor corporative aproximativ egală cu un sfert din produsul intern brut al țării – evitând în același timp o altă criză a monedei naționale, lira.

În alegerile locale din primăvară Erdogan se va confrunta cu un electorat nemulțumit de politicile sale naționaliste. Economia fragilă a Turciei slăbește și poziția Ankarei când vine vorba de relațiile cu partenerii cheie din Occident. Relația SUA cu Turcia este din ce în ce mai dificilă datorită relațiilor  Ankarei cu Rusia și a sprijinului acordat de Washington pentru YPG în Siria.

Din cauza vulnerabilității față de presiunea economică a SUA, Turcia va încerca să susțină investițiile străine și să mențină relații economice stabile cu Europa. Cu toate acestea, relația istorică complexă a Turciei cu Uniunea Europeană va complica acest efort.

Date de urmărit:

Ianuarie: ar putea avea loc reuniunea inaugurală a Alianței Strategice pentru Orientul Mijlociu (MESA), denumită „NATO arab”.

Ianuarie: Summitul șefilor de stat ai Uniunii Africane, în Egipt.

17-22 februarie: Reuniunea plenară a Grupului operativ de acțiune financiară (FATF) din Paris, la care va fi discutat statutul Iranului.

Martie: Alegeri locale în Turcia.

August: Exerciții navale iraniene desfășurate anual în strâmtoarea Hormuz.

Noiembrie: Alegeri parlamentare în Israel