Organizația Națiunilor Unite – 75 de ani

Emil Constantinescu, Președintele României (1996-2000)

În cadrul e-conferinței ”Shared Future, Shared Responsibility. UN 75”, organizată de Centrul Internațional Nizami Ganjavi și Fundația Marianna V. Vardinoyannis, președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a vorbit despre „Guvernanță globală, domnia legii și încetarea focului: cum se poate trece de la război la pace”, alături de Alteța-Sa Hassan Bin Talal al Iordaniei, Mladen Ivanic, membru al Președinției Bosniei-Herțegovina 2014-2018, Kjell Magne Bondevik, prim-ministru al Norvegiei 2001-2005, Shaukat Aziz, prim-ministru al Pakistanului 2004-2007, Herman de Croo, secretar de stat, Belgia, Ana Palacio, ministrul spaniol al Afacerilor Externe 2002-2004. Dezbaterea a fost moderată de Eka Tkeshelashvili, viceprim-ministru al Georgiei 2010-2012.

Emil Constantinescu:

PACEA, FUNDAMENT AL GUVERNANȚEI GLOBALE

Organizația Națiunilor Unite a fost creată la câteva luni de la sfârșitul celui de Al II-lea Război Mondial, cea mai mare catastrofă umană din istoria lumii și, fără îndoială, cea mai importantă realizare a celor 75 de ani de existență a fost împiedicarea unui alt Război Mondial.

Actuala pandemie a readus brutal în atenția societății globalizate valoarea vieții și ea ne reamintește că această lungă pace mondială nu a oprit pierderile de vieți în războaie regionale, locale, civile sau în represiunile regimurilor dictatoriale care, pe parcursul unei perioade mult mai îndelungate, au depășit pierderile de vieți din timpul celui de-Al II-lea Război Mondial.

Este la fel de adevărat că progresul democratizării pe plan mondial, promovat de ONU, a limitat acest tip de represiune, încadrând-o legal drept ,,crimă împotriva umanității” și Tribunalul Penal Internațional a devenit un instrument util de sancționare al acesteia.

Pentru a fi eradicat războiul, trebuie definit în legislația internațională prin esența lui ca ,,o crimă în masă’’ și abia apoi discutate circumstanțele atenuante sau agravante ale celor care îl folosesc. Clarificarea naturii criminale a războiului este o cale de prevenire a formelor moderne ale acestuia, războaie regionale, locale, războaie hibride sau globalizarea terorismului, care a înflorit folosind progresele informatizării și rețelele de socializare.

Eliminarea războiului, ca modalitate de rezolvare a conflictelor, implică o mutație profundă în conștiința umanității pe care establishmentul politic, militar și financiar nu o poate rezolva și cred că un rol decisiv revine organizațiilor internaționale ca ONU și a celor afiliate acesteia.

Societatea contemporană este afectată de conflicte deschise sau congelate ale căror cauze profunde vin din diferențele de mentalitate și psihologie colectivă remanente în memoria unor națiuni, grupuri etnice sau religioase, ca o expresie a unor frustrări istorice.

Diplomația clasică, a căror subiecte sunt statele, bazată pe presiuni politice, militare, economice, poate controla un timp dar nu poate împiedica utilizarea lor în diferite momente de criză, când sunt instrumentate în mediul politic pentru provocarea unor șocuri emoționale care să deturneze nemulțumirea cetățenilor de la problemele economice și sociale spre grupări etnice sau religioase considerate ostile.

Diplomația culturală poate funcționa ca un mijloc pentru a preveni utilizarea ,,vinovaților de serviciu’’ în politicile belicoase pe plan intern și extern. Ea începe cu dialogul bazat pe ,,acceptarea celuilalt’’, dar se va împlini doar în ,,înțelegerea celuilalt’’, când admiți că și poți învăța de la o cultură diferită de a ta.

Acest dialog este un bun instrument, dar o pace durabilă nu se poate edifica în lipsa unei Culturi a păcii. Pentru a da greutatea cuvenită acestui concept, pacea nu trebuie văzută doar ca o alternativă la război. Ea nu trebuie definită ca o valoare în sine, ci ca un instrument pentru apărarea celei mai importante valori a umanității – viața. Cultura păcii se obține printr-un proces de educație care respinge violența nu numai în soluționarea diferendelor militare, politice, economice, ci și ca o formă de realizare a unor valori unanim acceptate ca libertatea, adevărul, dreptatea. Societatea umană a ajuns în prezent pe o treaptă de evoluție în care spațiul democratic s-a mărit substanțial în dauna regimurilor autoritare, astfel încât instaurarea valorilor morale fundamentale ar putea fi realizată pe cale pașnică. Din păcate, copiii și adolescenții sunt permanent asaltați de propagarea pe scară largă a violenței prin cinematografie, televiziune, mass media, rețele de socializare care constituie un mediu germinativ pentru orchestrarea urii. Ar trebui să ne gândim de ce istoria umanității continuă de milenii să fie o istorie a războaielor nu o istorie a civilizațiilor, de ce eroii societății sunt ,,lords of war”, nu ,,lords of peace’’.

De o bună bucată de timp organizaţiile internaţionale precum ONU, UNESCO sau societatea civilă încearcă se creeze o cultură politică a securităţii prin negociere şi cooperare. Pentru promovarea păcii şi înţelegerii în lume se caută cel mai mic numitor comun în jurul căruia să putem să cădem de acord. Este un demers corect şi binevenit mai ales pentru contracararea ameninţărilor imediate. Convingerea mea este că trebuie să ne propunem mult mai mult. Dacă vrem să realizăm o pace şi o înţelegere adevărată între oameni trebuie să ne concentrăm nu asupra celui mai mic numitor comun, ci să ne raportăm la cel mai înalt numitor comun – credinţa.

Prietenul meu Mladen Ivanic a trăit drama războiului din Bosnia-Herțegovina, unde co-există trei religii. A venit vremea ca bisericile să se întoarcă la scopul fundamental al religiei: Pacea. Acest lucru este necesar deoarece toate religiile condamnă războiul și uciderea ființelor umane este un păcat capital.

În cadrul proiectului ”Inițiativa Levant pentru Pace Globală”, lansat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului acum câțiva ani, am reușit să aducem laolaltă lideri spirituali din toate credințele. Un astfel de mesaj comun poate fi decisiv în prevenirea recursului la religie pentru alimentarea conflictelor.

Cultura păcii nu este un remediu pe termen scurt, este un lung ,,drum al nopții către zi’’, care nu poate fi parcurs decât printr-un program complex și îndelungat de educație din copilărie până la senectute, la nivelul societății în ansamblu  și care până la urmă trebuie să fie asumat de fiecare dintre noi.