Cine sunt kurzii?

Foto: Media

Zonele locuite de kurzi

Aproximativ 35 de milioane de kurzi locuiesc în regiunea montană care se întinde pe granițele Turciei, Irakului, Siriei, Iranului și Armeniei. Poporul kurd constituie al patrulea cel mai mare grup etnic din Orientul Mijlociu, dar nu au obținut niciodată un stat național permanent.

De unde vin kurzii?

Kurzii sunt unul din popoarele indigene din câmpiile Mesopotamiei și zonele muntoase din sud-estul Turciei, din Siria de nord-est, din nordul Irakului, din nord-vestul Iranului și din sud-vestul Armeniei.

Astăzi, kurzii formează o comunitate distinctă, unită prin rasă, cultură și limbă, chiar dacă nu are un dialect standard. Majoritatea kurzilor sunt musulmani sunnți, dar mulți dintre ei au aderat la o serie de religii și crezuri diferite

De ce nu au stat?

În ciuda unei lungi istorii, kurzii nu au avut niciodată un stat național.

La începutul secolului XX, mulți kurzi au început să ia în considerare crearea unei patrii – denumită în general „Kurdistan”. După primul război mondial și înfrângerea Imperiului Otoman, aliații occidentali victorioși au prevăzut un stat kurd în Tratatul de la Sevres, din 1920.

Această speranță a fost spulberată trei ani mai târziu, prin Tratatul de la Lausanne, care a stabilit granițele Turciei moderne și nu a prevăzut un stat kurd, lăsându-i pe kurzi să aibă statut minoritar în țările în care locuiau. În ultimii 80 de ani, orice mișcare a kurzilor de a înființa un stat independent a fost anulată brutal.

Kurzii în fruntea luptei împotriva ISIS?

La mijlocul anului 2013, grupul jihadist Islamic State (ISIS) și-a îndreptat atenția asupra a trei enclave kurde care  înconjurau teritoriul aflat sub controlul său din nordul Siriei. ISIS a declanșat atacuri repetate care, până la mijlocul anului 2014, au fost respinse de unitățile de protecție a populației kurde (YPG) – aripa armată a Partidului Uniunii Democrate Creștine din Siria (PYD).

Avansarea teritorială a ISIS în nordul Irakului, în iunie 2014, a atras kurzii, care locuiau pe acel teritoriu din  Irak, în conflict. Guvernul regiunii autonome Kurdistan din Irak a trimis forțele sale Peshmerga în zonele abandonate de armata irakiană.

În august 2014, jihadiștii ISIS au lansat o ofensivă surprinzătoare, iar Peshmerga s-a retras din mai multe zone. O serie de orașe locuite de minorități religioase au căzut, în special Sinjar, unde militanții ISIS au ucis sau au capturat mii de kurzi aparținând religiei yazidis (credință legată de vechile religii mesopotamice, ce combină aspecte ale zoroastrianismului, islamului, creștinismului și iudaismului).

Ca răspuns, coaliție multinațională condusă de SUA a lansat lovituri aeriene în nordul Irakului și a trimis consilieri militari pentru ai ajuta Peshmerga. YPG și Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care au luptat timp de trei decenii pentru autonomia kurdă în Turcia și au baze în Irak, și-au oferit ajutorul.

În septembrie 2014, ISIS a lansat un atac asupra enclavei din nordul orașului kurd-sirian Kobane, forțând zeci de mii de oameni să fugă peste granița turcă din apropiere. Deși se afla foarte aproape de pozițiile ISIS, Turcia a refuzat să îi atace sau să le permită turcilor să-i protejeze pe kurzi refugiați.

În ianuarie 2015, după o bătălie care a lăsat cel puțin 1.600 de morți și mai mult de 3.200 de clădiri distruse sau deteriorate, forțele kurde și-au redobândit controlul asupra orașului Kobane.

De atunci, kurzii – care au luptat sub steagul Forțelor Democrate Siriene (SDF) alături de mai multe miliții arabe locale care au ajutat forțele aeriene ale coaliției conduse de SUA – au contribuit la eliminarea ISIS din Siria, recuperând mii de kilometri pătrați din teritoriul sirian și stabilind controlul asupra graniței dintre Siria și Turcia.

În octombrie 2017, luptătorii SDF au capturat Raqqa, capitala de facto a grupării jihatiste ISIS și au avansat spre sud-est în provincia vecină Deir al-Zour,- ultima redută a jihadiștilor din Siria.

Victoriile obținute au adus kurzii și aliații lor în contact direct cu forțele guvernului sirian, sprijinit de Rusia și cu rebelii sprijiniți de Turcia, declanșând ciocniri care au generat tensiuni între puterile mondiale concurente.

De ce este Turcia reticentă să ajute kurzii?

Există o ostilitate profundă între statul turc și kurzii care locuiesc în Turcia,  care reprezintă între 15% și 20% din populația țării.

De-a lungul generațiilor, kurzii au primit un tratament dur din partea autorităților turce. Ca răspuns la revoltele din anii 1920 și 1930, Turcia a interzis folosirea numelui kurd și costumele naționale kurde, ​​utilizarea limbii kurde a fost restricționată și existența unei identități etnice kurde a fost respinsă, kurzii au primit numele de  „mocani turci” .

În 1978, Abdullah Ocalan a înființat PKK, care a cerut Turciei recunoașterea unui stat independent kurd. Șase ani mai târziu, grupul a început o luptă înarmată. De atunci, mai mult de 40.000 de persoane au fost ucise și sute de mii de persoane strămutate. Liderul PKK, Abdullah Ocalan, a fost condamnat pe viață și întemnițat de Turcia în 1999.

Mai mult de 40.000 de persoane au fost ucise după lansarea luptei armate de către PKK,  în 1984.

În anii 1990, PKK și-a reluat cererea de independență, cerând, de data acesta, o mai mare autonomie culturală și politică, dar a continuat să lupte. În 2013, după ce au avut loc discuții secrete, PKK a convenit asupra încetării focului.

PKK a revenit la luptă, în iulie 2015, după ce un sinucigaș ISIS a ucis, într-un atac cu explozibili, 33 de tineri activiști în orașul Kuruc, lângă granița siriană. PKK a acuzat autoritățile turce de complicitate și a atacat soldații turci și poliția. Guvernul turc a lansat ceea ce a numit un „război sincronizat împotriva terorii” împotriva PKK și ISIS.

De atunci, câteva mii de persoane, inclusiv sute de civili, au fost ucise în ciocniri din sud-estul Turciei.

În august 2016, Turcia a trimis trupe și tancuri în nordul Siriei pentru a sprijini o ofensivă rebelă siriană împotriva ISIS. Aceste forțe au capturat orașul-cheie de frontieră Jarablus și fortificația ISIS al al-Bab, împiedicând SDF condus de YPG să facă legătura cu enclava kurdă Afrin.

Guvernul turc a declarat că YPG și PYD sunt extensii ale PKK, care împărtășesc obiectivul acestuia de secesiune prin luptă armată, și sunt organizații teroriste.

Ce doresc kurzii din Siria?

Kurzii reprezintă între 7% și 10% din populația Siriei. Înaintea revoltei împotriva președintelui Bashar al-Assad ,care a  început în 2011, cei mai mulți kurzi locuiau în capitala damasc și orașul  Alep, precum și în trei zone disipate din jurul Kobane, Afrin și orașul nord-estic Qamishli.

Kurzii sirieni au fost mult timp suprimați și le-au fost negate drepturile fundamentale. În 1960, Siria confiscat terenurile a 300.000 de kurzi și le-a distribuit arabilor în încercarea de a „arabiza” regiunile kurde.

În 2011, când revolta împotriva regimului Assad a evoluat într-un război civil, principalele partide kurde au evitat în mod public să ia parte. La mijlocul anului 2012, forțele guvernamentale s-au retras din zonele locuite de kurzi pentru a se concentra pe lupta împotriva rebelilor în alte părți a le țării, iar grupurile kurde au preluat controlul în urma lor.

YPG a apărut ca un aliat cheie al luptei forțelor coaliției conduse de SUA împotriva ISIS.

În ianuarie 2014, partidele kurde. inclusiv Partidul Democrat al Uniunii Democrate (PYD), au declarat crearea „administrațiilor autonome kurde” în cele trei „cantoane” din  Afrin, Kobane și Jazira.

În martie 2016, au anunțat înființarea unui „sistem federal” care include în principal zonele arabe și turkmene capturate de la ISIS.

Declarația a fost respinsă de guvernul sirian, de opoziția siriană, de Turcia și de SUA.

PYD declară că nu caută independență, dar insistă că orice reglementare politică care să pună capăt conflictului din Siria trebuie să includă garanții juridice pentru drepturile kurde și recunoașterea autonomiei kurde.

Președintele Assad a promis să preia controlul asupra întregii Siria, dar ministrul de Externe a spus, în septembrie 2017, că este deschis negocierilor cu kurzii privind cererea lor de autonomie.

Kurzii din Irak

O înțelegere de pace convenită de KDP și guvernul irakian, în 1970, s-a prăbușit patru ani mai târziu.

Kurzii reprezintă aproximativ 15-20% din populația irakiană. Ei s-au bucurat de drepturi istorice mai mult decît kurzii din statele vecine, dar s-au confruntat și cu represalii brutale.

În 1946, Mustafa Barzani a format Partidul Democrat din Kurdistan (KDP) pentru a lupta pentru autonomie în Irak. Dar abia în 1961 a lansat o luptă armată.

Aproximativ 1,5 milioane de kurzi irakieni au fugit în Iran și în Turcia după revolta kurdă din 1991 care a fost zdrobită.

La sfârșitul anilor 1970, guvernul a început să stabilească arabi în zonele cu majorități kurde, în special în jurul orașului Kirkuk bogat în petrol și a procedat la mutarea forțată a kurzilor.

Această politică a fost accelerată în anii 1980, în timpul războiului dintre Iran și Irak, în care kurzii au sprijinit republica islamică Iran. În 1988, Saddam Hussein a dezlănțuit o campanie de răzbunare împotriva kurzilor care a inclus atacul cu arme chimice asupra kurzilor din Halabja.

Când Irakul a fost înfrânt în războiul din Golf, în 1991, SUA și aliații săi au impus o zonă care să permită kurzilor să se bucure de autonomie. Partidul Democratic Kurdistan (PDK) și Uniunea Patriotică din Kurdistan (UPK) au convenit să împartă puterea, dar tensiunile au crescut și au condus la izbucnirea unui război între acestea, în 1994.

Cele două părți au cooperat cu forțele condusă de SUA, în 2003, care au răsturnat de la putere regimul Saddam și au guvernat în coaliție regională din Kurdistan (KRG), creată doi ani mai târziu pentru a administra provinciile Dohuk, Irbil și Sulaimaniya.

Liderii celor două formațiuni kurde au participat la conducerea Kurdistanului. Massoud Barzani a fost numit președintele regiunii kurde, iar Jalal Talabani a devenit primul șef de stat non-arab al Irakului.

În septembrie 2017, a avut loc un referendum asupra independenței atât în regiunea Kurdistan, cât și în zonele în litigiu confiscate de Peshmerga în 2014, inclusiv Kirkuk. Referndumul a întâmpinat opoziția guvernului central irakian.

Populația din zonele locuite de kurzi au susținut în mod decisiv independența prin referendumul din septembrie 2017. Mai mult de 90% din cele 3,3 milioane de persoane care au votat au sprijinit secesiunea.  Oficialii KRG au declarat că rezultatul le-a dat un mandat pentru începerea negocierile cu Bagdadul, dar prim-ministrul irakian Haider al-Abadi a cerut ca referendumul să fie anulat.

În octombrie 2017, forțele pro-guvernamentale irakiene au reluat teritoriul controversat deținut de kurzi. Pierderea zonei Kirkuk și a venitului realizat din petrol a fost o lovitură majoră dată aspirațiilor kurde pentru crearea propriului stat.