De ce întârzie indemnizaţia de creştere a copilului?

Foto: Media

Indemnizaţia pentru creşterea copilului poate deveni o adevărată povară pentru proaspetele mămici, care sunt nevoite să aştepte cel puţin două luni de zile până primesc banii de la stat după ce au depus dosarul.

Ministerul Muncii dă vina pe deficitul de personal.

„Am alergat de la o instituţie la alta, timpul de aşteptare a fost foarte mare. Trebuie să mergi la unitatea angajatoare, după aceea, la medicul de familie, urmează casa de pensii, de parcă instituţiile nu pot cere una alteia aceste documente. Trebuie să aştepţi să se termine concediul medical ca să depui dosarul. Eu l-am depus deja de o lună şi tot mai am de aşteptat vreo două luni până voi primi banii. Banii o să îi primesc retroactiv, dar ideea este că până atunci, nu ai niciun venit. Nu ştiu unde este problema, unde este încetinit procesul”, a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, Ioana, o mămică în vârstă de 29 de ani.

Până să înfrunte birocraţia pentru indemnizaţie, Ioana a avut de aşteptat şi după alocaţia copiilor, pe care a încasat-o după patru luni.

„După ce că sunt doar 200 de lei, că nici de scutece nu îţi ajung, nu mai spun de alte cheltuieli, am stat patru luni după alocaţie. Din câte am înţeles, întârzierea a fost, chipurile, tot din cauza mea, pentru că am depus actele după jumătatea lunii şi s-a raportat nu ştiu cum. Cert e că după patru luni de aşteptare, am primit banii pe prima lună şi după aia mi-au intrat retroactiv”, a mai precizat mămica pentru sursa citată.

Problema este una care persistă de mult timp. Pentru mamele care îşi cresc singure copiii, lipsa banilor, chiar şi pentru o lună de zile, este un adevărat chin.

În majoritatea statelor din Europa, sistemul face tot ce este posibil să ofere familiilor sprijinul necesar pentru creşterea copilului încă de când acesta se naşte. Primul lucru care se rezolvă este indemnizaţia ca acel copil să aibă hrană, să aibă servicii sociale şi tot ce are nevoie o familie să reuşească să crească un copil si să împace viaţa personală cu cea de muncă.

Statele europene apreciază tinerii părinţi şi vin în sprijinul acestora. România este foarte mult în urmă şi nu își dă interesul să urmeze modele de bune practici care există în alte state europene – Suedia, Spania, Irlanda, ș.a.