Grupurile parlamentare PSD vor discuta despre inculparea lui Iohannis pentru înaltă trădare de Daciana ROIBU postat pe 06/08/2018 Foto: Media Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat, luni, cu privire la o eventuală punere sub acuzare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare, că priorităţile social-democraţilor vor fi stabilite la reuniunea tradiţională a grupurilor parlamentare care va avea loc la sfârșitul acestei luni. Întrebat de jurnaliști dacă va pune subiectul acuzării şefului statului pe ordinea de zi a grupului PSD din Camera Deputaţilor, la începerea sesiunii parlamentare de toamnă, Suciu a spus că „tot ceea ce urmează” în Parlament va fi discutat de social-democraţi într-o şedinţă „Până începe sesiunea parlamentară, mai avem şi reuniunea grupurilor parlamentare, cum se întâmplă de fiecare dată şi tot ceea ce urmează din punct de vedere al priorităţilor legislative le vom discuta atunci. Până atunci nu vă pot da detalii ce va fi pe ordinea de zi”, a declarat Daniel Suciu. DC News a prezentat, săptămâna trecută, un document care arată că Parlamentul României propune punerea sub acuzare a lui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare. Potrivit articolului 96 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia