Acasă Mediu China nu mai importă plastic pentru reciclare

China nu mai importă plastic pentru reciclare

Deşi poate părea incredibil, plasticul folosit poate fi un bun cu valoare în comerţul global. Din 1992 şi până acum, China a importat 106 milioane de tone de pungi vechi, sticle, ambalaje şi alte produse din plastic în valoare de 57,6 miliarde de dolari, informează Bloomberg.

Statistica consemnează anul 1992, deoarece atunci a fost primul an în care China a transmis date cu privire la aceste importuri.

Anul trecut când China a anunţat că nu mai importă plastic pentru reciclare, iar guvernele lumii s-au trezit cu o nouă problemă.

Până în 2030, aproximativ 111 milioane de tone metrice de plastic folosit au nevoie de un loc pentru a fi îngropate, reciclate – sau nu mai pot fi produse deloc. Aceasta este concluzia unei analize realizate pe baza datelor comerciale de la ONU, de către cercetătorii de la Universitatea din Georgia.

Sticlele, pungile, ambalajele tuturor se adună. Doar în 2017, fabricile lumii au produs peste 8,3 miliarde de tone metrice de plastic nou, se arată în studiu.

China importă plastic pentru a-l recicla sau pentru a-l arde în producţia de energie.

Aproximativ 10% din plasticul produs la nivel global a fost ars. Până la 10 milioane de tone metrice ajung în oceane în fiecare an. Doar 9% din plasticul produs la nivel global a fost reciclat.

În 2016, China a importat doar jumătate din plasticul folosit al lumii, adică 7,4 milioane de tone metrice. Astfel, deşeurile plastice totalizează peste 14 milioane de tone metrice anual.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Sofia FEIER
Mai multe Mediu
Comentarii închise.

Recomandări

Olanda: Proteste viloente împortiva măsurilor COVID – zeci de persoane arestate și șapte persoane rănite

Poliția olandeză a deschis focul asupra protestatarilor care au participat la revoltele ca…