Acasă Extern Donald Trump a evitat începerea celui de-al III-lea război mondial

Donald Trump a evitat începerea celui de-al III-lea război mondial

Iranul a lansat miercuri dimineaţă mai multe rachete asupra forţelor din Irak conduse de SUA, la cinci zile după ce o dronă americană l-a ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani. Au fost atacate bazele militare Al-Assad şi Erbil, fără a exista însă victime, potrivit unui oficial american citat de USA Today.

22 de rachetele balistice sol-sol au fost lansate din Iran, de la Tabriz şi Kermanshah şi au fost identificate drept Fateh-110 şi Qiam-1, cu rază scurtă de acţiune, între 300 şi 500 de kilometri. Atacul care a ţintit bazele americane Assad şi Erbil din Irak chiar aşa a fost denumit: “Operaţiunea Martirul Soleimani”.

Rachetele au fost lansate la ora la care vinerea trecută americanii l-au ucis pe generalul Qassem Soleimani.

Atacul a fost suficient de mediatizat, încât să satisfacă orgoliul rănit al şefilor religioşi, civili şi militari de la Teheran, dar nu atât de distrugător încât să ducă la atacuri masive ale americanilor, urmate, în bucla de riposte iraniene. Strategii numesc aceste operaţiuni militare “calibrate atent” şi nicidecum un zid de foc, cum ameninţa maşina de propagandă iraniană.

Declarând că atacul cu rachete a fost “un act proporţional de auto-aparare”, responsabilii iranieni au avertizat că, dacă americanii vor riposta, Iranul va ţinti oraşele Dubai, din Emiratele Arabe Unite, şi Haifa, din Israel.

În mod neaşteptat pentru impulsivitatea lui binecunoscută, reacția oficială a preşedintelui Donald Trump a venit după 16 ore.

„Cât sunt eu preşedinte al SUA, Iranului nu i se va permite să deţină arma nucleară. Sunt încântat să vă informez că poporul american ar trebui să fie foarte recunoscător şi fericit pentru că niciun american nu a avut de suferit după atacul ordonat azi-noapte de regimul iranian. Iranul pare să dea înapoi, ceea ce este un lucru bun pentru părţile implicate şi pentru lumea întreagă. În timp ce evaluăm în continuare opţiunile de ripostă față de agresiunea iraniană, Statele Unite vor  impune noi sancţiuni economice împotriva regimului iranian”, a spus Donald Trump.

Aceasta a fost o schimbare frapantă de ton din partea liderului american, care zilele trecute ameninţa cu riposte disproporţionate.

Clericul şiit irakian Moqtada al-Sadr

După declarația oficială a președintelui Trump, influentul cleric şiit irakian Moqtada al-Sadr a declarat:

”Criza traversată de Irak a luat sfârşit în urma retoricii de de-escaladare atât din partea Iranului, cât şi a Statelor Unite, şi le-a cerut miliţiilor să nu întreprindă atacuri”, a transmis Reuters.

”Le cer facţiunilor irakiene să fie chibzuite, răbdătoare, să nu înceapă acţiuni militare şi să închidă vocile extremiste ale unor elemente turbulente până când vor fi epuizate toate metodele politice, parlamentare şi internaţionale”, a mai spus Moqtada al-Sadr, conform sursei citate.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…