Acasă Diverse Focar de hepatită A într-o comunitate din Alba

Focar de hepatită A într-o comunitate din Alba

Epidemiologii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba au demarat o anchetă epidemiologică după apariţia unui focar de hepatită acută virală de tip A, cu zece cazuri, într-o comunitate vulnerabilă din comuna Unirea, judeţul Alba. Majoritatea pacienţilor sunt copii şi au fost internaţi în spital.

Potrivit unui comunicat de presă trimis, miercuri, de DSP Alba, şapte dintre cazuri au fost confirmate serologic, iar în cazul celorlalte trei, analizele sunt în lucru.

”Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba a intervenit, la sfârşitul lunii iulie, odată cu apariţia primelor două cazuri de hepatită, iar personalul de specialitate (medic epidemiolog, asistenţi igienă şi asistenţi comunitari) din cadrul instituţiei s-a deplasat în comunitate pentru a lua toate măsurile care se impun, cu scopul de a limita cât mai mult extinderea focarului”, potrivit DSP Alba.

Şase dintre pacienţi au vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, trei cazuri sunt încadrate la grupa de vârstă 10-14 ani, iar un pacient este adult.

”Medicul de familie din comunitate a stabilit contacţii, adică persoanele care au avut legături directe cu bolnavii, pe care îi supraveghează clinic şi prin examen de urină, pe perioada maximă de incubaţie a bolii”, potrivit DSP alba.

De asemenea, au fost verificate toate sursele de apă din localitate şi, în urma analizelor de laborator, s-a stabilit că apa care curge de la două cişmele, situate pe strada unde au apărut aceste cazuri, nu îndeplineşte parametrii microbiologici.

”S-a interzis consumul acesteia şi s-a recomandat consumul apei distribuite de operatorul regional, care întruneşte parametrii de potabilitate. DSP Alba, în colaborare cu reprezentanţii primăriei Unirea, efectuează acţiuni de dezinfecţie şi igienizare în cartierul în care au apărut aceste cazuri. De asemenea, se asigură o sursă potabilă de apă, iar bazinul de apă al celor două cişmele va fi dezinfectat”, potrivit sursei citate.

Totodată, DSP Alba a dispus dezinfectarea latrinelor, iar personalul de specialitate a informat comunitatea cum poate preveni apariţia şi răspândirea hepatitei virale acute de tip A.

Toate cazurile au fost internate în spitale, majoritatea la Aiud. O parte dintre pacienţi s-au vindecat şi au fost externaţi.

”Evoluţia cazurilor este, în continuare, atent monitorizată, prin personalul DSP, asistenţa medicală comunitară şi medicul de familie”, potrivit DSP Alba.

5/5 - (1 vote)

Distribuie pe:
  • Responsabilitate socială – colectare separată

    „Ziua Mondială a Mediului” Valentin Ivan, vicepreședinte ACoR: „Dacă astăzi ne-am gândi la…
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…