Grecia: Acord cu SUA pentru modernizarea a zeci de avioane F-16 de Sofia FEIER postat pe 29/04/2018 Foto: Media Avion de luptă F-16 Grecia a aprobat un acord cu Statele Unite privind modernizarea a zeci de avioane multirol F-16, la un cost de aproximativ 1,2 miliarde dolari, a anunţat Guvernul de la Atena, precizând că decizia nu va afecta stabilitatea fiscală a ţării supraîndatorate. Programul privind modernizarea avioanelor a fost convenit în cursul unei vizite întreprinse la Casa Albă de către premierul grec Alexis Tsipras, în luna octombrie. Acordul a fost aprobat sâmbătă de KYSEA, consiliul guvernamental grec pentru afaceri externe şi probleme de apărare, biroul de presă al premierului grec. Trei din cele 85 de avioane incluse în program vor fi modernizate în SUA, iar restul în Grecia, a comunicat Ministerul Apărării de la Atena. Grecia, care beneficiază de ajutor financiar internaţional, a transmis că programul de modernizare nu ar trebui să îngrijoreze Uniunea Europeană. Grecia şi-a redus substanţial cheltuielile pentru apărare în cursul crizei economice care a afectat ţara, însă Atena continuă să aloce aproximativ 2% din PIB pentru apărare, mai mult decât media UE. Grecia continuă să direcţioneze sume semnificative pentru apărare datorită intensificării tensiunilor cu Turcia, deşi ambele state sunt membre NATO. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia