Helsinki – un summit ”pe persoană fizică”

Foto: Media

Aflată pe headline-ul tuturor marilor agenții de presă, întâlnirea dintre președinții Statelor Unite ale Americii și Federației Ruse, Donald Trump și Vladimir Putin (reuniune desfășurată la palatul prezidențial de la Helsinki/Finlanda și patronată în calitate de gazdă de președintele finlandez ) a eclipsat ca nivel de atenție a publicului larg chiar recentul summit al NATO. Discuțiile celor doi lideri globali au primit numeroase etichetări și evaluări de la cea de ”summit istoric” la cea de simplă ”întâlnire de lucru”, de la un ”neîndoielnic succes” la cea de ”un jalnic eșec”. Desigur, depinde de care parte a baricadei/biasurilor/agendei de implementat/propagandei privesc lucrurile emitenții părerilor vehiculate public. Realist privind lucrurile, adevărul e ca de obicei cam la jumătatea distanței dintre extremele prezentate publicului. Ca atare să purcedem la o scurtă radiografie fără ajustări și retușuri cosmetizante ale subiectului în discuție.

Bosonul Trump și acceleratorul de schimbări geopolitice

Controversat, hulit, aclamat, blamat pentru declarațiile bombastice, președintele Donald Trump a schimbat complet paradigma în care au evoluat relațiile internaționale de-a lungul mai multor decenii. Relații care odată cu prezența lui Trump la Casa Albă par să fi fost plasate într-un accelerator de schimbări geopolitice, cu rezultate greu predictibile chiar și pentru cei mai remarcabili analiști ai domeniului. De fapt, în acest context, președintele Trump este asemeni unui boson de tip Higgs translat în politica mondială. Fie că îl detestăm sau îl apreciem, deciziile sale conferă greutate și influențează decisiv modul în care se structurează ecuațiile geostrategice la nivel mondial. Aceasta nu înseamnă că anumite aspecte, care astăzi sunt deplin vizibile, nu existau și în avans, ci doar că acestea rulau în background pe frecvența corectitudinii politice excesive și a ipocriziei funcționale. Ascensiunea discretă dar susținută a Chinei, revenirea în forță și dorința de revanșă a Rusiei, lupta tăcută pentru supremație în Europa dintre Franța și Germania, frustrările și nostalgiile imperiale ale Marii Britanii, excepționalismul american (iar exemplele pot continua) nu sunt de ieri, de alaltăieri. Frecvența de tip ”business firs” imprimată de bosonul Trump în câmpul relațiilor politice și diplomatice internaționale, ”ciocnirile” sale cu celelalte ”particule” elementare din acest spațiu nu fac decât să ne ofere o imagine mai clară despre modelul conform căruia aceste relații  funcționau/funcționează și, mai ales, despre necesitatea de regândire/adaptare a acestui model pentru a nu mai genera erori majore. Și în principal pentru a înțelege spre ce viitor ne îndreptăm. E o discuție ceva mai lungă, mă voi opri deocamdată aici.

Est și Vest – tête–à–tête cu vedere la golful finic

Revenind la summit-ul de la Helsinki, dacă facem abstracție de nivelul de protocol, de securitate și de grija gazdelor de a se desfășura totul fără incidente, putem opina că acesta a fost mai degrabă un prânz de lucru între doi biznismeni de succes, aflați în top 5 în ierarhia mondială. Lucru de altfel confirmat de Vladimir Putin în deschiderea conferinței de presă când a definit întâlnirea ”una sinceră și de afaceri”. Evident, previzibil, ținând cont de prestația de până acum a președintelui Trump. Care, așa cum am mai spus, inițial a decis să conducă Statele Unite ale Americii ca pe o afacere ce trebuie salvată de la un posibil faliment, apoi a descoperit că pentru a-și atinge obiectivul și Alianța Nord-Atlantică trebuie gestionată ca pe un business (unul care se poate dovedi destul de interesant financiar chiar, după cum s-a văzut și în cadrul recentului summit NATO de la Bruxelles), iar în final a decis că ”jocul” poate fi extins la nivel global. Drept pentru care, până să avem ”America First & Great”, deocamdată ni se livrează o nouă versiune din ”Apprentice” – ”First & Great Manager”.

Că Putin s-a pregătit exact pentru asta putem deduce și din informațiile lansate pe surse de ehipa de la Kremlin înainte de întâlnire, informații care vorbeau despre un gest diplomatic din partea lui Putin, menit să ofere clarificări pe anumite subiecte și să îi ofere un timp de respiro lui Trump pentru a-și rezolva problemele din politica internă. Exact din acest motiv liderul de la Kremlin nu a părut deranjat în timpul conferinței de presă de abordarea extinsă a crizei de la Washington și a acuzațiilor aduse Rusiei de amestec în alegerile din SUA. Ba chiar a marșat pe acest subiect, ridicându-i mingea la fileu lui Trump (la propriu și la figurat). Cu alte cuvinte, o întâlnire destinată resuscitării și întremării suporterilor lui Trump și nu una rezolvării unor complicate ecuații geostrategice. În stil pur dâmbovițean, un summit ”pe persoană fizică”. Pe persoana fizică a președintelui Trump.

E posibil să exclamați dezamăgiți: ”Cum, doar pentru atât fuse ditamai frăsuiala planetară cu întâlnirea celor doi ?” Ei, bine, nu chiar doar pentru atât. Se spune că pentru a rezolva o problemă, un pas cu rol hotărâtor înseamnă să recunoști că ai o problemă ce trebuie rezolvată, de preferat cu prioritate. Ori tocmai asta au făcut și cei doi lideri. Au admis și inventariat lista de probleme care afectează esențial relația bilaterală ruso-americană. Adică acele puncte de ciocnire frontală a intereselor economice și strategice ale celor două state. Iar acestea nu sunt puține și nici ușor de gestionat, de la cele economice (consorțiul ruso-german Nord-Stream2 vs LNG adică gazul natural lichefiat al americanilor) la cele de securitate și proiecție a puterii politice (vezi Siria, tratatul de neproliferare nucleară cu extensiile pe Iran și Coreea de Nord, granița estică a Alianței Nord-Atlantice). Totuși la o trecere în revistă sumară, putem observa că există și interese comune ale celor două puteri cel puțin la paritate dacă nu mai multe decât cele care provoacă divergențe, astfel că opțiunea sugerată de Trump de ”a vedea ce ne unește mai degrabă decât ce ne dezbină” nu putea fi decât agreată de Putin, mai ales că liderul rus e mult mai bine familiarizat cu o abordare de tip ”spiritul Shangai” propovăduit de China. Asta în caz că vă întrebați de ce aveați un sentiment de deja-vu în legătură cu declaratia de mai sus a lui Trump. Se schimbă ceva radical în politica lumii ? Da. Și în arhitectura politicii mondiale un astfel de mesaj de conciliere e binevenit. Dar cât de radicale vor fi aceste schimbări e prematur de anticipat.

Și pentru că tot vorbeam de deja-vu, nu ați avut senzația că atât de așteptata conferință comună a celor doi lideri a semănat cu un briefing de presă pe peluza Casei Albe ? Mai ales că, în stilul său arhicunoscut, președintele Trump se lansează în declarații incendiare, stafful său se ia cu mâinile de cap și ulterior, probabil după ceva muncă de convingere, vine și retractarea/reformularea sau răzgândirea pe românește. Așa că nu ar fi trebuit să mire pe nimeni că după ce l-a ”chestionat” serios pe Putin privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA și l-a crezut pe cuvânt că nu poate fi vorba de așa ceva, ba chiar a lansat o rafală spre comunitatea de intelligence din SUA, ulterior în zbor spre Washington Trump a revenit pe TWT cu un mesaj de încredere în capacitatea serviciilor de informații americane, iar azi președintele Trump a acceptat concluzia serviciilor americane privind implicarea Rusiei.

Și dacă am zis de muncă, la Helsinki unii chiar au muncit. I-am remarcat în delegația președintelui Trump pe Mike Pompeo, John Bolton, dar și pe recent prezentul la București, Wess Mitchell. Cum și din stafful lui Vladimir Putin nu au lipsit Sergey Lavrov, Yuri Ushakov, Dmitry Peskov dar și discreta eminență a Kremlinului, Vladislav Surkov, cel care – potrivit presei de la Kiev și Moscova – ar fi fost artizanul planului de anexare a Crimeei. S-a negociat și se negociază pe multiple dosare. Deși în conferința Trump-Putin a fost mai degrabă o rapidă trecere în revistă a acestora.

Dacă la Helsinki Putin nu a avut parte de prea multe critici, asta nu s-a datorat faptului că ar fi strălucit cumva. Dimpotrivă, am văzut un Putin puțin defensiv, ceva mai mult plictisit de formalitățile de protocol, lipsit de carisma sa incisivă. Pentru liderul de la Kremlin întâlnirea nu a avut o miză de top. Vedeta a fost președintele american. Și tot ale sale au fost câștigul, dar și criticile oponenților. Așa cum am spus, a fost summitul său. Însă am niște îndoieli că va reuși să valorifice asta. Cel puțin nu pe termen scurt. Iar asta e o problemă majoră pentru el.

Aș mai remarca aici că dacă Putin a venit cu o schiță de plan pentru Siria, plan care include și Israelul, de acolo din ecuație nu are cum să lipsească Iranul, dar și Turcia. Planul acesta e încă o nebuloasă, departe de a avea un contur de ansamblu cât de cât. Nu am cum să nu remarc că deși Macron și Trump l-au ”gardat” îndeaproape la Summitul NATO pe președintele Erdogan (de altfel vedeta neîncoronată a reuniunii de la Bruxelles), se pare că un acord pe Siria e încă departe. Iar Trump – așa impetuos și smuncit cum îl știm – nu dă semne de nerăbdare cu Erdogan. Pentru că, deocamdată, după cum stau lucrurile, noul sultan de la Ankara deține o serie de atuuri greu de combătut.

Ba chiar mai mult, celor îngrijorați de faptul că Trump e o calfă neexperimentată, victimă sigură pentru țarul de la Kremlin, le sugerez să se îngrijoreze anticipat cu privire la sultanul Erdogan. Chiar ar avea motive valide să o facă !

PS: Este deja un lucru cert că evoluăm într-o lume în care agenda publică o face mass-media. Cu sau fără ajutorul celorlalți factori implicați (politicieni, vectori de opinie, societatea civilă etc.). Mass-media este parte dar și reprezentare în micro a societății căreia se adresează. Cum a înțeles mass-media din România (cu unele mici excepții din zona presei scrise) să se raporteze la acest eveniment ne oferă niște indicii prețioase despre societatea românească: superficială, senzațională… și marginală.