Acasă Cultură ICR: Statuia Reginei Maria în Ashford, Marea Britanie

ICR: Statuia Reginei Maria în Ashford, Marea Britanie

În contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi în cadrul efortului constant de a construi relaţii culturale durabile între România şi Marea Britanie, Institutul Cultural Român va dezveli miercuri, 12 decembrie 2018, în orașul Ashford din Marea Britanie, locul naşterii Reginei Maria, un monument de for public dedicat celei mai importante personalităţi-punte dintre cele două țări.

Ceremonia de dezvelire va avea loc începând cu ora 12.00. Alături de preşedintele ICR, doamna Liliana Ţuroiu, la ceremonie vor mai participa ambasadorul României la Londra, domnul Dan Mihalache, ASR Principesa Elena, Gerry Clarkson CBE, președintele Consiliului Local Ashford, doamna Jessamy Blanford, primarul oraşului Ashford, adjunctul Lordului Locotenent –  reprezentantul Reginei Elisabeta a II-a pentru comitatul Kent, şi marele şerif al comitatului. Dezvelirea statuii va fi urmată de o recepţie şi de proiecţia unui film documentar dedicat Reginei Maria, realizat pentru TVR de către Camelia Csiki.

Ca urmare a câștigării concursului de soluții demarat de ICR în vara acestui an, opera este realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti – Secția Sculptură.

Preşedintele ICR, doamna Liliana Țuroiu declara, înaintea ceremoniei: „Institutul Cultural Român este onorat să poată evoca personalitatea Reginei Maria prin remarcabila operă de artă a tânărului sculptor român Valentin Duicu. El ne-o readuce pe marea regină în faţa ochilor, aşa cum trebuie să o fi văzut cei care au fost martori la ceremonia încoronării ei ca Regină a României Mari, în 1922. Acest eveniment remarcabil, organizat la inițiativa ICR, stă sub semnul unei femei  extraordinare, un exemplu prin frumuseţea şi eleganţa ei, al unei regine ce s-a remarcat prin inteligenţa şi forţa prezenţei sale, prin distincție şi prin cultură, prin talentul de „ambasador irezistibil”, un nume influent al istoriei României şi care se numără printre cele mai importante personalităţi născute în această parte a Angliei.

Regina Maria poate reprezenta şi astăzi o sursă de inspiraţie pentru toate acele femei inteligente, curajoase şi fermecătoare care, chiar dacă nu poartă pe cap o coroană, au de apărat valori, de depăşit dificultăți şi de lăsat ceva durabil în urma lor. Este deja cunoscut faptul că, pe tot parcursul anului 2018, Institutul Cultural Român a organizat, atât în ţară, cât şi prin reprezentanțele sale din străinătate, mii de evenimente care vorbesc despre istoria noastră. De data aceasta, însă, lăsăm deoparte vorbele și înfăptuim istorie. Acesta este un proiect unic pentru ICR şi suntem mândri că putem finaliza acest an lăsând în urma noastră o moștenire culturală concretă, chiar în locul de naştere al Reginei.”

La rândul său, Gerry Clarkson CBE, președintele Consiliului Local Ashford, mărturisea că instalarea acestei statui în Ashford este o sursă de mândrie pentru oraş: „Atunci când Institutul Cultural Român ne-a abordat în vederea ridicării monumentului, am ştiut imediat că locul cel mai potrivit era Elwick Place, acest nou centru care va deveni inima oraşului nostru. Consider că este locul cel mai potrivit pentru omagierea unei personalități care a jucat un rol atât de decisiv în împlinirea idealurilor de unire ale ţării sale de adopţie, imediat după încheierea Primului Război Mondial. Ne dorim ca, din ce în ce mai mulţi locuitori ai oraşului Ashford şi ai comitatului Kent să afle povestea acestei remarcabile prinţese britanice devenită Regină a României.”

Statuia este realizată din bronz şi are o înălțime de 2,2 metri. Aceasta va fi amplasată în Elwick Place, spaţiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, principala zonă verde a oraşului, care poartă numele vestitei suverane, însăşi bunica paternă a Reginei Maria. Graţie poziţiei centrale în care va fi amplasată, statuia promite să devină, în timp, unul dintre reperele oraşului Ashford, un oraş dinamic şi în curs de expansiune.

Amplasarea statuii este o iniţiativă a Institutului Cultural Român, realizată cu sprijinul financiar al Guvernului României, prin Programul Centenar, derulat de Ministerul Culturii şi Identității Naționale, și în parteneriat cu Consiliul Local Ashford.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…