Revoluțiile din 1989 au fost PLANIFICATE în laboratoarele KGB

Revoluțiile care au avut loc în statele comuniste din Europa de Est au fost planificate în laboratoarele KGB, cu intenția de a aduce la conducerea acestor state lideri comuniști mai democrați, care să împărtășească viziunea și politicile lui Mihail Gorbaciov privind reforma statelor și regimurilor comuniste prin glasnost și perestroika[i].

Revolțiile planificate de KGB nu urmau să fie revoluții anticomuniste, dar evenimentele le-au scăpat de sub control, întrucât în toate statele comuniste, cu excepția României, existau dizidențe puternice.

România este singura țară din Blocul Comunist unde revoluția orchestrată de KGB a reușit conform planului, puterea fiind preluată de ”rândul doi” de comuniști, membri PCR considerați opozanți ai regimului Ceușescu.

Șablonul revoluțiilor din Europa de Est

Toate statele comuniste din Europa de Est se confruntau cu penuria alimentară, lipsa libertății de exprimare, nerespectarea drepturilor omului și un control total al societății. Pentru izbucnirea unor revolte care să conducă la declanșarea unor revoluții era nevoie de un ”ferment”, un eveniment care să enerveze societatea și să o determine să iasă în stradă.

La fel ca în geologie unde există un ”stâlp martor” care arată modul în care s-au așezat straturile minerale, în cercetarea istorică privind revoluțiile există ”factorul catalizator” , acel ”ferment”, care declanșează protestul maselor, care se pot manifesta pașnic sau violent.

În cazul revoluțiilor din statele comuniste din Europa de Est ”stâlpul martor” îl reprezintă evenimentele din Cehoslovacia. Acest argument nu îmi aparține, mi-a fost dezvăluit de regretatul academician Florin Constantiniu, în noiembrie 2003, la sediul redacției Cadran Politic.

Ce s-a întâmplat în Cehoslovacia?

Uniunea Socialistă a Tinerilor a obţinut autorizaţie să comemoreze, la 17 noiembrie 1989, 50 de ani de la închiderea universităţilor şi a şcolilor superioare de către nazişti. La acea manifestaţie au venit şi organizaţiile civice şi anticomunişti, iar lucrurile au degenerat.

Tonul fusese dat de studenţii de la facultăţile umaniste, Facultatea de Litere a Universităţii Caroline din Praga fiind unul dintre centrele unde se organiza nu numai greva studenţilor, începând din 17 noiembrie (într-o zi de vineri), dar se formulau şi cerinţele şi programul de acţiune al opozanţilor regimului comunist. În scurt timp s-au alăturat şi artiştii teatrelor pragheze, care şi-au deschis sălile pentru organizarea de întâlniri şi discuţii ale manifestanţilor. Cu o zi înainte, pe 16 noiembrie, slovacii începuseră, la rândul lor, demonstraţiile în Bratislava.

Ce a fost diferit la această manifestaţie, faţă de celelalte?

”Factorul catalizator” pentru mulţimea furioasă a fost o informaţie ce s-a dovedit mai târziu a fi falsă: sâmbătă, 18 noiembrie, o femeie a susţinut în faţa unui grup de disidenţi din jurul lui Petr Uhl, şeful unei agenţii de presă clandestine, că un prieten, studentul Martin Smid, a fost ucis de poliţie.

Uhl, fost deținut politic, a transmis informaţia, pe care o considera adevărată, posturilor de radio străine, Europa Liberă şi Vocea Americii, ascultate de milioane de cehi şi slovaci. Acest lucru i-a făcut pe cei care nu ieşiseră până atunci în stradă, să iasă din case şi să se alăture mulţimii.

În ziua următoare, Martin Smid a apărut la televiziune și a dezminit informaţia privind uciderea sa, afirmând că se afla în week-end, acasă la părinți, în provincie. Însă era prea târziu, manifestaţiile se extinseseră în întreaga ţară.

Pe 19 noiembrie, dizidentul Vaclav Havel şi colaboratorii săi au înfiinţat Forumul Civic, mişcare care a preluat conducerea revoluţiei. Mişcarea din Cehia era susţinută de partea slovacă, prin organizaţia Publicul Împotriva Violenţei. Cele două mişcări civice încercau să iniţieze un dialog cu autorităţile comuniste, în numele protestatarilor.

Printre cererile revoluţionarilor se numărau iniţial demiterea oficialilor aflaţi în spatele tentativei de reprimare violentă a manifestaţiilor şi eliberarea tuturor deţinutilor politici, apoi cererile lor au mers până la demiterea guvernului.

Pe 24 noiembrie 1989, secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, Miloš Jakeš, a demisionat, iar Partidul Comunist cehoslovac a abandonat puterea, pe 28 noiembrie, anunţând în mod oficial că acceptă principiul multipartitismului.

Pe 10 decembrie, la conducerea guvernului federal a fost ales Marián Čalfa, iar preşedintele comunist Gustáv Husák s-a retras din funcţie. Pe 28 decembrie 1989, Alexander Dubček a fost ales preşedinte al Parlamentului, iar pe 29 decembrie 1989, Václav Havel devenea Preşedintele Cehoslovaciei.

Ce s-a întâmplat în România?

O tentativă de declanșarea a unei revolte populare a avut loc la Iași, pe 14 decembrie 1989, când în fața hotelului Unirea s-au adunat câteva sute de tineri. Aceștia s-au plimbat timp de câteva ore, pașnic, nu au scandat nimic. Așteptau să li se alăture populația, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Scânteia revoluției a fost dată pe 15 decembrie 1989, la Timișoara, unde aproximativ 200 de enoriaşi maghiari au venit în apărarea pastorului reformat László Tőkés, care primise o sentinţă de evacuare din casa parohială, aflată în aceeaşi clădire cu Biserica Reformată. Aceștia au răspuns apelului pastorului de a fi martorii evacuării sale din locuință și mutării în altă parohie, ca urmare a criticilor aduse regimului Nicolae Ceaușescu.

În zilele 16-17 decembrie, în timpul tragicelor evenimente prin care regimul comunist a încercat să înăbușe revolta din Timișoara, radio Europa Liberă relata o știre, primită pe surse, că au fost omorâți 5.000 de manifestanți. Această știre a constituit ”factorul catalizator” pentru manifestațiile din București. La fel ca în Cehoslovacia, știrea a fost dezmințită mai târziu. Numărul celor uciși în timpul manifestațiilor din Timișoara variază între 76 și 80 de morți. Din rândul acestora, 44 de persoane ucise au fost duse la crematoriul din București, din ordinul dat de Elena Ceaușescu, însă numai două persoane au fost recunoscute ca fiind cetățeni ai Timișoarei, celelalte 42 de persoane s-a presupus a fi fost agenți ai unor servicii de informații străine.

În ziua de 21 decembrie 1989, la București, regimul comunist, la ordinul lui Nicolae Ceușescu, a organizat un miting în fața Comitetului Central. În timpul mitingului, un zgomot puternic din mulțime genereză panică în rândul manifestanților. Mulțimea se împrăștie pe străzile adiacente, iar un grup de tineri organizează așa numita Baricadă de la Inter, pentru a protesta împotiva regimului. În timpul nopții de 21 spre 22 decembrie, o divizie de tancuri împrăștie baricada și aproximativ 90 de tineri sunt omorâți. În dimineața de 22 decembrie, muncitorii de pe platformele din București se adună în Fața Comitetului Central, iar în jurul orei 11 intră în clădirea în care se afla dictatorul. În jurul orei 12:00, soții Ceușescu  fug cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central.

Cine preia puterea după fuga lui Nicolae Ceușescu?

După două ore de la fuga soților Ceușescu, la sediul Ministerului Apărării Naționale, generalul Ștefan Gușă – șeful Marelui Stat Major, și generalul Atanasie Stănculescu – prim-adjunct al ministrului Apărarii, alături de alți comandanți ai Armatei Române, îi PREDAU CONTROLUL ARMATEI lui ION ILIESCU. Acest lucru s-a întâmplat în ziua de 22 decembrie, la ora 14:30. Evenimentul a fost filmat de Televiziunea Română și consemnat în stenograma ministerului.

Cine era Ion Iliescu? De ce i s-a predat controlul Armatei Române? Acest lucru nu l-a clarificat nimeni, până în prezent.

După evenimentele sângeroase de la Timișoara și din București, PLANUL A al KGB era preluarea pașnică a controlului armatei și al țării de către Ion Iliescu. O parte din acest plan s-a realizat: preluarea pașnică a controlului Armatei.

În Cehoslovacia, preluarea puterii de către mișcarea care îl susținea pe dizidentul Václav Havel a durat 41 de zile. În România, preluarea puterii de către ”dizidentul” Ion Iliescu s-a realizat în mai puțin de 3 ore.

În seara zilei de 22 decembrie, piata din fața Comiteului Centeal era ocupată de aproximativ 100.000 de manifestanți. Ion Iliescu s-a adresat mulțimii, din balconul de la Comitetul Central, anunțând că a preluat controlul Armatei și a Ministerului de Interne, iar manifestanții a început să scandeze vehement ”FĂRĂ COMUNIȘTI”.  Iliescu a anunțat că dictatorul a fost prins și s-a retras imediat.

Acela a fost momentul în care Ion Iliescu și clica lui au pus în acțiune PLANUL B: Divesiune prin organizarea de lupte de gherilă urbană și manipulare mass-media prin intermediul TVR.

La câteva minute după ce Ion Iliescu s-a retras din Balconul C.C., a început să se tragă cu armă autoamtă de pe clădirea Sălii Palatului. Un ”revoluționar” aflat în balconul C.C. a prezentat în scurt timp un cartuș de manevră și a cerut mulțimii să nu intre în panică. Un alt ”revoluționar” a anunțat că urmează ca gărzile patriotice să fie înarmate pentru a apăra populația. Apoi, cineva  a dat foc la ușile de la o clădire din apropiere, etc.

Ion Iliescu a prezentat la TVR ”inamicul ascuns”: securiștii și teroriștii care îl apără pe dictator. Până în prezent s-a demonstrat că nici un securist nu a tras cu vreo armă pe întreaga durată a revoluției, iar teroriștii nu au existat.

Din data de 22 decembrie, după fuga dictatorului Nicolae Ceușescu, și până în data de 27 decembrie au fost uciși aproximativ 980 de oameni în toată țara.

De ce a avut nevoie Ion Iliescu de această diversiune în care au murit oameni?

Românii au protestat în stradă ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI. Ion Iliescu era comunist, nu putea revendica poziția de lider al României, fie și temporar. El nu era anticomunist, nu era nici măcar un simplu revoluționar de la Baricada de la Inter sau de pe stradă. El nu participase la nicio manifestație, el era o persoană cu studii universitare la Moscova.

Însă, ERADICAREA de către Ion Iliescu a unor ”INAMICI ASCUNȘI”- TERORIȘTII, despre care, la TVR, se inducea ideea că erau CETĂȚENI STRĂINI plătiți dinainte de revoluție să-l salveze pe Ceaușesu, sau uneori se confundau cu SECURIȘTII fideli lui Ceușescu – care vor să înăbușe revoluția și să îl reînscăuneze pe dictator, îl transformau în EROUL SALVATOR, care nu putea fi contestat de nimeni.

Tehnicile de diversiune și manipulare folosite de Ion Iliescu în zilele revoluției din decembrie 1989, se regăsesc în manualele de specialitate. Deși au trecut 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, adevărul nu a fost scos, încă, la lumină. Mai mult decât atât, dosarele Revoluției ar fi fost clasate dacă Asociația 21 decembrie, prin Doru Mărieș, nu s-ar fi luptat la CEDO pentru a împiedica această mârșăvie.

Recent, președintele Klaus Iohannis a cerut justiției să afle adevărul.

Notă:

[i] Reformele economice și politice realizate de Partidul Comunist Chinez, care s-au dovedit de succes, au fost inspirate de politicile lui Gorbaciov – glasnost (transparență) și prestroika (reformă), însă au pus în practică, mai întâi, perestroika, iar în ceea ce priveste glasnost, acestă politică este în stand by, considerându-se că poporul nu este încă suficient pregătit pentru aceasta. Gorbaciov a început reformarea sistemului comunist cu politicile de glasnost, ceea ce s-a dovedit a fi fost greșit, întrucât a eșuat.