SUA: Rusia încalcă obligația privind armele chimice din Siria de Radu FLOREA postat pe 28/02/2018 Foto: Media Copiii sirieni primesc tratament pentru un atac suspectat a fi chimic la o clinica improvizată în apropiere de Ghouta Est, pe 25 februarie. Rusia și-a încălcat datoria de a garanta distrugerea armelor chimice ale Siriei și de a împiedica guvernul Assad să le utilizeze, au declarat miercuri Statele Unite. Siria a semnat o interdicție internațională privind armele chimice în 2013, ca parte a unui acord negociat de Moscova pentru a evita atacurile aeriene ale S.U.A. ca represalii pentru atacul cu gaze chimice care a ucis sute de oameni. În anii care au urmat, depozitul declarat al Siriei de gaze chimice interzise a fost distrus de instituțiile internaționale de monitorizare. Statele Unite au declarat anul trecut că Siria a folosit din nou gaze chimice interzise, iar președintele Donald Trump a ordonat atacuri aeriene. Washingtonul a spus că are dovezi că Siria a folosit gaze chimice cu clor în atacurile lansate în ultimele săptămâni. Lucrătorii de la salvare și medicii de la fața locului au descris simptomele pacienților care s-au sufocat datorită gazelor chimice lansate în atmosferă prin lovituri aeriene. Spre deosebire de gazul sarin, clorul este legal întrucât statele îl folosesc pentru purificarea apei și în alte scopuri civile, dar utilizarea acestuia ca armă este interzisă. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în discursul susținut la un forum sponsorizat de ONU privind dezarmarea, a declarat că Siria și-a eliminat stocurile de arme chimice și că și-a plasat arsenalul sub control internațional. Washingtonul folosește pretenții false privind utilizare a armelor chimice pentru a ataca guvernul sirian, a spus Lavrov. Organizația internațională de supraveghere a armelor chimice de la Haga a deschis o anchetă duminică, în urma unor atacuri în regiunea siriană Ghuta de Est pentru a determina dacă au fost folosite muniții interzise, au declarat surse diplomatice pentru Reuters. Robert Wood, ambasadorul SUA pentru dezarmare, a declarat reporterilor la Geneva cu puțin timp înainte ca Lavrov să se adreseze forumului, că Siria încălca convenția privind armele chimice pe care a semnat-o în 2013 și că Moscova „a încălcat în mod clar” angajamentul său de a acționa ca „garant” pentru comportamentul Siriei. Reprezentantul SUA a spus că nu are nicio informație cu privire la complicitate rusească în ceea ce privește presupusa folosire a armelor chimice, dar a adăugat: „Rusia se află pe partea greșită a istoriei cu privire la folosirea armelor chimice în Siria „. Ministrul Lavrov a afirmat că Statele Unite se bazează pe informațiile „complet discriminatoare” făcute de persoane care lucrează în zonele rebele și care au lansat „pretenții absurde împotriva guvernului Siriei”. „Observăm că SUA și aliații săi exploatează pur și simplu afirmațiile nefondate privind utilizarea armelor chimice de către Damasc, ca instrument de inginerie politică antisiriană”, a adăugat Lavrov. 5/5 - (12 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia