În fiecare an electoral apar partide noi. Unul dintre acestea, denumit Platforma Social-Liberală (PSL) este inițiat de Alexandru Coita şi Ilan Laufer. În Programul „România 10 în 10” pe care acest partid îl promovează sunt propuse măsuri 10 măsuri pe care noul partid le preconizează pentru, fireşte, următorii 10 ani.
Programul PSL propune câteva măsuri așteptate în special de tineri și de românii din diaspora:
Crearea de hub-uri regionale
În ce priveşte economia, PSL vrea crearea a trei „hub-uri regionale”, câte unul în Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, în care „să incubăm 30.000 de companii”, dar şi să „readucem proiectul Start-up Nation, pe care acum PNL l-a eliminat”, a spus unul din inițiatori.
Venitul minim de 1.000 de euro pe lună
„Avem în acest moment venitul minim pe care vrem să-l aducem la 1.000 euro, ceea ce ne-ar permite din punct de vedere economic şi social să implementăm şi celelalte proiecte pe care le avem” a spus unul din inițiatorii PSL în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, sâmbătă, la Oradea.
Armată, ori voluntariat în zonele sărace
Reintroducerea stagiului militar obligatoriu de 6 luni sau voluntariat în zonele defavorizate unde există excluziune socială.
„Foarte mulţi tineri, după liceu sau în timpul liceului poate se mai întâmplă să se dezorienteze, s-o ia pe căi greşite. Cred că 6 luni nu este o perioadă atât de lungă, dar în acelaşi timp este o perioadă suficientă încât să fii încadrat, încât să cunoşti un plan de apărare a ţării, încât să-ţi faci noi camarazi şi prieteni, să cunoşti noi oameni, să ai o nouă şansă să capeţi un job, să faci o carieră în armată.
Cei care nu vor dori să facă acest stagiu vor putea să meargă în voluntariat şi să ajute zonele mai defavorizate unde există o excluziune, să ne ocupăm de incluziunea celor mai săraci „, a spus unul dintre inițiatori, mărturisind că s-a inspirat „după modelul ţărilor nordice”, a spus unul din inițiatorii PSL.
Divorţ online
Un alt proiect enunţat de iniţiatorul PSL este digitalizarea administraţiei, aşa încât cetăţeanul să rezolve problemele din tastatură sau prin atingerea ecranului telefonului: „Vrem să digitalizăm tot sistemul administrativ, deci practic prin telefon să poţi face absolut tot ce doreşti, inclusiv în Coreea de Sud există acest model al digitalizării și vrem să-l luăm de acolo, poţi să divorţezi prin telefon, online, nu mai trebuie să-ţi baţi capul, să pierzi timpul, să stai la cozi”.
Legea repatrierii
Un alt „proiect de ţară” al PSL este repatrierea unui milion de români din cele 5 milioane plecaţi din ţară, în cinci ani, printr-o „lege a repatrierii care pur şi simplu să le ofere românilor plecaţi posibilitatea să se întoarcă în ţară şi să se reintegreze în societate”, spune unul din inițiatori.
„Cei care vor obţine certificatul de repatriat” vor putea accesa „programul Prima Casă Diaspora”, printr-un credit garantat de stat după modelul Prima Casă, „cu un avans de 3-5%, 5% maxim”, a spus unul din inițiatori.
Schimbarea imnului național
PSL ar vrea şi schimbarea imnului naţional, „Deşteaptă-te, române!”, pentru că nu mai este actual. „Am propus o dezbatere naţională să avem un alt imn naţional. Linia melodică a celui de acum e foarte frumoasă, dar cuvintele nu cred că mai reflectă realitatea românească de astăzi. Cred că ne-am şi deşteptat, deci nu mai suntem în situaţia de atunci, în 1848 când a fost scris imnul, nu mai suntem înconjuraţi nici de barbari, nici de tirani, suntem în Uniunea Europeană, şi cred că un nou proiect de ţară ar fi ca un român să trăiască la fel de bine ca un italian sau ca un spaniol”, a argumentat unul din inițiatori.
PSL este în faza de organizare, pentru a găsi viitori candidaţi pentru alegerile locale şi parlamentare din acest an. Iniţiatorii PSL călătoresc prin țară cu un autocar personalizat cu fotografiile lor. PSL vrea să participe cu candidați propri la alegerile locale și parlamentare.
„Dorim să creem nuclee dure, vrem să venim alături de oameni, să le prezentăm proiectul nostru, vrem să aducem lângă noi oameni care să se implice şi care simt că acest proiect este un proiect viabil”, a spus unul din inițiatori.
Alexandru Coita şi Ilan Laufer descriu „platforma” ca fiind una de centru, „care poate să aducă pacea în societatea românească, să înceteze războiul româno-român.