Acasă Intern Condamnăm legalizarea „furtului de copii”

Condamnăm legalizarea „furtului de copii”

Eu, Călin Georgescu, şi Partidul Alianța Antreprenorilor şi Agricultorilor, condamnăm în mod categoric PL-x 145/2023, proiectul de lege referitor la prevenirea separării copilului de familie. România, ca ţară civilizată, are deja legi pentru protejarea copilului şi a familiei.

În cazul de față, sub o denumire înșelătoare, se ascunde o lege samavolnică și anticreștină care urmărește legalizarea „furtului de copii” de către un stat total aservit oligarhiei globaliste. Alături de PL-x 143, 144, PL-x 145 este un alt „jalon de reformă” din cadrul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), proiectul Uniunii Europene tehnoglobaliste de distrugere a oricărei brume de suveranitate românească și statală în general.

Din punctul nostru de vedere, toți acei parlamentari care au votat „Da” sau „Abținere” dovedesc un lichelism abject și o atitudine de total dispreț față de valorile perene ale umanității, față de persoanele cele mai vulnerabile ale societății și față de însăși celula de bază a națiunii române care este familia.

În același timp, apreciem atitudinea corectă a parlamentarilor AUR, singurii care au votat „Contra” (potrivit declarației președintelui AUR, George Simion, parlamentarii AUR au reușit să trimită legea înapoi la comisie). Pericolul nu a trecut. Proiectul de lege nu a fost blocat, ci doar amânat.

Nu este nevoie de amendamente, această lege pur și simplu nu trebuie să existe! Legea este deosebit de primejdioasă, întrucât reprezintă o ingerință brutală în viața de familie, are un caracter discriminatoriu și legalizează răpirea de către stat a copilului pe motive absurde. De exemplu: copiii pot fi luați cu forța de lângă părinți dacă nu au schema completă de vaccinare, dacă familia trăiește în sărăcie etc. Instituirea unui sistem de monitorizare numit „Observatorul Național al copilului” este o măsură de-a dreptul satrapică.

Legi precum PL-x 145 sunt impuse României prin PNRR, acest plan secret de înrobire totală a României. Nici măcar nu mai suntem o colonie. În prezent suntem doar un teritoriu, undeva, la curbura Carpaților, cotropit de oligarhia mondială. Dar un teritoriu ce va fi în curând eliberat. Rămânem cu nădejdea în Dumnezeu și în puterile noastre unite!

Călin Georgescu,
Președinte AAA

sursă:
https://aaa.com.ro/2023/04/19/comunicat-de-presa-2/

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de DR. CĂLIN GEORGESCU
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

COLINDUL RENAȘTERII NAȚIONALE

Distribuie pe: …