Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România (V)

Elena Alistar

Elena Alistar (1873-1955)

Medic militar, prima femeie om politic din întregul spațiu românesc, membru al Sfatului Țării.

Elena Alistar a fost un cunoscut medic, pedagog, om politic, animatoare a vieţii culturale în Basarabia, a cărei activitate a rămas în memoria basarabenilor ca extrem de importantă pentru cultivarea conştiinţei naţionale şi pentru formarea unei identităţi coerente a românilor moldoveni. A fost singura femeie-deputat în Sfatul Ţării.

S-a impus pe scena politică a Basarabiei într-un moment extrem de dificil, caracterizat prin mari confruntări militare şi tensiuni politico-diplomatice generate de Primul Război Mondial. În acele momente, regimul democratic abia se instaura, iar drepturile femeii nu erau consacrate pe plan legislativ şi juridic.

A avut o viaţă sinuoasă şi plină de încercări, pe care a reuşit totuşi să le accepte şi să le transforme în noi provocări şi imbolduri spre realizarea scopurilor propuse. Personalitate puternică, percepea în profunzime evoluţia evenimentelor istorice. Preocuparea permanentă a Elenei Alistar, încă dinainte de 1918, a fost deşteptarea conştiinţei naţionale, pentru care a luptat decenii întregi, în toate funcţiile pe care le-a avut.

Una dintre metodele pe care le-a utilizat pentru promovarea valorilor naţionale, pe lângă acţiunea directă şi încadrarea în programele sociale, au fost articolele scrise, în care milita pentru unirea Basarabiei cu România – una dintre cele mai riscante acţiuni în timpul dominaţiei ţariste.

Elena Alistar s-a născut la 1 iunie 1873, în comuna Vaisal, jud. Ismail, în familia preotului Vasile şi a Elisavetei Balan. Ca în majoritatea familiilor de preoţi români din Basarabia, în cadrul familial se vorbea româneşte, se cultiva dragostea de neam şi se promova cultura românească autentică, altoite pe tradiţiile naţionale păstrate aici.

Şi-a început studiile la şcoala primară din satul natal, continuându-le la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, unde a fost admisă în 1882. A absolvit şcoala în 1890. Ulterior, după absolvire, a activat în calitate de învăţătoare în satele Văleni (1890-1891), Roşu (1891-1893), Zărneşti (1893-1897) din judeţul Cahul. S-a căsătorit cu preotul Dimitrie Alistar, paroh la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi, în 1898, s-au stabilit împreună în satul Rezeni, judeţul Chişinău, unde activa în calitate de preot tatăl ei, Vasile Balan. În acest sat Elena Alistar a lucrat ca învățătoare în perioada 1904-1916.

A inaugurat în sat o serie de cursuri de limbă română pentru adulţi, a organizat lecturi cu sătenii, promovând valori româneşti şi făcându-i pe locuitorii satului conştienţi de rădăcinile lor şi de atitudinea faţă de ele, de felul în care trebuie ele întreţinute cu atenţie. La unele acţiuni de acest gen a participat şi Ion Pelivan.

În 1909, după moartea soţului, pleacă din localitate, rămânând în memoria sătenilor doar ca o bună preoteasă. Totuşi, unii îşi mai aminteau şi de cursurile pe care le realizase, de discuţiile pe care le purta cu sătenii, de accentele naţionale pe care le promova.

Cu sprijinul lui Constantin Stere, unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai basarabenilor, în 1909 vine la Iaşi, unde este primită ca studentă la Facultatea de Medicină, pe care a absolvit-o în 1916. Studiile i-au fost asigurate printr-o bursă din partea Ligii Naţionale pentru Unirea Tuturor Românilor, filiala Iaşi, finanţată de Vasile Stroescu. La universitate, i-a avut ca profesori pe: C. Stere, M. Manicatide, N. Bacaloglu. Şi-a susţinut disertaţia pe o temă referitoarea la mişcarea inochentistă din Basarabia, conducător ştiinţific fiindu-i C. Parhon

A continuat să militeze pentru deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni, acţiunile sale concretizându-se prin formarea unui contingent mare de persoane ce răspândeau idei naţionale în mediul rural. Aceste acţiuni erau cu atât mai importante în contextul european incert, cu extrem de multe modificări ale situaţiei sociale şi politice, generate de formarea blocurilor politico-militare şi de începutul primului Război Mondial.

La 19 august 1914, în timp ce era în vizită la Rezeni, la părinţii ei, Elena Alistar a fost arestată de către autorităţile ţariste. Acuzaţiile iniţiale aduse ei erau cele de agitaţie pro-românească. A fost închisă timp de 45 zile în penitenciarul Chişinău, apoi acuzată de spionaj în favoarea României, una dintre acuzaţiile tipice pentru regimurile autoritare. Deoarece vinovăţia ei nu a fost demonstrată, Elena Alistar a fost eliberată la 5 octombrie. A revenit la Iaşi, unde şi-a continuat studiile.

La 16 august 1916, în timpul Primului Război Mondial, a fost mobilizată în calitate de medic-sublocotenent la un spital din Iaşi. În acea perioadă de lupte crâncene, era necesară mobilizarea tuturor medicilor disponibili. Elena Alistar a dat dovadă de o deosebită abnegaţie în îngrijirea răniţilor. A asigurat ca medic susținerea sănătății și moralului soldaților și ofițerilor răniți. Participa la operații și tratamente, salvând viața multor răniți de pe Frontul românesc. În timpul liber alături de ofițerii patrioți vizita unitățile militare, unde erau și militari moldoveni, îndemnându-i la deșteptare și activitate revoluționară. În octombrie 1917 s-a transferat, în calitate de medic, la spitalul Costiujeni, unde a activat până la 1 decembrie 1918. Consulta, ca medic, militarii basarabeni din unitățile militare, promovând ideile naționale de independență și dezrobire a Basarabiei

Ca om politic, Elena Alistar a participat la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc, aprilie 1917. S-a numărat printre membrii fondatori ai acestei mişcări.

În 1917, a fondat societatea culturală Făclia a femeilor studente la medicină şi Liga culturală a femeilor din Basarabia. A fost şi preşedinta Ligii culturale, până în 1937.

În octombrie 1917, a fost delegată la primul for democratic al Basarabiei. Astfel, la vârsta de 42 de ani, a devenit deputat în Sfatul Ţării, din partea Ligii culturale a femeilor. Şi-a exercitat mandatul de deputat pe întreaga perioadă de activitate a Sfatului Ţării, între 21 noiembrie 1917 – 27 noiembrie 1918. A făcut parte din Blocul Moldovenesc, una dintre cele mai importante două fracţiuni ale parlamentului Republicii Democratice Moldoveneşti.

A activat în comisiile redacţională şi şcolară ale Parlamentului basarabean. Fiind singura femeie membră a Parlamentului, dintre toţi delegaţii aleşi ai diverselor organizaţii, avea o pondere deosebită, aproape o valoare de simbol – simbol al femeii basarabene.

Publicistul G. Tofan scria despre modul în care era ea receptată la şedinţele Parlamentului basarabean: „O vie şi călduroasă manifestare se face vorbitoarei Ligii culturale a femeilor moldovence, doamnei doctor Alistar. Des aplaudată, preşedinta Ligii, care e o vorbitoare bună, analizează, într-o frumoasă limbă moldovenească, era să zic românească, programul şi scopurile urmărite de ligă.”

La şedinţa de inaugurare a Sfatului Ţării, când Ion Inculeţ a fost ales preşedinte, Elena Alistar, într-un gest profund simbolic, i-a prins la piept o eşarfă tricoloră

Elena Alistar a fost activă nu doar la şedinţele Sfatului Ţării, dar a avut şi o prezenţă permanentă în paginile ziarelor locale, jurnalismul fiind o practică pe care o începuse încă din primele zile ale activităţii ei sociale şi politice. În apelul Acum ori niciodată, publicat pe 11 februarie 1918, Elena Alistar se adresa basarabenilor nehotărâţi şi dezorientaţi: „… Noi trebuie să ne unim. Orice moldovean, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să aducă orice jertfă pentru a înfăptui unirea. Noi nu putem trăi neatîrnaţi, suntem siliţi a ne uni cu vreun stat vecin. Rusia e moartă şi, de va învia, apoi numai sub o cârmuire va mai putea trăi. Atunci e mai bine în monarhia împreună cu fraţii decât cu străinii. Fiecare moldovean trebuie să dorească acum unirea cu România şi, astfel, să formăm cu toţii o Românie nouă, care să fie nouă din toate punctele de vedere…”

În cuvântări și presa periodică din acea  vreme, Elena Alistar chema forțele politice și populația basarabeană la unitate națională. ”Spre aceasta trebuie să meargă atât naționaliștii cât și socialiștii moldoveni, fiindcă orice socialist își dă seama că numai ridicând cultura fiecărui popor se pot înfăptui marile gânduri ale omenirii. Dacă nu ne-om uni acum cu frații noștri, apoi nu se știe de va mai veni în viitor timp atât de potrivit și în veci vom fi blăstămați de urmașii noștri, cari, cetind istoria, vor vedea că am putut făptui actul de unire și nu l-am făptuit. Eu mă tem de acest blăstăm și strig în gura mare:

Să ne unim!..”.

Doctor Elena Alistar. Deputat în Sfatul Țării. 11 februarie 1918. (Opera: Mișcarea națională în Basarabia., Chișinău, 1930).

La 19 februarie 1918, Elena Alistar publică încă un apel către moldovenii din Basarabia, care include următoarele cuvinte:

„Vouă tuturor mă adresez cu această scrisoare, pornită din adâncul sufletului meu ce bate în folosul neamului. Acum să ne unim cu toţii, cu dragoste către neam, şi să lucrăm cât mai energic ca să putem da acum, având puterea în mâini, roade cât mai bogate şi frumoase.”

La 27 martie 1918, în cadrul memorabilei şedinţe a Sfatului Ţării, a votat Unirea Basarabiei cu România.

A continuat să publice articole ce vizau trezirea conştiinţei naţionale, unul dintre cele mai importante texte fiind scrisoarea din 13 octombrie 1918, adresată femeilor basarabene.

După Unire, a fost aleasă directoare a Şcolii Eparhiale de Fete din Chişinău, pe care o absolvise în 1890. A activat în această funcţie între anii 1918-38, instituţia de învăţământ pe care o conducea devenind în acest timp un important focar de cultură şi educaţie românească şi formând viitori pedagogi şi oameni de cultură ce au contribuit la menţinerea spiritualităţii româneşti pe aceste meleaguri.

În 1930, a publicat broşura Mişcarea naţională în Basarabia, o lucrare de memorialistică importantă pentru stabilirea cursului pe care l-au avut evenimentele de la începutul secolului XX din Imperiul Ţarist şi Regatul Român.

Alte lucrări importante semnate de Elena Alistar: Amintiri din anul 1917-18, publicată în 1991 în baza unor surse manuscrise; Fizionomia socială şi politică a Sfatului Ţării, publicată iniţial în revista Viaţa Basarabiei, 1933, numărul 4-5, republicată ulterior în revista Cugetul, numărul 1 pe 2006; un volum de Memorii, cu o deosebită importanţă documentară, deoarece reflectă în mod veridic o perioadă de răscruce în istoria Basarabiei, care a stat la baza mai multor controverse.

Elena Alistar a activat la funcții minore în Justiția din Basarabia, Curtea de apel Chișinău, tot timpul cât a funcționat justiția românească, adică din 1929-1940 și 1941-1944, până când Basarabia a fost ocupată de sovietici. (Mihai Tașcă, Timpul, Chișinău, 2000).

Activitatea ei a fost apreciată cu mai multe distincţii: Ordinul Regele Ferdinand I, Medalia Meritul Sanitar, clasa II, pentru combaterea holerei, conferită în 1913, Medalia Bărbăţie şi Credinţă, conferită în 1913, Medalia Răsplata Muncii, clasa I, 1922, pentru construcţii şcolare.

La 28 iunie 1940, momentul anexării Basarabiei de către Uniunea Sovietică, idealul pentru care Elena Alistar a luptat decenii întregi s-a spulberat, iar viaţa ei a ajuns în pericol. Lăsând în urmă un popor ce o admira şi iubea, s-a refugiat peste Prut, iniţial în oraşul Iaşi, în casa familiei Isanos, apoi în satul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa.

Elena Alistar s-a stins din viaţă în 1955. În ultimele zile, a avut la căpătâi doar 3 prieteni şi rude: sora ei, Eliza, soţul – preotul Balaur – şi doamna Isanos. A fost înmormântată, cu o ceremonie discretă, în satul Pucioasa. În 1963, a fost deshumată, adusă la Bucureşti, apoi reînhumată în cavoul familiei Isanos de la cimitirul Şerban-vodă (Bellu).

Vom încheia această scurtă schiță biografică cu amintirile Elenei Alistar despore ziua de 21 noiembrie 1917, ziua ăn care a re loc prima ședință a Sfatului Țării: ”…Neștearsă va fi în memoria mea această zi sfântă. De dimineață toate străzile erau pline de norod. (…) La ora 12 a avut loc ședința solemnă, sub președinția dlui N.N.Alexandri, cel mai în vârstă dintre deputați. Când dânsul a pronunțat cuvintele ”Declar prima ședință a Sfatului Țării deschisă”, domnia sa a vărsat șiroaie de lacrimi împreună cu aproape tot auditoriul. (…) Cu drept cuvânt se poate zice că fiecare a simțit atunci că în sufletul său a intrat însuși Dumnezeu. (…) Ne găseam înconjurați de o mulțime de armată rusă, bolșevică, care în orice moment ne puteau distruge”.

 Autor: col.(r), conf.univ. dr. Anatol Munteanu, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România

Bibliografie:

1.A.N.M., f.727, inv.2, dos.37

2.Marcu, George, Dicționarul personalităților feminine din România, Ed.Meronia, București, 2009

3.Gh., Tofan, Sărbătoarea Basarabiei, Chișinău, 1917

4.Vlad, Bejan, Românii din Sudul Basarabiei, Ed.Fundația AXIS, Iași, 1998

5.Mișcarea națională în Basarabia, Chișinău, 1930.