Fiul Tinei Turner s-a sinucis de Claudia DUȚĂ postat pe 04/07/2018 Foto: Media Tina Turner și fiul său Craig Turner Craig Turner, fiul cel mare al cântăreţei americane Tina Turner, a fost descoperit mort în locuinţa sa din California, iar autorităţile spun că acesta s-a sinucis prin împuşcare, potrivit variety.com. Craig Turner, în vîrstă de 59 de ani, lucra la o companie imobiliară din San Fernando Valley, iar tatăl lui biologic era saxofonistul Raymond Hill, însă a fost adoptat de fostul soţ al Tinei, Ike Turner. Hill şi Ike au fost colegi în trupa Kings Of Rhythm. Tina Turner – pe numele real Anna Mae Bullock – a avut o relaţie cu Hill pe când lucra ca solistă de backup pentru trupă şi l-a născut pe Craig la vârsta de 18 ani. Relaţia ei cu Hill a fost una de scurtă durată. Cântăreaţa s-a căsătorit cu Ike Turner în 1958 şi a adoptat ulterior numele de scenă Tina Turner. În viața de familie, Tina Turner a fost o femeie abuzată fizic în mod regulat de soţ, iar abuzurile l-au afectat şi pe Craig. În cele din urmă, Tina l-a părăsit pe Ike, în 1976, iar muzicianul a murit în 2007 din cauza unei supradoze de cocaină. Craig Turner mai are un frate vitreg, Ronnie Turner, în vârstă de 57 de ani, care este muzician şi în trecut a cântat cu părinţii săi. Ike Turner a mai avut doi copii dintr-un mariaj anterior, pe care Tina i-a adoptat şi i-a crescut alături de fii săi. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia