Acasă Economie Pandemia a produs de TREI ORI mai multe PIERDERI turismului mondial decât în perioada crizei din 2009

Pandemia a produs de TREI ORI mai multe PIERDERI turismului mondial decât în perioada crizei din 2009

Restricţiile aplicate în contextul pandemiei au generat pierderi de 320 de miliarde de dolari  pentru turismul mondial în perioada ianuarie-mai 2020, anunţă Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), potrivit cotidianului Le Figaro.

În perioada ianuarie-mai 2020, numărul turiştilor a scăzut cu 56% (aproximativ 300 de milioane de vizitatori) comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019. Pierderile sunt estimate la 320 de miliarde de dolari (272 de miliarde de euro).

„Este vorba de triplul pierderilor înregistrate de turismul internaţional în cursul crizei economice din 2009”, anunţă Organizaţia Mondială a Turismului, o agenţie din cadrul Naţiunilor Unite cu sediul la Madrid.

Turismul a început să se relanseze într-un ritm lent, în special în emisfera nordică, dar „indicele privind încrederea este la un nivel scăzut istoric”, subliniază Organizaţia Mondială a Turismului.

Printre riscurile cu care se confruntă sectorul turismului figurează recrudescenţa virusului şi posibilitatea impunerii unor noi restricţii de călătorie.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…