Ministrul Meleșcanu a obținut acordul pentru un nou sediu al MAE de Claudia DUȚĂ postat pe 27/08/2018 Foto: Media Teodor Meleşcanu Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, i-a cerut luni, premierului Viorica Dăncilă, de faţă cu corpul diplomatic român aflat la Palatul Victoria, ajutor pentru „o clădire a Ministerului Afacerilor Externe, nu 18 locaţii”, răspunsul prim-ministrului fiind că dacă ar refuza şi-ar face duşmani. La finalul unei întâlniri la sediul Guvernului cu reprezentanţii corpului diplomatic român, în contextul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Român, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, i-a cerut premierului, în faţa zecilor de ambasadori prezenţi în sală, ajutorul pentru o clădire a ministerului. „Nu pot să nu folosesc acest prilej pentru a o ruga pe doamna prim-ministru să ne ajute ca, la 100 de ani de la Marea Unire să existe şi o clădire a Ministerului Afacerilor Externe, nu 18 locaţii. Vă mulţumesc foarte mult”, a declarat Meleşcanu, în aplauzele diplomaţilor prezenţi la sediul Guvernului. Viorica Dăncilă a spus că dacă ar refuza, şi-ar face ambasadorii „duşmani”. „Aplauzele dumneavoastră spun totul, dacă aş spune <Nu> aş face din dumneavoastră duşmani. Cu siguranţă este nevoie de o clădire, am discutat cu dl ministru, vom găsi soluţii pentru acest lucru”, a declarat, zâmbind, premierul. Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut, luni, diplomaţilor români, la Palatul Victoria, să aibă o „viteză mai bună de reacţie” şi să trimită Guvernului mai multe analize privind evoluţiile economice din statele în care sunt acreditaţi. „Misiunilor diplomatice din străinătate le revine rolul de a fi mesagerii ofertei economice a României, facilitatorii contractelor cu mediul de afacei din ţările de reşedinţă. Sunteţi cei care identifică şi ajută la valorificarea oportunităţilor de colaborare la nivel instituţional şi de companii. E important ca uşile ambasadelor României să fie întotdeauna deschise antreprenorilor români interesaţi de pieţele externe”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, luni, la sediul Guvernului, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii corpului diplomatic al României, în contextul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. Prim-ministrul le-a cerut ambasadorilor să fie mai activi în comunicarea cu Guvernul României. 5/5 - (1 vote) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia