Suntem atât de fixați pe narațiunea rivalității în creștere – cu SUA de o parte și China și Rusia pe de altă parte – încât putem trece cu vederea o realitate mai subtilă, dar crucială: potențialul de aliniere strategică între aceste mari puteri.
Dincolo de concurența totală, există un spațiu subapreciat pentru coordonarea tacită a marilor puteri, pe măsură ce ei navighează și își extind sferele de influență.
Interesul lui Donald Trump de a achiziționa Groenlanda de la Danemarca – o națiune suverană și aliat NATO – împreună cu afirmația sa referitoare la Canada care ar trebui să devină un stat american ar putea părea inițial un capriciu impulsiv. Cu toate acestea, privită în contextul competiției strategice a SUA cu China și Rusia, această mișcare arată ca o manevră calculată în jocul cu mize mari al geopoliticii marilor puteri.
Urmărind Groenlanda, Trump a poziționat SUA alături de Rusia și China în cursa pentru extinderea influenței și afirmarea dominației pe scena mondială.
Pentru Donald Trump, pierderea influenței în fața Rusiei și Chinei ar reprezenta o înfrângere inacceptabilă. Cu toate acestea, confruntarea directă implică riscuri și costuri imense. În schimb, el considere că, cheia păstrării poziției globale a SUA constă în adoptarea de strategii similare cu cele ale altor mari puteri – consolidarea sferelor de influență.
La sfârșitul anului 2024, SUA au alocat aproape 183 de miliarde de dolari în ajutor Ucrainei, dar Rusia încă ocupă 20% din teritoriul ucrainean. Președintele Trump spune că este prea costisitor pentru SUA să continue să finanțeze războiul pe termen nelimitat și a îndemnat Rusia și Ucraina să revină la masa negocierilor. Până în prezent, deși Vladimir Putin și-a exprimat dorința de a se întâlni cu Trump, el susține că orice armistițiu ar depinde de acceptarea de către Ucraina a actualului status quo teritorial.
Noțiunea de ”mare putere” este definită de capacitatea unui stat de a forța alte națiuni să răspundă la acțiunile sale, adesea prin forță sau constrângere. Din punct de vedere istoric, Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece a fost descrisă frecvent ca o „mare putere dezechilibrată” – un stat care, în ciuda limitărilor economice, și-a menținut influența globală prin puterea militară, disciplina strategică și dimensiunea extinsă, rol preluat de Rusia.
Acest fenomen nu este fără precedent. Australia la începutul secolului al XX-lea și Japonia în anii 1930 au folosit în mod similar puterea militară și poziționarea strategică a compensat constrângerile economice. În războiul din Ucraina, Rusia transmite un mesaj clar, în special Europei: „Pot să vă fac extrem de inconfortabili”.
Între timp, China sub conducerea lui Xi Jinping a continuat să-și afirme controlul asupra. Hotărât să-și cimenteze moștenirea, Xi a făcut din reunificare un pilon central al președinției sale, afirmând că „China trebuie să fie unificată și cu siguranță va fi unificată”. Pentru președintele Trump, întrebarea presantă rămâne: SUA se vor angaja cu adevărat în apărarea Taiwanului, chiar și cu riscul unui conflict catastrofal?
Un scenariu precar: înțelegere tacită între Trump, Putin și Xi
Realitatea că SUA trebuie să concureze cu China și Rusia, dar nu le pot confrunta direct, creează un scenariu precar, respective o potențială înțelegere tacită între trei lideri ambițioși : Trump, Putin și Xi. Ar putea ei să încheie o înțelegere nespusă, permițând fiecăruia să-și urmărească ambițiile fără amestec? Imaginați-vă o lume în care Rusia domină Ucraina, China își afirmă controlul asupra Taiwanului și SUA deține controlul asupra Groenlandei – de facto, dacă nu de jure – totul sub un acord tacit de a respecta reciproc sferele de influență ale celuilalt.
Aceste manevre de putere din culise fac mai mult decât să evoce conceptul vechi de sfere de influență – ele sugerează un aranjament liniștit, în spatele scenei, o versiune geopolitică a Let’s Make a Deal. O paralelă istorică este scrisoarea lui Winston Churchill către Josef Stalin, în care a propus împărțirea influenței în Balcani, demonstrând modul în care marile puteri au modelat istoric – și ar putea continua să facă acest lucru – geopolitica prin coordonarea dintre marilor puteri, mai degrabă decât prin confruntare directă.
Coordonarea speculată a marilor puteri
Un scenario pesimist subliniază o renaștere a realpolitik-ului, în care relațiile internaționale sunt dictate de realitatea rece și neiertătoare în care „cei puternici fac ce vor, iar cei slabi suferă ceea ce trebuie”. Acest tip de coordonare seamănă cu Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939 – un aranjament temporar conceput pentru a câștiga timp și a asigura câștiguri strategice pe termen scurt, ascunzând ambiții mai profunde și mai antagonice.
Acest tip de coordonare a marilor puteri, condusă mai mult de necesitate decât de încredere, ar putea împinge lumea într-o stare periculoasă de incertitudine, în care statele mai mici sunt reduse la pioni pe marea tablă de șah a politicii globale. Riscul de escaladare a tensiunilor și a consecințelor neprevăzute ar fi semnificativ pe măsură ce blocuri rivale apar ca răspuns, potențial declanșând noi conflicte care ar putea scăpa de sub control.
Un scenariu optimist arată că, această aliniere a intereselor ar putea stabiliza ordinea internațională. Recunoscându-și reciproc sferele de influență, cele trei mari puteri ar putea stabili un cadru pentru un nou echilibru de putere. Un astfel de aranjament ar declanșa probabil o opoziție semnificativă din partea comunității internaționale. Democrațiile și susținătorii normelor internaționale ar exprima probabil o dezaprobare puternică, refuzând potențial să coopereze sau contracarând activ acțiunile pe care le consideră ilegitime sau nejustificate.
Cu toate acestea, chiar și cea mai mică posibilitate de coordonare a puterii ar avea o semnificație imensă. China și SUA reprezintă împreună peste jumătate din economia globală și dețin o forță militară de neegalat. China este cel mai mare partener comercial pentru peste 120 de țări, în timp ce SUA servește ca principal aliat militar pentru o mare parte a lumii dezvoltate. Rusia continuă să exercite o influență semnificativă în vasta regiune eurasiatică și rămâne un actor cheie în afacerile globale. Această concentrare puternică a puterii globale le permite acestor state să remodeleze și, uneori, să ignore normele internaționale stabilite, să-și promoveze interesele strategice în detrimentul puterilor mai mici.
Ne-am obișnuit atât de mult să vedem lumea ca pe o etapă de escaladare a rivalității între SUA, pe de o parte, și China și Rusia, pe de altă parte, încât trecem cu vederea sau respingem potențialul de coordonare între ele.
Însă, o astfel de coordonare nu poate fi exclusă în totalitate, mai ales că SUA se confruntă cu provocări semnificative la adresa legitimității sale interne și internaționale. Deși a avut un rol fundamental în modelarea ordinii internaționale post-Al Doilea Război Mondial, SUA se confruntă cu un scepticism tot mai mare, chiar și din partea celor mai apropiați aliați ai săi. Pentru multe țări, preocupările referitoare la ipocrizie în politica externă a SUA și polarizarea internă în creștere au fost accentuate de cel de-al doilea mandat al lui Trump.
Scenariile prezentate mai sus nu sugerează că aceste trei puteri ar putea forma o solidaritate autentică față de restul lumii, având în vedere diferențele profunde și de durată dintre ele. Cu toate acestea, o astfel de coordonare a puterii ar putea să devină ceva semnificativ sau ar pute fi doar o preocupare exagerată, sortită să se prăbușească sub greutatea contradicțiilor.
Riscuri și așteptări în 2025
Președintele Trump ar putea deveni mai „geopolitic”. Acest risc ar putea face ca SUA să folosească tarife și alte mijloace pentru a reorganiza lumea în conformitate cu interesele SUA. Ele ar ar putea forța statele să aleagă sau să descurajeze aspiranția ca noi membri BRICS. Rezultatul ar fi o lume bipolară, deși multe state ar încerca să rezite cât mai mult pozibil pentru a opta să facă o alegere. Eforturile de devalorizare a dolarului ar putea intra în această categorie „geopolitică”, deși contextul de astăzi face acest lucru dificil.
Conceptul de „sfere de influență”. SUA și-ar exinde influența atât la nord, cât și la sud, permițând în același timp Rusiei și Chinei să-și extintă sfera de influență în zonele lor. Acest scenariu ar putea duce la o mare negociere cu China, în care problemele geopolitice și economice sunt soluționate prin limitarea geografică a puterilor.
Războiul hibrid. Este probabilă o escaladare a războiului de acest tip prin mai multe atacuri asupra cablurilor și infrastructurii submarine, în special în Europa și Asia, precum și în spațiu, în timp ce atacurile ar putea crește și în Statele Unite. Un proiectil rus ar putea lovi teritoriul NATO fără victime, iar Rusia ar spune că a fost o greșeală, ceea ce duce la creșterea tensiunilor.
În SUA, implementarea politicilor „Make America Great Again” va fi zgomotoasă, și este probabil ca aceasta să submineze unele instituții și norme, dar este puțin probabil să împingă democrația SUA către punctul de rupere. Administrația Trump se va confrunta probabil cu compromisuri și constrângeri. Relația dintre SUA și China se va deteriora probabil și mai mult, tarifele fiind impuse treptat, fiind urmate de represaliile chineze. Rupturile economice vor crește tensiunile geopolitice. Discuțiile dintre Rusia și Ucraina care au început deja vor conduce la o încetare fragilă a focului mai probabil decât la un acord de pace.
Relația dintre Statele Unite și UE se va confrunta cu o combinație de intimidare și libertate. UE se confruntă cu dinamici conflictuale (de exemplu, consolidarea fiscală versus nevoia de cheltuieli mai mari pentru apărare). Unele avantaje ar putea rezulta din alegerile germane pe zona fiscală și ar putea oferi o conducere reînnoită la nivelul UE. Toate cele de mai sus vor pune presiune în creștere asupra costurilor, cu ramificații pentru așteptările inflaționiste.
În Europa, războiul Rusia-Ucraina ar putea escalada dacă Rusia țintește NATO sau dacă Statele Unite își sporesc sprijinul pentru Ucraina. Pe de altă parte, un acord de pace cuprinzător, mai degrabă decât doar o încetare a focului, ar putea duce la reconstrucție și la îmbunătățirea relațiilor cu Rusia, inclusiv la reluarea fluxurilor de energie către Europa. Statele membre UE s-ar putea rupe de SUA ca urmare a acțiunilor economice și politice ale Washingtonului. Relația transatlantică ar scădea, ducând fie la schimbări radicale de politică, fie la noi diviziuni în cadrul Uniunii Europene. Piețele ar putea să nu acorde atenție unora dintre aceste riscuri, aceste vulnerabilități sau potențiale surprize care pot duce la reacții puternice pe termen scurt pe piață și la tendințe mai mari care afectează dinamica pieței, în cazul în care acestea vor avea loc.
În Asia, China se va concentra pe adaptarea la noul mediu geopolitic prin sprijinul economic intern și diversificarea relațiilor sale comerciale. Multe căi ar putea duce la escaladare în Marea Chinei de Sud, fie pentru că tensiunile economice dintre SUA și China se intensifică mai repede decât se aștepta, fie pentru că are loc un accident ca urmare a operațiunilor navale mai riscante. Coreea de Nord ar putea ataca în continuare Coreea de Sud, deși probabilitatea a scăzut din cauza schimbărilor politice ale Coreei de Sud.
În Orientul Mijlociu discuțiile vor domina pe mai multe niveluri. Riscurile implică potențiale lovituri americane-israeliene asupra instalațiilor nucleare ale Iranului, ca răspuns la creșterea semnificativă a capacităților nucleare ale Iranului. Aceasta ar putea duce la destabilizare regională care ar afecta infrastructura petrolieră din Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. O schimbare de regim în Iran ar putea duce fie la destabilizare, fie la un Iran mai puțin ostil. În Israel și Siria, riscurile pozitive ar putea apărea din cauza unui Liban și a Siriei mai stabile sub o nouă guvernare.
