Acasă Intern Opt proiecte de investiţii strategice în parteneriat public-privat aprobate de Guvern

Opt proiecte de investiţii strategice în parteneriat public-privat aprobate de Guvern

Guvernul a adoptat joi, printr-o Hotărâre, al doilea pachet de investiţii strategice care urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. (CNSP).

Au fost aprobate opt proiecte de investiţii, printre care realizarea liniei ferate de mare viteză pe ruta Timişoara – Cluj, Craiova – Sofia, Timişoara – Belgrad şi Cluj – Budapesta, construcţia magistralei de metrou M7, dar şi extinderea Portului Constanţa sau amenajarea complexului hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole pe fluviul Dunării.

Primul proiect este realizarea liniei ferate de mare viteză, în lungime de aproximativ 1.275 km, care va asigura reducerea timpului de legătură dintre Capitală şi principalele oraşe de pe traseu şi va crea posibilitatea realizării unor conexiuni precum Timişoara – Cluj, Craiova – Sofia, Timişoara – Belgrad şi Cluj – Budapesta.

„Se stimează atragerea unui număr important de călători de la transporturile aeriene şi rutiere către transportul feroviar, atragerea turiştilor, a tinerilor cu înaltă calificare în centrele universitare, de cercetare sau industriale care există sau care se vor dezvolta pe traseu, dar şi a investitorilor străini, prin crearea unor sectoare industriale specializate”, precizează Guvernul printr-un comunicat de presă.

Al doilea proiect este extinderea reţelei de metrou prin realizarea magistralei M7 pe ruta Bragadiru – Alexandriei – Colentina – Voluntari, în lungime de 25 km, cu aproximativ 30 de staţii, un terminal şi un depou, traseu pe care vor circula aproximativ 30 de trenuri.

Executivul susține că realizarea investiţiei va conduce la creşterea mobilităţii populaţiei şi va decongestiona traficul de suprafaţă, dar va determina şi creşterea ariei zonei metropolitane a Bucureştiului, prin dezvoltarea urbanistică a aşezărilor adiacente.

Proiectul cu numărul 3 promis este extinderea Portului Constanţa prin construirea unor terminale suplimentare de operare poate deveni un important punct de atracţie pentru investitori şi creează premisele pentru operarea de nave de mare capacitate, care „va conduce la creşterea capacităţii de transport maritim pentru pasageri şi mărfuri, implicit la creşterea volumului schimburilor comerciale”.

Al patrulea proiect privește amenajarea complexului hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole pe fluviul Dunărea pe sectorul aval de Porţile de Fier I şi II, ceea ce va conduce la îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre şi la dezvoltarea economică pe termen lung în zona oraşului Turnu Măgurele. De asemenea, se va asigura alimentarea cu apă a localităţilor riverane, acestea nemaifiind dependente de nivelul Dunării.

Un alt proiect de investiţie strategică în parteneriat public-privat este şi Centrala hidroelectrică de acumulare prin pompaj Tarniţa- Lăpuşeşti, unde se doreşte creşterea siguranţei în funcţionarea SEN (Sistemului Energetic Naţional), centrala fiind concepută a se realiza cu o putere totală instalată de 1000 MW.

Proiectul numărul 6. Guvernul promite construirea unui sistem de resorturi de lux la Marea Neagră – New Costineşti. Astfel, se vor realiza noi spaţii de cazare la standarde occidentale, prin valorificarea a aproximativ 2,5 km de plajă la Marea Neagră, din zona Costineşti – 23 August.

Acest proiect constă în construirea a 4 resorturi de lux, pe o suprafaţă totală de peste 800 de hectare de teren, dar şi a 8 hoteluri de 5 stele cu peste 4.000 de camere. În acest obiectiv este cuprinsă şi construcţia unei reţele de drumuri judeţene care să facă conectarea noii staţiuni de agrement cu drumul naţional DN39.

Proiectul numărul 7. Executivul vrea să construiască şi Clinica multifuncţională „Dr. Calistrat Grozovici”, în incinta Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, proiectul prevăzând construirea a două corpuri de clădire cu o suprafaţă desfăşurată de circa 51.000 mp, pe mai multe nivele, care vor avea în componenţă secţie de urgenţă, unitate ambulatoriu, unităţi ATI, săli pentru consultaţii, imagistică, radioterapie, bloc operator, farmacie, camere de gardă, cabinete, heliport, amfiteatru şi săli de cursuri pentru studenţi, laboratoare, bloc de cercetare, săli de şedinţă, vestiare, spaţii pentru vizitatori, spaţii tehnice.

Proiectul numărul 8 vizează construirea Spitalului regional Târgu Mureş, cu o capacitate de aproximativ 800-1.000 de paturi. Guvernul spune că acest Spital va asigura asistenţă medicală pentru cazurile medicale complexe, care nu pot fi rezolvate la nivelul judeţelor sau al municipiilor arondate, va fi dotat cu heliport şi elicopter pentru urgenţe, cât şi cu clinici de specialitate şi centre de cercetare dotate corespunzător.

„Pe lângă spital, se vor construi atât cartiere de locuinţe pentru medici şi personalul auxiliar, cât şi instrastructură de cazare pentru rudele şi însoţitorii pacienţilor”, mai transmite Guvernul prin comunicat.

În 24 mai, Guvernul a aprobat primul pachet de investiţii strategice care vor fi realizate prin parteneriat public-privat: Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov, autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, autostrada Bucureşti – Craiova – Lugoj, Complexul Medical „Carol Davila”, care se va construi în zona de nord a Capitalei şi va cuprinde Spitalul Republican, precum şi proiectul privind operarea de servicii pentru cele 15 spitale din reţeaua CFR.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Alina VĂLEAN
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Herbert Kickl: „De astăzi, Austria este o dictatură”. Protest masiv la Viena împotriva măsurilor COVID și a vaccinării obligatorii 

Zeci de mii de oameni, mulți dintre ei susținători de extremă dreapta, au protestat sâmbăt…