PROTOCOLUL SRI-Parchetul General încheiat 2016 de Daciana ROIBU postat pe 25/08/2018 Foto: Media Protocolul încheiat în anul 2016 între SRI și Parchetul General are două variante: una publică și una secretă. Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a prezentat, joi, varianta secretă, care prevede raportări reciproce şi o relaţie strânsă între SRI și Parchetul General. Parchetul General a publicat un protocol încheiat în anul 2016 cu SRI, valabil şi azi, ce prevede condiţiile concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor. Documentul este semnat de Procurorul general Augustin Lazăr şi de directorul SRI, Eduard Hellvig. Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a spus că protocolul a fost denunţat după o lună şi nu şi-a făcut efectul. Claudiu Manda, şeful Comisiei de Control SRI, l-a contrazis pe Marincea spunând că acest Protocol nu a ajuns la comisie. Protocolul SRI-Parchetul General încheiat în 2016 a fost făcut public în cadrul emisiunii „România 9”, de la TVR. Consilierul premierului Darius Vâlcov a făcut publică o altă variantă a protocolului semnat între SRI şi Parchetul General, în anul 2016, în preajma alegerilor, acesta având mai multe prevederi decât cel care apare pe site-ul Ministerului Public. Protocolul făcut public de Darius Vâlcov este încheiat între SRI şi Parchetul General și are 27 de puncte. Are ca dată de înregistrare decembrie 2016, dar este diferit de cel nesecret care apare pe site-ul ministerului Public. „Vad ca se dezbate intens asa zisul protocol semnat de Procurorul General cel oripilat de existenta protocoalelor si domnul Hellvig, cel care ‘modernizeaza’ Serviciul de Informatii… Eu va propun sa nu mergeti dupa fenta! Ia sa vedeti ce mi-a lasat mie cineva pe prag… azi dimineata! BOMBAAA!!! P.S.: Se poate ca si oamenii decenti din interiorul sistemului sa se fi saturat de aceste mizerii?! Multumesc, anonimule! P.S.2: Ne-au luat de prosti! Au facut spectacol desecretizând protocolul din 2009 care era deja abrogat!”, scrie Darius Vâlcov, pe Facebook. Potrivit documentului, la Obiectivul cooperării, se arată că valorificarea informaţiilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare. „Promovarea şi asigurarea comunicării permanente şi eficiente între Serviciu, prin structurile sale (centrale şi teritoriale) şi Parchet, respective structurile acestora (centrale şi teritoriale)”, se arată în protocol. Documentul menţionează asigurarea schimbului de informaţii prin canale permanente de comunicare la toate nivelurile. „În situaţii excepţionale, pentru valorificarea unor oportunităţi operative, schimbul de informaţii , se va face la nivel de execuşie, cu încunoştinţarea, de îndată, a celor abilitaţi”, se arată în document. La articolul 27 este prevăzut că la data intrării în vigoare a protocolului, se abrogă protocolul încheiat în anul 2009 între Parchetul General şi SRI. „La cerere sau din oficiu, Părţile se informează reciprocşi oportun şi cu privire la datele sau informaţiile obţinute de activitatea specifică şi care pot prezenta interes pentru realizarea misiunilor celeilalte Părţi”. Totodată, la capitolul Responsabilităţile Parchetului este prevăzut că: „Parchetul comunică în mod operativ, nu mai târziu de 60 de zile, la data înregistrării sesizării la Parchet, modul de valorificare a sesizărilor primite de la Serviciu, cu excepţia cazurilor în care, înainte de împlinirea termenului menţionat, se solicită informaţii suplimentare în legătură cu cauza (…) Parchetul coordonează, prin intermediul procurorilor desemnaţi, conform prevederilor legale, activitatea organelor de cercetare penală speciale ale Serviciului”. Prin înţelegere, SRI se obligă să transmită, la solicitarea Parchetului, informaţiile cu privire la fapte care fac obiectul unor dosare penale. La fel ca şi în Protocolul încheiat în 2009, este menţionată o legătură strânsă între instituţii în ceea ce priveşte valorificarea informaţiilor. „În cazul în care una dintre Părţi intenţionează valorificarea informaţiilor prevăzute de alin 1, potrivit competenţelor proprii, este obligatorie obţinerea acordului prealabil al Părţii care le-a pus la dispoziţie”. Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a spus că protocolul secret publicat de Darius Vâlcov nu a creat efecte, pentru că a fost denunţat la o lună după semnarea lui deoarece era inutil, subliniind că documentul se află la Comisia de control a SRI, precum şi o dovadă a denunţării lui. „Este vorba despre un protocol denunţat, care nu mai există. Au existat două, unul secret, unul nefiind secret, care e public. Un protocol secret e semnat în decembrie 2016, în urma deciziei CCR, s-a ajuns la concluzia că e nevoie de protocol, însă acest protocol nu şi-a făcut efecutul pentru că în ianuarie 2017 a fost denunţat de SRI, împreună cu celelalte protocoale. Da, există (document de denunţare a acestui protocol. n.r.)”, a declarat Ovidiu Marincea, la Antena3. Marincea a refuzat să răspundă la întrebarea de ce a fost nevoie de două protocoale semnate în aceeaşi perioadă. „Acest protocol nu şi-a făcut efectul niciun moment, timp de o lună, până la denunţare. (…) A fost denunţat pentru că era caduc. Din cunoştinţele mele, da, există la Comisia de control a SRI toate protocoalele, inclusiv acest protocol. Nu ştiu să răspund la întrebarea de cine a fost iniţiat şi cum a fost iniţiat. (…) A fost denunţat prin decizia SRI, a directorului Hellvig”, a mai spus Marincea. Claudiu Manda, şeful Comisiei de Control SRI, l-a contrazis pe purtătorul de cuvânt al SRI, spunând că mai degrabă protocolul secret prezentat de Darius Vâlcov, între PG şi SRI, nu există la comisia parlamentară. „Nu l-am văzut nici la Directia juridică, nici la comisie. Am avut totuşi 65 de protocoale (…) Am văzut documentul de denunţare, nu ştiu dacă aici e şi protocolul de care aţi vorbit, iar la Direcţia Juridică am văzut şi cel dintre ICCJ şi SRI. Mai degraba cred că nu îl avem la comisie. Mâine verificăm”, a declarat Claudiu Manda la Antena 3. Varianta publică a Protocolului apare pe site-ul ministerului Public, unde se precizează că are caracter nesecret, cele două părţi cooperează potrivit competenţelor fiecăreia, pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces nemijlocit şi independent al Parchetului General la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul SRI, pentru a efectua supraveghere tehnică. Protocolul nesecret îl găsiți aici integral: http://www.mpublic.ro/sites/default/files/PDF/PROTOCOALE/protocol_privind_cooperarea_intre_sri_si_ministerul_public_privind_conditiile_de_acces_la_centrul_national_de_interceptare_a_comunicatiilor.pdf De asemenea, documentul prevede şi promovarea şi asigurarea cooperării permanente, prompte şi eficiente între Serviciul Român de lnformaţii, prin structurile sale şi Ministerul Public, respectiv structurile acestuia. În capitolul doi al protocolului se arată că SRI asigură Ministerul Public şi organelor de cercetare penală accesul nemijlocit, direct, şi independent la sisteme tehnice deținute şi administrate de acesta, prin Centrul Naţional de lnterceptare a Comunicaţiilor, pentru punerea in aplicare a actelor de autorizare emise in temeiul prevederilor Codului de procedură penală sau a legii speciale, scop în care: asigură Parchetul General acces direct la sistemul de interceptare pentru a pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică, pune la dispoziţia Parchetului aplicaţiile informatice deţinute de Centrul de Interceptare a Comunicaţiilor pentru a solicita operatorilor de comunicaţii electronice direct datele de trafic. „Accesul Ministerului Public la sistemele tehnice se realizează direct, nemijlocit şi independent prin: utilizarea aplicaţiilor informatice de intercpetare specifice; managementul ţintelor şi al mandatelor de supraveghere tehnică, managementul utilizatorilor din cadrul structurii conectaţi la sistem, direcţionarea semnalului interceptat şi receptţionarea acestuia de structuri stabilite de Ministerul Public, exportul produselor interceptate prin intermediul aplicaţiilor informatice specifice”, se arată în protocol. La rândul său, SRI, în calitate de administrator unic al Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, efectueză mai multe activităţi în baza protocolului: acordă sprijin tehnic, prin compartimente specializate privind întreţinerea aplicaţiilor şi a echipamentelor, acordă suportul tehnic necesar instalării şi configurării de aplicaţii pe terminalele de exploatare tehnică din administrarea Ministerului Public, inclusiv cele amplasate în sediile acestei instituţii. Documentul arată că întreţinerea şi depanarea echipamentelor de criptare produse de SRI şi folosite de către cei de la Parchetul General revine SRI. „Ministerul Public se obligă ca: a) echipamentele utilizate pentru conectarea la Centrul Naţional de lnterceptare a Comunicaţiilor se fie dedicate acestui scop, nefiind permisă partajarea lor în alte reţele. Echipamentele provenind din alte reţele, la care se conecteaza Ministerul Public nu vor fi folosite în reteaua Centrului Naţional de lnterceptare a Comunicaţiilor; b) să nu efectueze intervenţii software (testări de aplicaţii, instalare, configurare de noi aplicaţii software sau modificări ale configuraţiilor existente) asupra sistemelor tehnice; c) să implementeze politicile, strategiile şi proceduri de securitate şi protecţie; să suporte cheltuielile aferente acordării suportului tehnic pentru realizarea retelelor LAN în spaţiile Serviciului Român de lnformaţii destinate Ministerului Public, a reţelelor LAN amplasate în sediile structurilor de parchet şi a releţelor de comunicaţii necesare interconectăirii structurilor de parchet la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicatiilor”, mai arată documentul. Procurorul mai poate cere unităţii specializate a SRI sprijin dacă întâmpină dificultăţi în folosirea sistemelor tehnice. De asemenea, tot la solicitare, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor acordă şi sprijinul necesar pentru identificarea soluţiei tehnice de interceptare, în cazul operatorilor de comunicaţii care nu au funcţia de interceptare activă. Dispoziţiile protocolului trebuie, aşa cum este speficat în mod expres în document, să fie aplicabile DNA şi DIICOT, cărora li se şi comunică. 5/5 - (4 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia