Rusia și China au interese similare în Coreea de Nord, dar le tratează diferit

În vara anului 2014, mass-media relata despre schimbări radicale în echilibrul puterii în Extremul Orient, în lumina „revenirii Rusiei în Coreea de Nord”.

Relațiile dintre Moscova și Phenian au fost într-adevăr marcate de un scurt dar intens flux de activitate diplomatică și vizite politice de rang înalt în 2014 și 2015. În 2014, Alexander Galushka, pe atunci ministru pentru dezvoltarea Extremului Orient rus, a cerut Rusiei să crească cifra de afaceri comerciale cu Coreea de Nord la 1 miliard de dolari până în 2020. O creștere de aproape zece ori față de deceniul precedent, perioadă în care comerțul se situase la aproximativ 100-150 de milioane de dolari.

La sfârșitul anului 2019, în loc de o creștere de zece ori a schimburile comerciale între Rusia și Coreea de Nord, acestea au ajuns la mai puțin de jumătate din cât au fost înainte, respectiv 48 de milioane de dolari.

Declinul poate fi atribuit sancțiunilor impuse Coreei de Nord de către Consiliul de Securitate al ONU în 2017. Dar, multe dintre planurile discutate de ministrul Galushka fuseseră abandonate în tăcere până la începutul anului 2016, când încă nu existau sancțiuni la orizont.

Care a fost cauza? Economiile Rusiei și Coreei de Nord sunt incompatibile structural. Deși, din punct de vedere istoric, schimburile comerciale dintre Uniunea Sovietică / Rusia și Coreea de Nord au fost uneori destul de semnificative, ajungând la 2,4 miliarde de dolari la sfârșitul anilor 1980, astfel de volume comerciale au fost posibile deoarece guvernul sovietic a subvenționat generos relațiile economice cu Coreea de Nord din motive geopolitice.

Rusia este interesată de muncitorii nord-coreeni

Economia Rusiei este interesată de un singur lucru pe care Coreea de Nord îl poate oferi: muncitori nord-coreeni cu înaltă calificare și disciplinați, care sunt dispuși să muncească în condiții dure pentru salarii mici. Acest lucru prezintă un interes deosebit pentru Rusia, având în vedere lipsa cronică a forței de muncă din Orientul îndepărtat. Această practică datează din 1946 – chiar înainte ca Republica Populară Democrată Coreeană să existe oficial – și a continuat neîntrerupt de atunci, cu aproximativ 10.000 până la 40.000 de muncitori nord-coreeni prezenți în Extremul Orient rus.

Un alt domeniu posibil al cooperării ruso-coreene îl reprezintă proiectele comune de infrastructură:  construirea căii ferate trans-coreene conectate la rețeaua feroviară transsiberiană; construirea unei conducte de gaz pe teritoriul nord-coreean pentru a furniza gaze naturale rusești pe piața sud-coreeană; o rețea electrică prin teritoriul nord-coreean, care va oferi beneficii consumatorilor de energie din Coreea de Sud. Numai că, Phenianul nu participă activ la niciunul dintre aceste proiecte, ci servește doar ca spațiu care trebuie acoperit pentru a ajunge pe piața sud-coreeană, ceea ce interesează cu adevărat Rusia.

Proiecte de infrastructură

Atenția mass-media este îndreptată către proiectele de infrastructură de fiecare dată când Nordul și Sudul fac un alt pas către îmbunătățirea relațiilor lor. Aceste atitudini au fost expuse în 2018, când rețelele feroviare nord-coreene au fost legate simbolic de cele sud-coreene, dar puțini au observat că nu a avut loc o ceremonie.

Discuțiile despre construirea conductei de gaz datează din anii 1990, în timp ce ideea unei legături printr-o rețea feroviară circulă încă din anii 2000. Totuși, nu s-a întreprins nicio acțiune concretă cu privire la aceste proiecte, totul oprindu-se la diverse evenimente simbolice. Acest lucru nu este surprinzător. Companiile din Rusia văd aceste proiecte ca fiind extrem de riscante. Comunitatea de afaceri din Rusia consideră că Peninsula Coreeană va rămâne o regiune de instabilitate cronică în viitorul previzibil și atât companiile cât și băncile rusești care vor finanța proiecte de infrastructură acolo vor fi ostatice situației geopolitice din regiune și situației politice interne într-o serie de țări care joacă un rol activ în peninsulă.

De exemplu, alegerile din Coreea de Sud pot duce mai devreme sau mai târziu la victoria forțelor conservatoare de dreapta, care ar putea îngheța orice proiecte inter-coreene. Chiar dacă un președinte american ar aproba construcția conductei, nu există nicio garanție că participanții la proiect nu vor fi victimele sancțiunilor impuse de administrațiile ulterioare. În cele din urmă, conducerea nord-coreeană poate opta pentru o altă escaladare a relațiilor sale cu Coreea de Sud, fără a ține cont de construcția de căi ferate sau conducte care s-ar afla în curs de realizare.

Prin urmare, companiile rusești sunt pregătite să lucreze la proiectele de infrastructură, dar nu sunt dispuse să plătească pentru acestea. Proiectele de infrastructură ar putea demara numai dacă guvernul nord-coreean ar asigura finațarea acestora sau companiile rusești primesc asigurări fiabile că pierderile lor posibile și probabile vor fi compensate de către guvernele nord-coreean/sud-coreean.

Guvernul nord-coreean și-ar dori ca Rusia, care a fost mult timp de partea sa în jocurilor geopolitice, să fie atrasă din nou în concurența marilor puteri. Acest lucru ar permite Phenianului să folosească Rusia ca un contrabalans atât pentru Statele Unite și China, cât și pentru Coreea de Sud și Japonia.

Rusia are trei obiective

Guvernul rus, la rândul său, consideră că toate problemele nord-coreene sunt secundare. În prezent și în viitorul previzibil, politica Moscovei cu privire la Coreea de Nord se bazează pe trei obiective principale, care au o ordine ierarhică clară: primul și cel mai important este menținerea stabilității interne în Coreea de Nord, al doilea este  împiedicarea unificării Peninsulei Coreene, în timp ce rezolvarea problemei nucleare este doar pe locul trei.

Moscova nu dorește nicio criză în Coreea de Nord, în primul rând pentru că, în situația actuală, Rusia nu are capacitatea de a folosi orice schimbări posibile în avantajul său. Moscova este îngrijorată de faptul că o criză politică internă în Coreea de Nord ar putea duce la căderea regimului Kim, ceea ce ar conduce la o escaladare bruscă a tensiunilor la frontierele Rusiei din Orientul Îndepărtat. Kremlinul nu dorește haos într-o țară vecină cu stocuri mari de arme nucleare și alte arme de distrugere în masă.

Rusia nu vrea consolidarea poziției Chinei

O criză de politică internă în Coreea de Nord ar fi rezolvată prin intervenția Chinei și prin instituirea unui regim pro-China și aceasta nu ar fi în interesul Rusiei. Kremlinul nu dorește ca Beijingul să își consolideze prea mult poziția în regiune.

Prin urmare, Rusia este interesată să păstreze statu quo-ul. Dacă acesta va fi modificat, Moscova se va strădui să readucă stabilitatea, cât mai repede posibil. Pentru Kremlin, Coreea unificată condusă de Seul, Coreea de Nord sub control parțial chinez sau Coreea de Nord sub dinastia Kim sunt toate rele mai mici decât Coreea de Nord într-o stare de haos sau Peninsula Coreeană în stare de război.

Deși, nu este niciodată afirmat în mod explicit,  al doilea obiectiv strategic al Rusiei în Peninsula Coreeană este păstrarea separării dintre Nord și Sud. Unificarea, indiferent de modul în care se desfășoară, ar însemna preluarea nordului sărac de către sudul bogat. O astfel de întorsătură a evenimentelor ar crea un stat destul de puternic la granițele Orientului Îndepărtat al Rusiei, care, cel mai probabil ar continua să fie aliat cu Statele Unite. Desigur, reunificarea condusă de Coreea de Sud ar aduce noi oportunități economice, dar acestea nu ar trebui exagerate.

Cu privire la ambițiile nucleare ale Phenianului, Rusia este acuzată periodic că a închis ochii sau chiar le-a încurajat tacit. Sprijinul direct sau indirect al ambițiilor nucleare nord-coreene este în mod clar contrar intereselor rusești. Statutul Rusiei ca una dintre cele cinci puteri nucleare oficiale în temeiul Tratatului de neproliferare nucleară din 1968 îi conferă enorme avantaje strategice și politice militare, în timp ce proliferarea armelor nucleare erodează acest statut și poziția privilegiată.

Coreea de Nord sub control privind arsenalul nuclear

Experții ruși și comunitățile diplomatice au subscris de mult timp la opinia privind conducerea nord-coreeană care nu va renunța la armele nucleare, în niciun caz în viitorul previzibil. Acesta nefiind un motiv pentru a abandona negocierile privind problema nucleară. În opinia Moscovei, problema este mai probabil să se rezolve prin controlul asupra arsenalului nuclear existent al Phenianului, decât prin dezarmare sa nucleară.

În plus, Rusia înțelege că, deși este puțin probabil ca presiunea prin sancțiuni să influențeze conducerea nord-coreeană să renunțe la armele nucleare, acestea ar putea provoca o criză politică internă. Aceste considerații determină Rusia să accepte existența unei Coreei de Nord nucleare, dar stabile.

Interesele și obiectivele Rusiei în Coreea de Nord sunt, în general, similare cu cele ale Chinei, care, spre deosebire de Rusia, tratează problema nord-coreeană ca fiind una centrală, datorită legăturilor seculare cu aceasta și a apropierii marilor orașe chineze din nord de granița coreeană.

La mijlocul anilor 2010, înainte de a fi impuse sancțiunile Consiliului de Securitate, cifra de afaceri comercială a Coreei de Nord cu China era de 6 miliarde de dolari, de aproximativ 50-60 de ori mai mare decât cu Rusia. În multe privințe, uriașa disparitate poate fi atribuită unor motive economice și geografice, dar reflectă și importanța comparativă pe care Moscova și Beijing o acordă relațiilor lor cu Phenianul.