SUA și UE lucrează la revizuirea acordului cu Iranul de Victoria BRAN postat pe 28/01/2018 Foto: Media Rex Tillerson, Secretarul de Stat al SUA, vorbește la Monumentul Ghetoului din Varșovia, Polonia 27 ian. 2018 Secretarul american de stat, Rex Tillerson, a declarat, sâmbătă, că grupurile de lucru SUA-UE au început să se întâlnească pentru a stabili împreună punctele care trebuie eliminate din acordul nuclear iranian. Tillerson, care a încheiat la Varșovia săptămâna vizitelor din Europa, a declarat că a obținut sprijin din partea Marii Britanii, Franței și Germaniei, părți semnatare a acordului cu Iranul, în 2015, pentru a revizui acordul pe care președintele Donald Trump a avertizat că îl va abandona. „E întotdeauna întuneric înainte de zori”, a declarat Tillerson jurnaliștilor. „Grupurile de lucru au început deja să se întâlnească pentru a conveni asupra principiilor și a scopului privind acordul nuclear cu Iranul”, a spus Tilleson. Acordul nuclear a dat Iranului miliarde de dolari în schimbul restricțiilor asupra programului său nuclear. Președintele Trump a promis că SUA va renunța la acordul iranian, cu excepția cazului în care europenii acceptă să consolideze condițiile acordului, prin eliminarea, în mod eficient, a dispozițiilor care permit Iranului să reia treptat activitatea nucleară avansată. Donald Trump dorește, de asemenea, restricții mai stricte asupra programului iranian de rachete balistice. Iranul a respins orice renegociere. Tillerson a declarat că acordul nuclear este doar o parte „mică” a politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu, iar Washingtonul este mai preocupat de alte probleme, inclusiv de sprijinul Iranului pentru rebelii houthi din Yemen și furnizarea de arme grupărilor militare din regiune. „Grupul nostru de lucru intenționează să identifice zonele de cooperare mai strânsă cu Europa pentru a împiedica comportamentul malign al Iranului”, a spus Tillesson. Deși, Rusia, la începutul acestei săptămâni, a respins ca ”nefondate” acuzațiile Washingtonului cu privire la un atac cu arme chimice lansat de armata siriană în estul Ghouta, Tillerson a reiterat faptul că în cele din urmă Rusia și-a asumat responsabilitatea. „Eu îmi susțin comentariile”, a spus Tilleson. „Armele chimice … sunt folosite pentru a lovi populația civilă, cei mai vulnerabili fiind copiii din Siria … Noi susținem că Rusia responsabilă pentru rezolvarea acestei situații. Rusia este aliatul lui Bashar al-Assad”, a afirmat Tilleson. Rusia furnizează sprijin militar direct în Siria împotriva diferitelor grupări rebele care încearcă să elimine regimul Assad și îi oferă acoperire diplomatică în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. 5/5 - (10 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia