Familia tradiţională în statele europene

Foto: Media

Ţările din vestul Europei au prevăzut în legislaţie drepturi egale pentru cupluri formate şi din parteneri de acelaşi sex. România se numără printre ultimele 6 state din UE care nu încheie parteneriate şi votează pentru precizarea restrângerii accepţiunii termenului de „căsătorie” prin Constituţie.

Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi România sunt singurele ţări din Uniunea Europeană care nu permit căsătoria între persoane de acelaşi sex și parteneriate civile.

13 din cele 28 de state UE permit căsătoria şi alte nouă au admis parteneriatul civil.

Danemarca a fost prima ţară din Europa şi din lume care a recunoscut parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex, în 1989.

Prima ţară europeană care a interzis căsătoria între persoane de acelaşi sex este Bulgaria, în 1991. Au urmat Lituania, Belarus şi Moldova, Ucraina, Polonia, Letonia şi Serbia, Muntenegru, Ungaria, Croaţia şi Slovacia, ca state care au definit prin constituţie căsătoria ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Olanda a devenit prima ţară din lume care a legalizat căsătoria pentru cuplurile de acelaşi sex, în 2001, urmată de Belgia, Spania, Norvegia, Suedia, Portugalia, Islanda, Danemarca, Franţa, Marea Britanie, Luxembourg, Irlanda, Finlanda, Malta şi Germania (în 2017).

În Croaţia, referendumul din 2013 privind definirea căsătoriei în constituţie ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie a înregistrat o prezenţă la vot de 37,9% din care 65,87% au fost voturi „pentru”. După un an, în 2014, Parlamentul croat a recunoscut dreptul persoanelor de acelaşi sex de a încheia parteneriate civile, acestea având aceleaşi drepturi pe care le au cuplurile căsătorite, în afara celui de a adopta, chiar dacă admite partenerului unui părinte dreptul de a deveni tutore.

Potrivit hărţii ILGA (The International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association) din Geneva, organizaţia internaţională acreditată de ONU care adună peste 1.300 de grupuri ce militează pentru drepturile minorităţilor sexuale din toată lumea, Croaţia se situează alături de Grecia şi Irlanda la jumătatea unui clasament care ia în calcul egalitatea în drepturi între majoritate şi minorităţi sexuale în Europa, cu 50%.

România, alături de Ucraina şi Lituania, este undeva la 20%.

Harta ILGA privind respectarea drepturilor omului şi egalitate aproape deplină în drepturi, în ţările din vestul şi nordul Europei: (Belgia, cu 79%, Norvegia, cu 78%, o excepţie fiind Malta, în sudul continentului, cu 91%), până la încălcări flagrante ale drepturilor omului şi discriminare, în Rusia (11%), Turcia (9%), Armenia (7%) şi Azerbaidjan (5%).

În statele spre care se îndreaptă de obicei românii să muncească, în principal din dorinţa de a avea un nivel de trai mai bun (potrivit unui studiu publicat în 2018 de o platformă online dedicată recrutării forţei de muncă), societatea este orientată spre recunoaşterea drepturilor egale. Germania a permis înregistrarea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex din 2001 şi căsătoria, din 2017, Marea Britanie are parteneriat civil din 2005 şi căsătorii, în Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia, din 2014, Franţa acceptă un pact de solidaritate civilă din 1999 şi căsătorii între persoane de acelaşi sex din 2015, iar Elveţia a înregistrat parteneriate din 2007, căsătoria fiind propusă spre legiferare.

O decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a fost pronunţată în luna iunie, în cazul Coman-Hamilton, care implica un cuplu căsătorit în Belgia în 2010, ce solicita recunoaşterea drepturilor în România.

Cazul a fost înaintat în 2016 Curții Constituţionale din România (CCR) cerând interpretarea legii din Uniunea Europeană. Recunoscând faptul că statele UE sunt „libere să prevadă sau să nu prevadă căsătoria pentru persoane de acelaşi sex”, decizia CJUE a arătat că „a lăsa statelor membre posibilitatea de a acorda sau de a refuza intrarea şi şederea pe teritoriul lor unui resortisant al unui stat terţ, a cărui căsătorie cu un cetăţean al Uniunii de acelaşi sex a fost încheiată într-un stat membru conform dreptului acestui stat, după cum dispoziţiile de drept naţional prevăd sau nu prevăd căsătoria între persoane de acelaşi sex, ar avea drept efect faptul că libertatea de circulaţie a cetăţenilor Uniunii care au făcut deja uz de această libertate ar varia de la un stat membru la altul în funcţie de astfel de dispoziţii de drept naţional”.

Curtea Constituţională din România a recunoscut că relaţia dintre cei doi intră în sfera noţiunilor de viaţă privată şi viaţă de familie.

„Bucurându-se de dreptul la viaţă privată şi de familie, persoanele de acelaşi sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-şi exprima personalitatea în interiorul acestor relaţii şi de a beneficia, în timp şi prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaştere legală şi judiciară a drepturilor şi îndatoririlor corespunzătoare”, se arăta în motivarea Curţii Constituţionale. În plus, CCR a arătat că „dispoziţiile art. 277 alin.(2) din Codul civil, potrivit cărora «căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România» nu pot constitui temeiul pentru autorităţile competente ale statului român de a refuza acordarea dreptului de şedere, pe teritoriul României, soţului” şi a admis excepţia de neconstituţionalitate.