CCR a respins sesizarea președintelui Iohannis pe legile Justiției de Sofia FEIER postat pe 04/07/2018 Foto: Media Florin Iordache, președinte al comisiei speciale pentru legile Justiției, Curtea Constituțională a respins, din nou, sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe legile Justiției. Este vorba de Legea 304 privind organizarea judiciară. Potrivit unor surse din CCR, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece PNL şi USR nu au indicat corect textele constituţionale care ar fi încălcate. Judecătorii CCR au dezbătut, astăzi, sesizarea PNL și USR referitoare la modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede înfiinţarea unei secţii speciale pentru investigarea faptelor comisie de magistraţi. Curtea Constituțională a avut pe ordinea de zi a ședinței de miercuri obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, obiecție formulată de un număr de 97 deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România, precum și deputați neafiliați. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia