Acasă Economie FMI reduce estimările de creştere a economiei mondiale

FMI reduce estimările de creştere a economiei mondiale

Fondul Monetar Internaţional avertizează, într-un nou raport privind perspectivele economiei mondiale, că intensificarea tensiunilor comerciale ar putea submina creşterea economică globală, anticipând o rată de creştere de 3,5% în 2019, sub estimarea din octombrie 2018, de 3,7%, relatează BBC.

Fondul Monetar Internaţional reduce estimările de creştere a economiei mondiale motivând tensiunile comerciale internaţionale.

Instituţia avertizează, de asemenea, riscul unui Brexit fără o înţelegere.

Creşterile tarifare impuse de Statele Unite şi cele venite în replică de la Beijing au contribuit deja la o reducere anterioară a estimărilor.

FMI se aşteaptă, de asemenea, ca încetinirea economică Chinei să continue, prognoza pentru anul în curs şi pentru anul următor fiind de 6,2%.

Documentul reflectă în special evoluţiile economiilor dezvoltate, în special din zona euro,evidenţiind situaţia industriei auto din Germania, noile cote de emisii impuse de UE, precum şi preocupările legate de Italia, în special de sistemul bancar.

Există, de asemenea, câţiva factori care influenţează economiile emergente şi în curs de dezvoltare. Iranul este afectat de sancţiuni, Arabia Saudită de producţia de petrol mai redusă, economiile Turciei şi a Argentinei vor suferi contracţii, la fel şi Venezuela.

Proiecţia globală de 3,5% rămâne, totuşi, o creştere considerabilă a activităţii economice.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Maria SECĂREȘ
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

A murit Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore din filmul ”Zorba Grecul”

Marele compozitor grec Mikis Theodorakis a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani la Ate…