Acasă Extern Prima vizită a lui Mike Pompeo în Rusia

Prima vizită a lui Mike Pompeo în Rusia

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, va ajunge marţi la Sochi unde va avea o întâlnire cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după care se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiei TASS.

”Da, el va ajunge direct la Sochi”, a declarat diplomatul, adăugând că ”Pompeo va ajunge mâine, în jurul orei stabilite pentru discuţii”.

Vizita lui Pompeo la Moscova fusese iniţial stabilită pentru data de 13 mai, dar secretarul de stat american a amânat vizita pentru a se întâlni la Bruxelles cu reprezentanţii UE unde au discutat despre situaţia acordului nuclear cu Iranul.

Pentru început Pompeo va face o vizită la ambasada SUA de la Moscova, apoi se va întâlni cu oamenii de afaceri americani care lucrează în Rusia, precum şi cu participanţii la programele americane de schimb educaţional. După aceste întâlniri, diplomatul ar putea merge să depună o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut situat lângă Zidul Kremlinului.

Agenda discuţiilor, care reprezintă prima întâlnire la nivel înalt de la lansarea raportului Mueller, include relaţiile bilaterale, precum şi probleme internaţionale, cum ar fi Iranul, Venezuela, Siria şi controlul armamentelor.

Potrivit Kremlinului, după aceea, Pompeo şi Lavrov vor avea o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin pentru a discuta despre dezarmare, situaţiile din Iran şi din Siria.

„Preşedintele îi va primi pe Pompeo şi Lavrov. În primul rând, vor informa preşedintele despre rezultatele contactului lor, despre negocierile lor care vor avea loc astăzi aici, la Sochi. Discuţiile se vor concentra, de asemenea, pe cele mai presante probleme – în mod evident, chestiuni bilaterale, stabilitate strategică şi dezarmare; şi puncte fierbinţi regionale, precum Iranul, Siria şi Venezuela; denuclearizarea Peninsulei Coreene şi alte chestiuni importante”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Aceasta va fi prima vizită a lui Pompeo în Rusia în calitate de Secretar de stat.

5/5 - (6 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…