TSUNAMI în Indonezia: Peste 200 de morţi şi 843 de răniţi, sute de clădiri distruse de Iris DĂIAN postat pe 23/12/2018 Foto: Media Cel puţin 222 de persoane au murit şi 843 au fost rănite după ce un val tsunami a lovit zona de coastă a Indoneziei, în zona strâmtorii Sunda, au anunţat autorităţile locale, citate de BBC. Agenţia de Gestionare a Dezastrelor din Indonezia şi-a cerut scuze pentru confuzia creată, deoarece nu a emis o avertizare de tsunami în urma erupţiei vulcanice şi le-a transmis locuitorilor să nu se panicheze. Purtătorul de cuvânt al Agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho, a transmis că s-a creat o confuzie din cauza faptului că nu a fost înregistrat un cutremur. Reprezentanţii Agenţiei de Gestionare a Dezastrelor au anunţat că sute de clădiri au fost distruse. Numeroase persoane sunt dispărute după producerea tsunamiului în Strâmtoarea Sunda din Indonezia. Tsunami a fost generat de Vulcanul Krakatoa, care a erupt vineri timp de două minute şi 12 secunde, creând un nor de fum de aproximativ 400 de metri. Valul a lovit regiunile indoneziene Pandeglang, Lampung şi Serang. Printre zonele afectate se numără staţiunea Tanjung Lesung, situată în Java. Strâmtoarea Sunda, situată între insulele Java şi Sumatra, conectează Marea Java şi Oceanul Indian. Autorităţile au avertizat locuitorii să se îndepărteze de zona de coastă, deoarece este posibil să se producă un al doilea tsunami. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia