Acasă Economie Exxon Mobil și Chevron plănuiesc să se retragă din Azerbaidjan

Exxon Mobil și Chevron plănuiesc să se retragă din Azerbaidjan

Companiile petroliere Exxon Mobil şi Chevron încearcă renunţe să participaţiile pe care le au la cel mai mare câmp petrolier din Azerbaidjan, marcând retragerea companiilor majore americane din fostul stat sovietic după 25 de ani, pentru a se concentra pe producţia internă, informează Reuters.

Exxon speră să obţină până la 2 miliarde de dolari din vânzarea a 6,8% din terenul Azeri-Chirag-Gunashli din Marea Caspică, potrivit unor surse din industrie.

Chevron a confirmat, într-un comunicat, că a decis să vândă participaţia sa de 9,57% în Azeri-Chirag-Gunashli, precum şi participaţia de 8,9% în conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC).

Purtătorul de cuvânt al purtătorului de cuvânt al Exxon, Julie King, a refuzat să comenteze, spunând că „nu comentăm zvonurile sau speculaţiile de pe piaţă”. Un purtător de cuvânt al Socar, societatead de stat Azerbaidjan a declarat: „Informaţia priveşte Exxon şi Socar nu este implicat”.

Pentru ambele companii, vânzarea va marca sfârşitul unei implicări de 25 de ani. Exxon şi Chevron se află printre cinci companii petroliere din SUA care au contribuit la crearea industriei petroliere actuale a Azerbaidjanului, la scurt timp după prăbuşirea Uniunii Sovietice şi după dobândirea unui pachet în Azeri-Chirag-Gunashli în 1994.

Acordul a fost numit de Azerbaijan şi de parteneri ca fiind „contractul secolului”, datorită rezervelor mari şi speranţelor de descoperiri majore, care ar fi ajutat Europa să își diversifice sursele de aprovizionare.

Chiar dacă proiectul este operat de British Petroleum, el a primit un sprijin substanţial din partea guvernului american şi un total de cinci companii americane au participat iniţial la acord – Exxon, Amoco, Unocal, Pennzoil şi McDermott.

British Petroleum a spus că nu are informaţii despre planurile lui Exxon sau Chevron.

Proiectul Azeri-Chirag-Gunashli a primit un sprijin special din partea Occidentului, pentru a reduce dependenţa Europei de energia rusească, dar speranţele au dispărut, pentru că nu au mai apărut noi descoperiri.

Majoritatea companiilor din SUA şi-au vândut participaţiile la proiect sau au fost achiziţionate de către rivali, în timp ce sprijinul SUA pentru administraţia azeră a scăzut.

British Petroleum deţine o participaţie de 30,4% în Azeri-Chirag-Gunashli şi Socar o cotă de 25%.

Terenurile Azeri-Chirag-Gunashli deţin cota principală din producţia de petrol azeră. În prima jumătate a anului 2018 acestea au produs aproximativ trei sferturi din producţia totală de ţiţei azer, aproape 600.000 de barili pe zi.

Exxon şi Chevron s-au concentrat din ce în ce mai mult pe exploatarea şisturilor în Statele Unite.

Exxon intenţionează să investească miliarde în explorare în Guyana, în timp ce Chevron dezvoltă extinderea uriaşului teren petrolifer Tengiz în Kazahstan, estimată să coste 37 miliarde de dolari.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Călin ISĂRESCU
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

Cursul Leu – Euro va depăși 5 lei în următoarele luni

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4…