PSD transmite că BNR are dreptul prin lege să controleze cursul leu-euro de Iris DĂIAN postat pe 24/01/2019 Social-democraţii au transmis, joi pe pagina de Facebook a PSD, că BNR este singura abilitată să elaboreze şi să aplice politica de curs de schimb, precizând că Banca Naţională poate controla variaţiile cursului leu-euro cu ajutorul rezervelor de 36,8 miliarde de euro. „Cursul valutar nu poate şi nici nu trebuie să fie stabilit prin hotărâre de Guvern. Nu ar mai fi o piaţă liberă. Singura instituţie abilitată să administreze „controlat” cursul Leu-Euro este Banca Naţională care dispune în prezent de rezerve de 36,8 miliarde euro ce îi permit să ţină sub control variaţiile de curs”, precizează reprezentanţii PSD, joi pe pagina de Facebook a partidului. Postarea este însoţită de un filmuleţ care prezintă art.3 din Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României care prevede că printre atribuţiile BNR se numără şi „cea de elaborare şi aplicare a politicii monetare şi a politicii de curs de schimb”. „Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată, acesta fiind în concordanţă cu utilizarea ţintelor de inflaţie ca ancoră nominală a politicii monetare şi permiţând un răspuns flexibil al acestei politici la şocurile neprevăzute ce pot afecta economia”, precizează site-ul BNR la secţiunea Regimul cursului de schimb al leului. Reacţia social-democraţilor vine în contextul în care cursul de schimb leu/euro a atins marţi un nou maxim istoric, de 4,7142 lei, ca urmare a unei creşteri de 0,13% faţă de luni, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR). Astăzi, este a şasea zi de creştere consecutivă, continuând tendinţa de săptămâna trecută. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia