Acasă Tehnologie Reni protejați cu senzori

Reni protejați cu senzori

Renii sunt protejați împotriva animalelor de pradă, îndeosebi urși, lupi și râși,  prin echiparea lor cu senzori pentru de protecție.

Acest nouă modalitate de protejare a renilor ajută păstorii să urmărească animalele de-a lungul pădurilor din Laponia.

Senzorii, amplasați în jurul gâtului renilor sunt conectați la telefoanele mobile ale pastorilor, permițându-le să salveze mai repede animalele rănite și să identifice cauza morții pentru cele ucise.

Anul viitor, echipa din spatele sistemului planifică urmărirea prădătorilor.

Până la 10% din efectivele de reni sunt pierdute în fiecare an ca urmare a accidentelor  de circulație și datorită animalelor de pradă.

Cel mai periculos animal de pradă pentru reni este râsul. Există un plan pentru anul 2018 de a încerca urmărirea acestora pentru a identifica când se află în imediata apropiere a efectivelor de reni.

Senzorii de reni au fost atașați la o selecție de animale la runda bienală a renilor din luna septembrie.

Crescătorii au descoperit că este bine să pună tracker-ele pe femele alfa, astfel pot găsi cel mai repede întregul șeptel.

Senzorii sunt în prezent destul de voluminoși.

Dispozitivele de urmărire utilizează semnale GPS prin satelit pentru a determina locația renilor, aceasta este comunicată pe smartphone păstorilor. Rețeaua a fost special concepută pentru a elimina necesitatea ca fiecare dispozitiv să aibă un abonament mobil.

Matti Sarkela, șeful Asociației finlandeze a renilor, a declarat: „Avem mari așteptări privind internetul”, adăugând că principala provocare este că „senzorii de astăzi sunt încă destul de mari”.

„Avem nevoie de un senzor care dureze un an, la un cost redus și cu o tehnologie îmbunătățită de localizare. Este greu de obținut semnal GPS bun în zonele înalte ale Arcticului. Lucrăm acum la găsirea cea mai bună combinație tehnologică pentru obținerea cel mai bun senzor. ”

Senzorii actuali au fost furnizați de firma Actility, iar compania finlandeză de comunicații Digita a lansat anul trecut o rețea specială cu rază lungă de acțiune numită LoRaWAN pentru a oferi acoperire pentru unele dintre cele mai îndepărtate păduri din Laponia.

Software-ul de cartografiere și vizualizare vine de la compania finlandeză Mapitare, care și-a început activitatea creând hărți offline pentru serviciile de urgență.

Turmele de reni sunt o afacere mare în Laponia, cu până la 300.000 de animale gestionate în fiecare an, generând 25 de milioane de dolari, din carne, blănuri și coarne.

Renii își petrec majoritatea timpului în sălbăticie.

Turmele de reni sunt aduse într-un singur loc de două ori pe an , ceea ce înseamnă că senzorii și baterile trebuie să aibă o durată lungă de viață.

Luna trecută, 100 de reni au fost uciși de un tren într-un singur incident din Norvegia.

În urmă cu 10 ani, au început să utilizeze GPS-ul, în urmă cu trei ani, a fost lansată o aplicație smartphone numită Porokello (clopot de ren), care permitea șoferilor să raporteze renii în apropierea drumurilor și să trimită avertismente altora.

5/5 - (8 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Tehnologie
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…