Acasă Intern SONDAJ: 61% dintre români susțin Guvernul Dăncilă

SONDAJ: 61% dintre români susțin Guvernul Dăncilă

Un sondaj Sociopol, realizat pe un eşantion de 917 persoane, arată că 61% dintre cei intervievaţi nu doresc schimbarea Guvernului prin moţiune de cenzură, în timp ce peste 53% sunt de acord cu programul de guvernare PSD-ALDE.

Aproape jumătate din români (45%) au auzit de moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului României condus de Viorica Dăncilă. Doar 21%, dintre cei intervievaţi sunt interesaţi de acest subiect.

Două treimi din români (61%) consideră că Guvernul condus de Viorica Dăncilă nu ar trebui să cadă în urma moţiunii de cenzură depuse de către PNL în Parlament. Totodată, 22% consideră că Guvernul trebuie să fie schimbat, în timp ce 17% spun că nu ştiu sau nu răspund.

Cei mai mulţi români, 71%, prezintă o percepţie generală pesimistă: consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Doar 12% sunt optimişti şi consideră că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună. Motivele pesimismului românilor sunt covârşitor politice. România se îndreaptă într-o direcţie greşită din cauza situaţiei politice din ţară, 61% şi a scandalului politic cronicizat.

Majoritatea românilor chestionaţi (53%) sunt de acord cu programul de guvernare PSD-ALDE pus în aplicare de Cabinetul Dăncilă. 30% nu sunt de acord cu acest program de guvernare, în timp ce 17 procente au spus că nu ltiu sau au refuzat să răspundă.

54% dintre cei chestionaţi au declarat că pensiile au crescut semnificativ în ultimele luni, iar acesta este un lucru bun pentru mersul lucrurilor în România.

Două treimi din români (62%) consideră că veniturile românilor au crescut semnificativ în ultimele luni, iar un procent de 73% consideră că această creştere reprezintă un lucru bun pentru mersul lucrurilor în România.

Sondajul Sociopol arată că lista de persoane publice este condusă de către Raed Arafat, în care au încredere jumătate din români (50%).

Pe următoarele locuri se află:

  • Gabriela Firea 25%
  • Klaus Iohannis 24%
  • Laura Codruţa Kovesi 19%
  • Călin Popescu Tăriceanu 17%
  • Liviu Dragnea15%
  • Mugur Isărescu 14%
  • Viorica Dăncilă 12%
  • Victor Ponta 12%
  • Ludovic Orban 8%
  • Traian Băsescu 7%

Sondajul a fost realizat de Sociopol, institutul coordonat de sociologul Mirel Palada, pe un eşantion de 917 persoane, în perioada 22-26 iunie 2018. Marja de eroare este de +/-3%.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…