Acasă Intern România poate accesa cele 80 de miliarde euro de la UE doar pentru proiecte

România poate accesa cele 80 de miliarde euro de la UE doar pentru proiecte

Europarlamentarul Mihai Tudose, fost premier din partea PSD, afirmă că România are nevoie urgentă de un plan guvernamental pentru a spori capacitatea de absorbție a fondurilor europene și un plan de accesare a acestora.

„Proiecte, nu gargară!

80 de miliarde de euro sunt mult sau puțin? Asta-i discuția la noi, de ieri încoace.

Pentru unii ar fi o ”sumă impresionantă”, care ne va rezolva toate întârzierile acumulate în zeci de ani, ”mulţumită eforturilor deosebite “depuse de ”guvernul meu”.

Pentru alții e un fals succes, considerând că suma e mică, că meritam mai mult..

Din păcate, problema e mult mai gravă decât aceste scremeri pentru micul ecran. Știm cu toții, alegători și politicieni, care-i adevărul, dar fugim de el, că ne doare al naibii.

România nu prea pare a avea capacitatea de a lua banii europeni. Ăsta e nivelul guvernanților de azi. Aceste sume, împrumuturi sau sume nerambursabile, se pot lua doar pe proiecte! Nu pe ,,intenții” declarate… Se va da mârțoaga peste cap și va mânca de mâine jăratic? Să fim serioși! După cum stăm azi, dacă accesăm jumătate din cele 80 de miliarde, înseamnă că l-am prins pe Dumnezeu de picior.

Iată de ce cred că ne trebuie rapid un plan guvernamental de reașezare instituțională pentru a spori capacitatea de absorbție a fondurilor europene și un plan pentru accesarea acestor bani. Proiectele europene înseamnă muncă, viziune, consens! Nu gargară și proiecții de cai verzi (galbeni) pe pereți….”, scrie Mihai Tudose pe Facebook.

 

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…