QUO VADIS, REFONDATORILOR?

Pamflet

Orice asemănare cu persoane, conferințe, institute, experți, profeți ai progresului, reformatori permanenți și alte personaje aflate în circulație este, firește, pur întâmplătoare.

La Centrul de Conferințe Luxten se adunaseră iarăși Refondatorii. Era a șaptea refondare din ultimii treizeci de ani și, după experiența acumulată, exista speranța că va eșua mai profesionist decât precedentele.

Nu constructorii Europei. Nu reformatorii. Refondatorii.

Această specie rară apare după fiecare eșec al proiectului anterior, pe care tot ei îl susținuseră cu entuziasm.

Acum treizeci de ani ne explicau cum trebuie reformată România.

Acum douăzeci de ani ne explicau cum trebuie europenizată România.

Acum zece ani ne explicau cum trebuie modernizată Europa.

Astăzi ne explică de ce trebuie refondată Europa.

Mâine ne vor explica de ce refondarea nu a fost suficient de profundă.

Poimâine vor organiza o conferință despre necesitatea refondării refondării.

La masa prezidiului ședeau personalitățile.

Profesorul Etern, care explicase toate epocile istorice după ce trecuseră.

Comisarul Moral, care condamna zilnic defectele societății și nu găsea niciodată defecte în propriul cerc.

Profetesa Progresului, care venea direct din Viitor și privea prezentul cu dezgust administrativ.

Mai în spate stăteau Experții Planetari. Ei locuiau pretutindeni și răspundeau nicăieri. Când o idee eșua într-o țară, o mutau în alta. Când eșua și acolo, organizau o conferință despre succesul ei.

Lângă ei se afla Baronul Granturilor Strategice. Acesta nu produsese niciodată ceva măsurabil, dar redactase mii de pagini despre producție. Nu construise fabrici, dar publicase studii despre industrie. Nu cultivase nimic, dar coordonase proiecte despre agricultură. Nu câștigase nicio alegere, dar explica permanent de ce alegătorii greșesc.

Profesorul Etern bătu cu lingurița în pahar.

— Europa trebuie refondată!

Aplauze.

— România trebuie reinventată!

Aplauze și mai puternice.

— Cetățenii trebuie ascultați!

O furtună de aplauze.

Din ultimul rând se auzi o voce:

— Și dacă nu sunt de acord?

Sala amuți.

Profetesa Progresului își potrivi ochelarii.

— Atunci nu ai înțeles întrebarea.

Comisarul Moral aprobă grav.

— Poporul este suveran.

— Cu condiția să voteze corect, șopti secretara.

Aplauze.

Profetesa Progresului ceru cuvântul.

— Poporul trebuie educat.

— Dar dacă după educație tot nu este de acord?

— Atunci are nevoie de mai multă educație.

Aplauze în picioare.

Experții Planetari dădură aprobator din cap. Ei știau că problema realității este că nu citește suficiente rapoarte.

Între timp, Europa însăși stătea într-un colț al sălii. Obosită. Cu fabricile împuținate. Cu energia scumpă. Cu datoriile în creștere. Cu cetățenii tot mai neliniștiți. Ascultase toate conferințele, toate strategiile, toate manifestele și toate refondările. La sfârșit ridică mâna.

— Am și eu o întrebare.

Liniște.

— În ultimii treizeci de ani, câte dintre ideile pe care le refondați astăzi au fost propuse chiar de dumneavoastră?

Refondatorii se priviră între ei.

Profesorul Etern își consultă notițele.

Comisarul Moral își consultă conștiința.

Profetesa Progresului își consultă viitorul.

Baronul Granturilor își consultă bugetul.

Experții Planetari își consultară sponsorii conferinței.

În cele din urmă se constituie un grup de lucru.

Apoi un comitet de inițiativă.

Apoi o platformă de reflecție.

Apoi un consiliu consultativ.

Apoi o declarație de principii.

Apoi un manifest.

După șase ore de deliberări, concluzia fu adoptată în unanimitate:

— Problema este că Europa nu a fost suficient refondată.

Sala izbucni în aplauze.

Europa oftă.

Cetățeanul Incorect plăti nota de plată.

Iar Refondatorii anunțară pentru anul următor o nouă conferință:

„Quo Vadis Refondatio Refondationis Europae?”

Participarea gratuită.

Costurile urmau să fie suportate, ca de obicei, de alții.