Acasă Extern UE va condiţiona alocarea fondurilor de situaţia statului de drept

UE va condiţiona alocarea fondurilor de situaţia statului de drept

Respectarea normelor statului de drept şi combaterea corupţiei vor fi condiţii pentru alocarea fondurilor europene, inclusiv a celor pentru relansare, afirmă Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene, agenţia Reuters notând că avertismentul este adresat mai multor ţări UE, inclusiv României.

„Statul de drept trebuie să fie o condiţie pentru distribuirea fondurilor UE”, a spus Vera Jourova.

Liderii ţărilor şi instituţiilor Uniunii Europene depun eforturi pentru aprobarea noului buget comunitar destinat perioadei 2021-2027 şi a fondului de relansare economică post-pandemie, fondurile apropiindu-se de nivelul de 2.000 de miliarde de euro.

Condiţiile acordării acestor fonduri, referitoare la reformele economice şi respectarea standardelor democratice, reprezintă principalele elemente de disensiuni înaintea aprobării.

Printre condiţii, Věra Jourová a menţionat, potrivit agenţiei de presă Reuters, exigenţe precum un „sistem judiciar funcţional” şi mecanisme puternice de combatere a corupţiei.

„Nu aş vrea să văd blocarea alocării fondurilor, dar trebuie să avem în sistemul nostru juridic unele garanţii că, în cazul în care lucrurile într-adevăr nu merg bine într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu pot fi plătiţi”, a atras atenţia Věra Jourová.

Declaraţia reprezintă un avertisment adresat în principal unor ţări precum Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria.

„Este un avertisment adresat Poloniei şi Ungariei, care au avut dispute cu Uniunea Europeană privind gradul de control guvernamental asupra instanţelor judiciare şi judecătorilor, dar şi României şi Bulgariei, care rămân afectate de corupţie şi de sărăcie la mulţi ani după aderarea la Blocul comunitar”, observă agenţia Reuters.

Bugetul Uniunii Europene în perioada 2021-2027 urmează să ajungă la nivelul de 1.100 de miliarde de euro.

Liderii statelor europene şi ai instituţiilor UE încearcă să aprobe noul proiect bugetar multianual şi planul de asistenţă financiară în scopul redresării economice propus de Comisia Europeană, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…