Trump decretează starea de urgenţă pentru a construi zidul la frontiera cu Mexic de Claudia DUȚĂ postat pe 15/02/2019 Foto: Media Preşedintele Donald Trump a anunţat, vineri după-amiază, că va decreta starea de urgenţă la frontiera Statelor Unite cu Mexicul pentru a putea aloca fonduri speciale în scopul construirii controversatului zid. „Voi semna decretul pentru starea de urgenţă naţională, au mai existat de multe ori astfel de hotărâri. Şi alţi preşedinţi au semnat decrete de urgenţă, din 1977. Le oferă putere preşedinţilor şi acest lucru a fost rar o problemă, îl semnează şi nu îi pasă nimănui”, a declarat Donald Trump, citat de CNN. „Ne confruntăm cu o invazie asupra ţării noastre, cu droguri, traficanţi de persoane, tot felul de infractori şi grupuri criminale. Este inacceptabil, nu avem control asupra frontierei. Vom aborda această criză de securitate naţională la frontiera sudică, vom face acest lucru, într-un mod sau în altul trebuie să îl facem. Ştie toată lumea că zidurile sunt eficiente”, a subliniat Donald Trump. Preşedintele Donald Trump mizează pe obţinerea sumei de peste opt miliarde de dolari din diverse surse, inclusiv din fondurile speciale alocate prin starea de urgenţă, pentru a putea construi zidul la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, afirmă surse citate de site-ul de ştiri Axios.com. Mick Mulvaney, şeful în exerciţiu al Cancelariei de la Casa Albă, a declarat că în afară de suma de 1,375 miliarde de dolari obţinută de la Congresul SUA, Donald Trump va aloca prin decretul de stare de urgenţă 3,6 miliarde de dolari dintr-un fond de construcţii al Pentagonului. În plus, Preşedinţia SUA va aloca alte 600 de milioane de dolari dintr-un fond al Departamentului Trezoreriei şi 2,5 miliarde din fondul de combatere a traficului de droguri prevăzut în bugetul Departamentului Apărării. În total, fondurile vor depăşi 8 miliarde de dolari, mai mult decât cifra de 5,7 miliarde de dolari cerută de Donald Trump iniţial din partea Congresului pentru proiectul zidului la frontiera Statelor Unite cu Mexicul. Un oficial de rang înalt de la Washington a explicat că Preşedinţia vrea să aloce 2,3 miliarde de dolari în plus pentru a se asigura că există fonduri suficiente pentru construirea zidului. Decizia președintelui Trump de a decreta starea de urgenţă a fost criticată de politicieni democraţi, dar şi de republicani şi probabil va fi contestată în justiţie. Liderii democraţi Nancy Pelosi şi Chuck Schumer au declarat într-un comunicat comun: „Este vorba de un abuz de putere al unui preşedinte dezamăgit, care a mers dincolo de limitele legii pentru a încerca să obţină ceea ce nu a reuşit prin procesul legislativ constituţional”. În schimb, Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane din Senat, a afirmat: „Decizia preşedintelui Trump de a anunţa acţiunea de urgenţă este o consecinţă predictibilă şi de înţeles a hotărârii democraţilor de a plasa obstrucţionarea politică înaintea intereselor naţionale”. Negociatorii Congresului SUA au ajuns la un acord de principiu care prevede alocarea a 1,375 de miliarde de dolari pentru construirea unor segmente de gard de-a lungul frontierei Statelor Unite cu Mexicul. Surse citate de CNN şi Washington Post au declarat că Donald Trump va promulga proiectul de acord, pentru a evita un nou blocaj al agenţiilor guvernamentale. Casa Albă a comunicat că Donald Trump analizează „toate opţiunile” pentru a aloca fondurile necesare construirii zidului la frontiera cu Mexicul. Președintele Trump a semnalat în mai multe rânduri că ar putea decreta starea de urgenţă la frontieră pentru a putea aloca singur fonduri destinate construirii zidului, dar o astfel de situaţie ar fi contestată în instanţe judiciare. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia